Nu privi înapoi

20 - Amintiri

  Din perspectiva Evei

    Clubul e plin și încep să regret decizia de a-i face o surpriză lui Marc. Eu și ideile mele blonde. Muzica asurzitoare în combinație cu aglomerația și fumul de țigară mă fac să mă simt stânjenită și încolțită. Cu fiecare pas făcut prin mulțime,  am senzația că fusta mi se ridică și că voi rămâne aproape dezbrăcată în fața mulțimii.
   Câteva priviri dezaprobatoare sunt ațintite asupra mea în timp ce îmi croiesc drum pe ringul de dans. Luminile albastre mă orbesc și încep să îmi pierd speranța că îi voi mai putea face o surpriză lui Marc.
  Cu mari eforturi, ajung la bar și respir ușurată.  Clubul asta pare o junglă! Numai fețe necunoscute în jurul meu, fiecare dintre ei dansează fără inhibiții.  Analizând la rece, lumea pare fericită și lipsită de griji. Ce n-aș da să fi gustat și eu din viața de noapte, din distracția adolescentină...
   Muzica vibrează în difuzoare și în combinație cu priveliștea,  îmi dă fiori. Scot telefonul și îi tastez un mesaj scurt lui Marc. " Îmi place atmosfera din clubul tău.  Ce specialități se servesc la bar ?"
Expediez mesajul și încep să mă mișc ușor pe ritmul muzicii. Vocea solistului de la The Motans mă poartă departe, iar versurile îmi provoacă fluturi în stomac. "Înainte să ne fi născut " e melodia ce mi se potrivește în acest moment. Simt ca trăiesc o altă viață,  că mi-am găsit echilibrul și dragostea. Iubesc și mă simt iubită...
  Câteva momente mai târziu,  două brațe îmi mângâie spatele. Cunosc căldura palmelor sale și zâmbesc pentru că știu exact cine e. Un sărut dulce îmi mângâie ceafa în timp ce brațele sale mă cuprind protector. Ne mișcăm simultan în ritmul muzicii cu trupurile lipite preț de câteva clipe lungi.
   - Arăți... ești sexy... vocea lui îmi gâdilă urechea.
  Mă întorc către el și îmi plasez brațele în jurul gâtului, zâmbind ademenitor.
   - Am vrut să îți fac o surpriză. 
   - Mă uimești,  micuțo! Hai la mine în birou.  Cu palmele împreunate, ne strecurăm prin mulțime ca într-un final să ajungem în fața unei uși.  Biroul lui e la capătul unui hol unde se regăsesc mai multe uși. Locul e retras , ferit de muzică și de oameni.
    - Gata ! Aici e bârlogul meu!
    - Îmi place.  Ce facem acum ?
    - Mă gândeam să facem o plimbare. Știu un loc potrivit pentru o seară liniștită. 
    - Mă las pe mâna ta. Am putea merge oriunde, atâta timp cât suntem împreună!
    - De ce să mai așteptăm ?
  Cu zâmbete pe chip,  ne privim tăcuți.  Cu fiecare privire, atingere și cu fiecare sărut,  legătura dintre noi e tot mai strânsă.  De fiecare dată,  mă pierd în ochii lui.
   După un drum parcurs în liniște preț de zece minute, ajungem într-un loc izolat, situat undeva deasupra orașului.  Negura nopții face ca luminile orașului să fie mai puternice,  astfel creând o atmosferă perfectă.
   - Ce zici? Îți place ?
   -Da ! E foarte frumos. E priveliștea ideală.
   - Mă bucur că îți place. Și că ai venit să mă vezi. Mă privește pătrunzător și îmi provoacă fiori fierbinți în tot corpul.
   - Mi-ai lipsit azi...
   - Și tu mie. Ești frumoasă,  Eva !
   - Mă faci să roșesc...
   - Doar atât?
   - Hmm..nu ! Am impresia că visez, totul e așa perfect și mă tem că mă voi trezi.
   - Închide ochii... tonul vocii sale este scăzut.  Închid ochii și încerc să îmi controlez respirația. 
  Distanța dintre noi e redusă . Mâna lui îmi atinge ușor genunchiul stâng.  Atingerea e electrizantă și fiorii fierbinți îmi străbat din nou tot corpul, accentuându-se în zona intimă.
   - Ce simți iubito ? Șoaptele lui îmi gâdilă ușor urechea , un nou val de fiori mă cuprinde, tot mai intens.
