Nu privi înapoi

21 - Răni vechi

   - Bună Eva...
   - Adam...
   - A trecut ceva timp...
   - Bună, Adam ! Nu mă așteptam să te întâlnesc aici.
   - Nici eu pe tine.  Fără a-și lua privirea de la ea vreo secundă,  Adam continuă. Tocmai am fost în vizită la părinții mei. Tu ce faci aici ?
   - Eu și Marc, iubitul meu, avem ceva de rezolvat cu tatăl tău. Adam își îndreaptă privirea asupra lui Marc,  ridicând sprâncenele, preț de câteva clipe.
   - Am înțeles.  Nu vă mai rețin atunci... cu pași grăbiți,  acesta se îndepărtează de cei doi lăsându-i singuri.
   - Ce a fost asta ? Eva privește uimită în urma lui.
   - Gelozie... Marc răspunde întrebării mai mult pentru sine. De unde vă cunoașteți?
   - De la muncă.  El m-a ajutat să îl caut pe David în această seară.  Ciudat comportamentul său...
   - E din cauza mea. Hai să intrăm, vom discuta mai târziu. Termină replica și apasă soneria, așteptând să se deschidă ușa. Un minut mai târziu,  se află în casa avocatului,  la masa din sufragerie.  Decorul din jurul lor este unul elegant. Pereții sunt albi iar mobilierul de culoarea lemnului este încărcat cu diverse decorațiuni ce te duc cu gândul spre epoca contemporană. Masa și scaunele sunt sculptate manual, din lemn masiv, iar pereții sunt încărcați de tablouri ce ilustrează diverse peisaje ale naturii.
   Avocatul i-a întâmpinat pe cei doi cu zâmbetul pe buze și cu brațele deschise.
   - Copii... cât mă bucur să vă întâlnesc din nou.. ce faceți voi ?
   - Suntem bine, mulțumim de invitație.  Ne pregătim de vacanță.  Cu un zâmbet forțat,  Marc se angajează în discuție,  însă gândul îi zboară la întâlnirea de mai devreme.
   - Mă bucur să aud asta.  Cum merg afacerile, tinere ?
   - Foarte bine.  Pavel... tocmai ce ne-am întâlnit cu un tânăr,  la intrare. E fiul tău?
   - Da. Adam e fiul nostru... rătăcitor. Bărbatul lasă capul în pământ,  vizibil dezamăgit de subiect.
   - De ce spui asta? Marc și Eva privesc bărbatul, amândoi curioși de ce ar putea acesta să le spună . Eva pare îngrijorată,  însă Marc a simțit în prezența lui Adam pericolul. Un pericol ce pare că o paște pe Eva. L-a alarmat privirea lui.
   - Fiul nostru... a apucat-o pe un drum greșit.  A rupt orice legătură cu noi până de curând. Deși mă bucur că l-am revăzut,  mă tem că își va continua acel drum... în fine, nu vreau să vă încarc pe voi cu preocupările mele.. soția mea trebuie să sosească,  i-am cerut să ne pregătească câte o cafea. E destul de afectată de subiect și nu aș vrea să o tulbur. Spuneți-mi despre voi, ce ați mai făcut?
   - Nu prea multe. Eu  fost ocupat cu munca mea, iar Eva se bucură de vacanță,  va începe cursurile la facultate din toamnă...
   - Foarte bine! Copii... sunteți așa frumoși... să nu lăsați răul să între în viața voastră, aveți grijă de voi! Ochii bărbatului sunt plini de lacrimi iar chipul lui este posomorât,  pare cuprins de tristețe și de remușcări.
   - Pavel, ești bine ? Te pot ajuta cu ceva?
   - Nu... nu mă lua în seamă! Sunt un bătrân care vorbește fără sens...  Ana, draga mea, ai ajuns la fix. Cafeaua e binevenită în aceste momente.
   Femeia așază tava pe masă, iar pe chipul ei este afișat un zâmbet forțat,  chinuit. Se vede cu ușurință că o macină gândurile.
   - Bine ați venit,  dragii mei ! Mă bucur să vă văd!
   - Bine v-am găsit! Vocea Evei se face auzită cu greu după întâlnirea cu Adam.
    - Marc, hai să mergem în biroul meu, vreau să discutăm în privat.
   Cei doi pleacă,  lăsând în urma lor pe cele două femei care se privesc în liniște.
    - Eva, ce mai faci ? Femeia o privește blând și cald.
    - Sunt bine, mulțumesc! Dumneavoastră? Păreți tristă... la fel și soțul dumneavoastră.
   - Copilă... asta e durerea părinților,  avem sufletele grele din cauza fiului nostru care tocmai ne-a vizitat după doi ani în care nu am știut nimic de el.
  - Îl cunosc pe Adam...
  - Serios ?
  - M-a ajutat când a fost răpit fratele meu mai mic.  M-a ajutat să îl caut o noapte întreagă.
   - Adam al meu ? O privire întrebătoare este ațintită asupra Evei. Femeii nu îi vine să creadă că este vorba despre fiul ei, despre care știe în mod sigur că se ocupă cu lucruri mai puțin legale.
