Nu privi înapoi

2 - Panică

- Domnișoară! Așteptați puțin, cine sunteți ? Nu puteți intra așa!

- Eu sunt Eva Manea. Locuiesc aici. Ce s-a întâmplat?

- Vă rog să mă scuzați. Intrați în casă, veți afla mai multe informații.

- Mulțumesc!

Odată ajunsă înăuntru, observă că nimic nu mai e la locul său. Casa lor modestă e acum răvășită. Mama se află într-un colț, pe scaun, cu ochii țintă într-un punct fix.

- Mamă? Ce s-a întâmplat? Unde e David ?

Femeia își îndreaptă privirea spre ea și îi răspunde încet.

- L-au luat. Am fugit după ei dar tot l-au luat.

- Cum vine asta ? Cine l-a luat ?

- Bună seara ! Numele meu e plutonier major Sergiu Ardelean. Mama dvs ne-a anunțat că minorul David Manea a dispărut în urmă cu mai bine de două ore din fața casei. Știți ceva despre asta ?

- Nu. Eu eram la muncă! Lucrez la " Popas " . Nu am telefon...

- Înțeleg. Aveți idee cine ar putea fi implicat ?

- Nu. Poate a plecat singur... are 4 ani, pentru el totul e o joacă.

- Am anunțat echipele de căutare, vor ajunge în scurt timp. Au și echipaj canin, dacă e prin zonă, îl vom găsi.

- Vă ajut și eu. Ne întâlnim afară.

- Ne ocupăm noi, mai bine ați rămâne alături de mama dvs.

- Poate sta și singură! David e cel mai important acum !

Cu inima cât un purice, iese afară. În scurt timp, toată zona e împînzită de echipaje ale poliției, de vecini, oameni care vor să dea o mână de ajutor.

- Hei... Eva ? Ce s-a întâmplat?

- Adam.. credeam că ai plecat.

- Nu pot pleca până nu știu că ești bine.

- A dispărut David. Merg să îl caut împreună cu ceilalți.

- Vin și eu !

- Apreciez gestul tău! Nu vreau să te încurc...

- Nu mai spune nimic, te ajut cu drag.

- Ok. Merg să mai discut cu șeful grupului de căutare .

- Iau o lanternă din mașină și te ajung din urmă.

În scurt timp, grupurile de cautare sunt formate. Deși e noapte, chiar trecut de miezul nopții, sunt strânși peste 50 de oameni, hotărâți ca împreună să îl găsească pe micuț. Aria de căutare e destul de largă, au de acoperit o zonă destul de mare . În jurul lor sunt înșirate locuințe, care sunt înconjurate de dealuri, mai apoi de pădure deasă.

- Toată lumea să fie atentă la mine !!! Glasul polițistului acoperă vocea oamenilor. Căutăm un minor cu vârsta de 4 ani. Ultima oară când a fost văzut purta pantaloni albaștri de trening și o bluză gri. Răspunde la numele de David. Vă rog doar să lăsați echipajele canine să meargă înainte pentru a-i lua urma mai ușor. Dacă găsiți ceva, anunțați ofițerul care vă însoțește. Aveți grijă, oameni buni !

Fiecare pare că știe exact ce are de făcut. Toată lumea are un scop, în afară de Eva. E atât de speriată, încât nu a vărsat nicio lacrimă. Nu știe încotro s-o apuce.

Pe măsură ce timpul trece, noaptea e tot mai avansată. Liniștea pădurii e spartă doar de vocile oamenilor care îl caută de zor pe micuț.

- David!! David! Unde ești pui mic ?

Eva zbiară cât o țin plămânii. Adrenalina o face să nu mai simtă oboseala și răcoarea nopții.

- Cum a dispărut? Mama ta nu a văzut nimic ?

- Nu.. ea oricum nu mai vede nimic de aproape 5 ani. După spusele ei, se juca în fața casei . Nu a știut nimic altceva.

- Și chiar nimeni să nu fi văzut nimic ?

- Nu știu, Adam. Îmi vine să mor, sunt neputincioasă. Oare unde e? Îi e frig ? Îi e foame ? Puiul meu mic și frumos... unde ești tu ?

- David !

- David !

Ecoul vocilor răsună în toată pădurea. Fără succes însă. David nu e de găsit nicăieri. Cu fiecare minut ce trece, speranța din sufletul Evei pălește. În tot acest timp, Adam a ținut-o de mână, nu a lăsat-o singură niciun moment.

- Ați găsit ceva?

- Nimic. Copilașul parcă a intrat în pământ.

Eva ajunge în fața casei împreună cu Adam. S-a apropiat de acest străin care i-a sărit în ajutor și care i-a fost ca un stâlp de susținere într-un moment de cumpănă.

- Nu ați găsit nimic pe la vecini? Nu a văzut nimeni, nimic?

- Mă tem că nu am găsit nimic. Vom verifica și camerele de supraveghere din zonă. Polițistul e la fel de dezamăgit precum restul echipei. S-au implicat enorm, și sunt frustrați că nu au niciun rezultat.

Zorii zilei s-au ivit. O nouă zi, însă cu speranțe tot mai mici. Cei doi tineri stau acum pe o bancă în fața casei, umăr lângă umăr. Tăcerea ce-i învăluie este apăsătoare

- Eva... eu o să plec. Sună-mă dacă ai nevoie de ceva !

Cu ochi încărcați de lacrimi și recunoștință, Eva îl privește.

- Nu am telefon, deci nu te pot suna.. Adam, îți mulțumesc pentru tot ajutorul.

- Te voi căuta eu. Ai grijă de tine. Sper să îl găsiți pe micuț.

- Și eu sper. Mă doare sufletul... nu vreau să te încarc și pe tine cu problemele mele. Ai grijă de tine, Adam !

- Te-am ajutat cu drag. O voi face de câte ori voi avea ocazia!

- Apreciez...

Bărbatul se ridică și pornește spre mașină, cu pași greoi. Oboseala i-a încetinit reflexele și durează câteva minute până să pornească mașina.

Eva e privită de zeci de ochi. Priviri încărcate de milă și de neputință, care o fac să se simtă din ce în ce mai rău.

Odată ajunsă în casă, își privește mama cu scârbă. Toată lumea l-a căutat pe David, în timp ce femeia a rămas în casă. Bea cafea și fumează. Pare fără griji, fără stres.

- De unde ai avut bani de țigări ?

Femeia o privește consternată.

- E problema mea ! Cine te crezi tu să mă iei la rost ?

- Din moment ce eu întrețin această familie, aștept să aflu cine îți dă ție bani ! Fă ceva util și ajută-mă să îl caut pe David !

- Cauți degeaba, Eva. L-a luat cineva! David nu mai vine înapoi.

Așa cum am promis, aici aveți continuarea. Țin neapărat să vă aflu părerile!
Vă mulțumesc pentru reacțiile pozitive de la primul capitol, mi-ați făcut ziua mai frumoasă! ❤