   - Te simt... acesta este unul dintre momentele în care îmi pierd cuvintele și glasul totodată. 
  Mâna lui urcă spre interiorul coapsei, tachinându-mi ușor pielea, apoi își continuă drumul imaginar spre zona intimă unde zăbovește câteva secunde, astfel făcându-mă să îmi opresc respirația. Rochia mea e precum o barieră pentru el și la un moment dat am impresia că va rupe aceasta barieră,  însă își continuă traseul,  trecând peste materialul acesteia până ce ajunge în dreptul buzelor.
  Respir precipitat și aștept, aștept următoarea mișcare însă în zadar. Secunde bune se scurg până când simt căldura buzelor sale pe fruntea mea. Un sărut inocent ce e menit să mă facă să mă simt în siguranță și protejată.
   - Iubito, tot ce trăim noi e real. Poate că împrejurările în care ne-am cunoscut nu au fost cele mai fericite, însă știu un lucru: ai apărut în viața mea ca o gură de aer proaspăt și mă faci să mă simt viu. Te iubesc acum, mâine și pentru totdeauna.
    - Și eu te iubesc.  Cred că doar ție și lui David le-am spus asta. Cu frunțile lipite, ne șoptim cuvintele de parcă ne-am feri de lumea întreagă.
   - Eva....
   - Marc... vreau să te cunosc mai bine.. vreau să aflu cine e bărbatul din spatele măștii.
   - Exact același lucru vreau și eu.
   - Seara asta e numai potrivită pentru destăinuiri.
   - Exact ! Încep eu.  Ce vrei să afli ? Își reia poziția în scaunul șoferului și mă privește răbdător.
   - Cum a fost copilul Marc ? Îți mai amintești ceva din copilărie? Curiozitatea mea în sfârșit are șansa de a fi satisfăcută.
    - Păi,  am fost un copil normal. Nu am ieșit în evidență cu nimic. Cel puțin în școala primară. 
    - Nu ai sucit mințile colegelor?
    - Hahaha! Nu ! Asta a fost în timpul liceului,  în clasele terminale.
    - Vreau să știu mai multe! Bat din palme asemeni unui copil, care își primește cadoul mult așteptat.
    - Cred că era prin clasa a zecea... undeva la începutul anului școlar,  când am început să fumez și să mă dezvolt pe partea fizică. Cam în aceeași perioadă am început să practic boxul, la nivel de amator și astfel am urcat mult în ochii fetelor.
   - Ai frânt multe inimi ? Aceeași curiozitate mă împinge de la spate să vreau să aflu mai mult.
   - Cam da. Până în clasa a unsprezecea am avut doar relații scurte. Trăsăturile feței i se schimbă în timp ce își amintește acele vremuri iar eu devin tot mai dornică de a afla .
  - Te-ai îndrăgostit?
  - Da ! Ecaterina s-a transferat în aceeași clasă în care eram eu și am început relația.  Deși eram doar un adolescent,  am iubit-o nebunește.  Am uitat de toate fetele,  de ieșirile cu prietenii la sfârșit de săptămână..
   - Cum era ea?
   - Era... calmă,  deșteaptă,  descurcăreață... și prea bună la suflet.
   - Dacă doare să îți amintești,  nu continua... nu vreau să îți provoc durere... știu că uneori amintirile sunt dureroase.
  - M-am împăcat cu ideea... și îmi amintesc cu drag de acele vremuri. Am trăit patru ani minunați.  Dar pe tine nu te deranjează că eu îți povestesc de prima mea iubire ?
   - Nu. De ce să mă deranjeze ? Vreau să aflu cum a fost femeia care te-a învățat să iubești.
   - Avea aceeași inocență pe care o regăsesc și la tine. Însă tu ești mult mai puternică.  Ea... ea se resemna prea ușor.  În momentul în care am aflat că e bolnavă,  nu a vrut să lupte. A predat armele înainte de a începe lupta și am crezut că înnebunesc.
   - Chiar nimic nu a determinat-o să lupte ?
   - Nu. Părinții ei erau despărțiți de ceva vreme, la aflarea veștii au venit la noi, au încercat să o convingă însă fără succes. Când a murit... a luat și viața lor. Au devenit  doi oameni triști,  cu sufletele goale.