   - Chiar el...
   - Draga mea, aparențele sunt foarte înșelătoare.  Te rog, ai grijă de tine ! Stai departe de fiul meu. Nu știu care au fost intențiile sale...
   Cele două femei se privesc, fiecare dintre ele măcinate de gânduri.  O mamă care suferă datorită faptului că fiul ei, copilul pe care l-a crescut înconjurat de iubire, de sfaturi bune,  a ajuns într-o lume periculoasă.  Eva, pe de altă,  e confuză.  Adam a ajutat-o într-unul din cele mai grele momente și acum, când e avertizată cu privire la el, nu înțelege motivul. Eva, copila naivă,  nu realizează că societatea este precum o junglă și că aproape nimic nu este ceea ce pare.
   Despărțiți de un perete, cei doi bărbați discută calm.
- Marc, m-am tot gândit în ultimele zile... face o pauză și își scarpină barba proaspăt rasă.  Hai să terminăm odată cu acest circ.
  - Poftim ? Cum adică? La ce te referi ? Uimit, tânărul așteaptă cu nerăbdare răspunsul avocatului.
  - Sunt bolnav.  Am cancer la prostată. Vorbele lui cad precum un bolovan desprins dintr-o stâncă, ce stă  deasupra apei, provocând valuri uriașe .
  - Îmi pare rău...
  - Și mie. Face o altă pauză apoi continuă. Tocmai de asta am hotărât să grăbesc procedurile ca tu să îți primești moștenirea.
  - E posibil așa ceva ?
  - Orice e posibil în zilele noastre. Nu aș vrea să mor și să știu că tu nu ți-ai primit moștenirea.
  - Dacă te pot ajuta cu ceva, spune-mi! Cu orice ai nevoie. Marc e afectat de vestea primită.  Banii contează mult pentru el, dar niciodată nu s-a gândit la un asemenea deznodământ.
O oră mai târziu, mașina rulează rapid pe strada care duce spre casă.  E liniște, cei doi tineri sunt cufundați în gânduri. Eva e marcată de discuția avută cu mama lui Adam, iar Marc e prea departe cu gândul pentru a scoate vreo vorbă.  Toate planurile i-au fost date peste cap .
   - Ești bine ?
   - Da, iubito.  Mă gândeam doar...
   - La Adam ?
   - Nu neapărat.  La situația asta în general. Tocmai mi-a spus Pavel că suferă de cancer. Nu cred că e prea bine.
   - Dumnezeule... îmi pare rău pentru el.
   - Și mie. Deși mi-a dat bătăi de cap, am ajuns să îl îndrăgesc.
   - Mie îmi place de ei. Se vede că sunt doi oameni liniștiți,  cultivați și foarte eleganți. 
   - Și modești.  Pavel a fost un avocat extrem de popular în vremurile lui bune.  Niciodată nu a fost îngâmfat,  deși a adunat o avere impresionantă.
  - Știi ce mi se pare cel mai trist ? Că singurul lor copil nu le e alături.  Se vede cu ușurință că nu au o relație prea bună.
  - Apropo de el... nu îmi place deloc modul în care te privea.
  - Nici mie. Hai să schimbăm subiectul, nu vreau să fim supărați.
  - Nu sunt, cel puțin eu. Doar... ai grijă în cazul în care te mai întâlnești cu el. Bine ?
  - Voi avea, îți promit. Ce liniște e pe aici
..
  - Cu doi copii în preajmă,  mă așteptam la cu totul altceva.
  În jurul lor totul e în perfectă ordine și e liniște. Odată ce intră în casă, află și motivul. Cei doi copii au adormit pe canapeaua din sufragerie, în fața televizorului. Alături de ei, Mira citește,  însă la vederea celor doi, lasă totul deoparte și le iese în întâmpinare.
  - Bună dragilor!  Vă așteptam!
  - Bună surioară! Ce faci ?
  - Mă bucur de liniște. Am avut o zi plină. Bem o cafea împreună?
  - Eu am treabă, te las cu Eva.
  - Și mai bine. Hai, draga mea, avem de recuperat!
  - Abia așteptam să rămânem singure.
  - Și eu. Hai să nu ne audă.
Chicotind, cele două se îndreaptă spre bucătărie, unde Mira pregătește cafeaua. Sprijinite de blaturile dulapurilor,  se privesc precum doi complici care urmează să ducă la capăt cel mai așteptat plan.
   - Cafeaua e servită,  my lady!
   - Mulțumesc,  my lady! Și acum ?
   - Și acum mergem afară, să putem povesti în liniște.
    - După tine..
  Razele soarelui încălzesc grădina vilei. Cele două prietene se așază în foișor,  față în față,  zambindu-și reciproc.
   - Mira... vreau să îmi cer scuze că te-am lăsat să te ocupi de David în totalitate în ultimele zile...  puțin stânjenită,  Eva își continuă discursul pregătit încă de dinainte.