   - Ce durere... nici nu vreau să îmi imaginez ce poate simți un părinte care își pierde copilul.
   - Mda.. E cea mai mare durere.
   - Oricum o iei, moartea cuiva drag doare. Eu... eu am fost doar un copil când a murit tata, dar îmi amintesc perfect ziua înmormântării.
  - Am fost și eu acolo...
  - Serios ? Nu îmi amintesc să te fi văzut. 
  - Am stat retras,  într-un colț. Mă simțeam prea vinovat,  și îmi era prea rușine..
   - Nu trebuia. Îmi amintesc că părinții tăi au fost acolo.. au încercat să discute cu mama, însă a refuzat.
   - Știu.  Însă banii i-a primit cu drag.
   - Ce bani ? Despre ce vorbești? Pe cât de curioasă am fost, pe atât de uimită sunt acum, când îi aud vorbele.
   - Părinții meu i-au oferit o sumă de bani,  nu știu exact, cert e că mama ta a acceptat.
   - Mă lași fără replică.  Eu știam exact opusul. În fine, nu voi strica acest moment vorbind despre mama. Încă nu am depășit ce s-a întâmplat zilele trecute.
   - Iartă-mă te rog ! Nu trebuia să pomenesc asta. Trebuia să îmi imaginez că tu nu știi...  regretul se poate citi ușor pe chipul său deși eu nu îl consider responsabil pentru nimic.
   - E ok, nu aveai de unde știi,  plus că,  nu ne uimește nimic din ce are legătură cu mama.
    - Din păcate, îți dau dreptate. Continuăm?
    - Desigur. E rândul tău...
    - Spune-mi despre copilăria ta. Din vremea în care tatăl tău încă era alături de tine. Atmosfera dintre noi e plăcută și relaxată,  e ca și cum doi prieteni buni s-au revăzut după mult timp și recuperează timpul pierdut.
    - Am fost un copil cuminte, nu îmi amintesc să mă fi certat vreodată tata. Era cel mai bun prieten al meu. Nu și mama... ea... ea mă repezea mereu, nu am auzit niciodată din gură ei o vorba bună,  o încurajare... mama mea nu mi-a spus niciodată că mă iubește.
   - Incredibil... cu David a fost la fel ?
   - Nu. David e așa cum e doar pentru că eu l-am educat cum am știut mai bine. Îmi amintesc o întâmplare din timpul școlii primare... era chiar înainte să moară tata. Aveam o prietenă bună,  cel puțin eu așa consideram, care mereu mă chema în parc,  la film... și prin intermediul ei am cunoscut un băiat,  era mai mare decât mine. Se numea Cezar.  Ne-am cunoscut în parc, el era prieten cu această fată.  Ea se numea Sonia. Mi-a plăcut mult de el, credeam că sunt îndrăgostită.  Culmea e că și el a dat semne că mă place și am devenit un fel de iubiți. Bine, e mult spus dar ne plimbam de mână... povesteam...  chestii copilărești.  Sonia a fost încântată de prietenia noastră,  până într-un punct.  Într-o zi, am ieșit doar eu și Cezar,  iar după asta, Sonia a început să îmi spună tot felul de lucruri urâte despre el. Eram confuză și nu știam ce să cred. A continuat așa câteva zile, îmi spunea că el râde de mine în fața prietenilor lui și că își dorește doar să își bată joc de mine. Sonia a fost singura mea prietenă,  era singura care venea la noi acasă,  mâncam împreună,  împărțeam cu ea tot ce aveam. Mai târziu am aflat că ea și Cezar aveau un fel de relație în tot acest timp.  Știu că sunt copilării,  privind în urmă,  dar atunci m-am simțit tradată și dezamăgită.  Am ajuns să îmi pierd încrederea în oameni, în copiii de vârsta mea. Îmi privesc mâinile,  așezate în poală și retrăiesc dezamăgirea trăită acum mult timp.
   - Îmi pare rău, iubito.
   -E ok, am trecut demult peste . Mai tare a durut reacția mamei... am mers acasă plângând,  iar ea... tot ce a făcut a fost doar să râdă de mine. Atunci am înțeles ca nu sunt bună de nimic, și că merit tot ce mi se întâmplă.
   - Hei.. nu spune asta. A trecut, iar acum, ești aici, cu mine.  Meriți tot ce e mai bun, niciodată să nu te lași descurajată,  niciodată! Privirea lui încărcată de compasiune îmi încălzește sufletul, mai mult decât ar face-o o mie de cuvinte. Eva, tu ai un suflet bun... ești prea bună și pentru mine!
   - De ce spui asta?
   - Eu sunt răzbunător,  și ajung să urăsc oamenii. O vreme am urât-o pe Elisabeta pentru că nu a luptat mai mult. Apoi m-am învinovățit... în schimb tu...
   - Eu ascund totul în suflet. Crezi că am uitat ce a făcut mama? Sau răpirea lui David? Încă mă gândesc ...sunt unele lucruri care nu trebuie uitate și iertate. 
   - Am încercat să aflu cine e în spatele răpirii lui, dar și-au șters urmele.  E o întreagă rețea și se acoperă unii pe alții.
   - Am strâns atâta ură în mine... mă crezi că aș apăsa pe trăgaci fără să clipesc ? Mă privește cu groază,  uimit de ceea ce spun,  fără a scoate vreun cuvânt. 
    - Incredibil cât de mult ne asemănăm.  Vrei să faci asta?
    - Da ! Știu că nu e ok, că nu asta e soluția,  dar...
    - Iubito... Răul trebuie tăiat de la rădăcină!
    - Exact !
    - Uite, momentan am alte planuri, dar îți promit că voi afla tot adevărul și că tu vei fi împăcată.
    - Ce planuri, domnule Antal ?
    - Mâine ne vedem cu Serghei, apoi mergem la Paris! Vorbele lui mă duc într-o clipă de la agonie la extaz. Marc e capabil să îmi provoace stări total diferite în cel mai scurt timp.
    - Trebuie să recunosc, la asta nu mă așteptam!
    - Am vrut să fie o surpriză.  Sigur va fi pentru David și pentru restul.
    - Ooo da ! Ce facem la Paris?
    - Vom vizita Disneyland...
    - Wow...

  ******************

  Mașina rulează încet și precaut pe străduțele din oraș.  Eva privește cu admirație și dorință bărbatul din stânga ei, care analizează împrejurimile pentru a găsi un loc de parcare. E îmbrăcat lejer, cu o cămașă albastră asortată cu o pereche de jeanși de aceeași culoare.
   - S-a întâmplat ceva iubito ? Își întoarce privirea pentru o fracțiune de secundă,  apoi continuă căutarea.
   - Te admiram doar... ai o cută pe frunte, atunci când ești încruntat... uite aici.. mâna ei îi atinge fruntea, provocându-i un zâmbet larg bărbatului.
    - Gata ! În sfârșit ! Parchează mașina cu grijă,  apoi coboară și deschide portiera,  pentru a coborî Eva. Îmi place ținuta ta... abia aștept să te scap de rochia asta.
    - Dacă vei continua... o să fiu ca o roșie coaptă pe parcursul întâlnirii...
    - Ok... o lăsăm pe mai târziu atunci. Hai să mergem! Vom termina repede. Mâna lui ii cuprinde talia, făcând-o astfel să tresară,  dar în același timp să se simtă protejată.  Cu pași sincronizați,  pornesc amândoi spre adresa la care locuiește avocatul.  După câțiva metri,  ajung în fața unui bloc înalt de zece etaje.
   Eva analizează împrejurimile, iar privirea îi rămâne țintuită asupra unei mașini parcate în fața blocului. Preț de o clipă,  analizează mașina cu o privire pierdută, de parcă ar privi în gol.
   - Iubito... hai să mergem ! Tânăra nu reacționează, privind în continuare mașina de culoare neagră.
   - Eva.... mă auzi ?
   - Da ! Îmi pare foarte cunoscută mașina asta. Hai să mergem! Încă învăluită de gânduri,  intră în incinta blocului însoțită de Marc. Câteva minute mai târziu,  ajung în fața ușii cu numărul 9, la etajul al treilea. Ușa se deschide înainte de a apuca să sune la sonerie,  în fața celor doi apărând nimeni altul decât Adam. Cei trei se privesc tăcuți.  Eva este analizată în detaliu de privirea bărbatului îmbrăcat complet în negru. 
   Fără a înțelege prea multe, Marc îi privește la rândul lui pe cei doi, fără a scoate vreun cuvânt.
   - Bună Eva...
   - Adam...
 

Revin cu forțe proaspete și cu situații noi...
Aștept părerile voastre cu drag !
Xoxo