   - Scumpa mea, te rog să nu îți faci griji. Știu că sună clișeic dar e plăcerea mea. Chiar e.
   - Ești tu prea bună, pe bune... cred că tu și Alex nu ați avut timp pentru voi doi în ultima vreme.
   - O luăm pas cu pas. În plus... ne știm de mulți ani, nu e ca și cum ne-am descoperi acum pentru prima dată.
   - Da ? Nu știam. Fratele tău nu mi-a spus nimic.
   - Nu știe prea multe nici el. Nu e singurul secretos din casă...
   - Cred că fiecare dintre noi ascunde ceva. Tu ești bine ?
   - Da... acum da. În orice caz, de când ai apărut tu și David în viața noastră,  sunt mult mai bine. Fără a privi spre partenera de discuție,  Mira rotește mecanic lingurița în cana de cafea.
   - De ce spui asta, Mira ? Ai pățit ceva ?
   - Mda.. nu tocmai recent dar e genul de rană care nu se vindecă repede.
   - Crezi că poți să îmi spui?
   - Da. Sunt pregătită să mă împac cu trecutul meu.
   - Te ascult. Oricând ai nevoie, sunt aici pentru tine. Mâna Evei se întinde peste masa de lemn, atingând ușor mâna Mirei.
   - Am încredere în tine. Știu sigur că nu mă vei judeca, nu degeaba îmi ești dragă,  să nu mai spun cât de mult te iubește căpcăunul de Marc.
   - Nu e ciudat cum au ajuns sa evolueze lucrurile atât de repede ? Simt că te cunosc de o viață,  Mira ! Iar cu Marc.. am impresia că visez și că oricând mă voi trezi.
    - Eva... la fel aș putea spune și eu. Odată cu apariția voastră,  a răsărit soarele pe strada mea.
    - De ce spui asta ? Ce te macină pe tine ?
    - Of, draga mea..  dacă ai știi tu.. eu.. eu nu o să pot avea copii niciodată! Sunt stearpă.. vorbele Mirei cad precum un fulger, făcând-o pe Eva să o privească fix.
    - Cum ? De ce spui asta ?
    - Acum câțiva ani, am avut o relație.  Trăiam o poveste mult prea frumoasă să fie reală.  Din păcate pentru mine, m-am îndrăgostit de cine nu trebuia.
     - Ce legătură are asta?
     - Eva... am iubit-o un bărbat toxic, fals și violent . Totul a început după ce ne-am mutat în Turcia,  unde locuia o parte din familia lui. Am obținut un job acolo și după o vreme, au început bătăile,  certurile și abuzurile. 
     - Nu îmi vine să cred! Mereu am trăit cu impresia că ești perfectă și că ai avut parte numai de fericire . Acum îmi dau seama cât m-am înșelat.. Iartă-mă, te rog !
    - E ok, așa crede toată lumea !
    - Cum ai ajuns în acea situație?
    - Alexe a fost prima mea iubire. Ne-am început relația încă de pe vremea când eram studentă. Atunci, eram convinsă că el e omul meu și că restul zilelor le voi petrece alături de el. A fost cea mai mare greșeală a mea. Mira vorbește rar, pronunță cuvintele încet și apăsat,  punând accent pe fiecare în parte.
    - Ce l-a făcut să se schimbe ?
    - Hmm...cred că a jucat un rol în fața mea pentru că nimeni nu a părut surprins când s-a aflat adevărul.
     - Familia ta știe ce s-a întâmplat?
     - Nu ! Nimeni în afară de bunicul, care a dus secretul meu în mormânt. Și Alex, da ! Doar Alex știe prin ce am trecut.
    - Cum așa ?
    - Pe vremea aceea, era căsătorit cu fosta soție iar aceasta avea un magazin de haine, pe care le cumpărau din Turcia. Întâmplarea face ca odată,  când Alex era venit să aprovizioneze,  să dea peste mine. A fost o greșeală fericită.  Eram atât de bătută, doamne... țin minte perfect momentul când am reușit sa fug din casă. 
   - Oameni ca acel bărbat nu ar trebui să existe ! De ce te lovea ?
   - Un motiv real nu a avut niciodată.  A susținut mereu că l-am înșelat deși niciodată nu i-am dat vreun motiv. Niciodată nu am vorbit cu alți bărbați,  nu am flirtat sau ceva de genul... pur și simplu,  era bolnav, iar eu am fost ținta perfectă.
   - Știu că sună tâmpit ce zic eu, dar familia lui ? Nimeni nu a știut nimic ?
  - Ba da. Au știut doar ce a vrut el, pe mine nu m-au crezut. Eu eram intrusa în familia lor. Aveam ultima speranță în ei, dar degeaba. Îmi amintesc cu exactitate momentul când i-am spus tatălui său ce se întâmplă. Era sâmbăta seara, iar noi ne aflam la casa lor, pentru o cină în familie. Părinții lui Alexe erau despărțiți de mult timp deja, iar tatăl său s-a recăsătorit în Turcia, astfel având încă doi copii.  Soția sa era o femeie frumoasă și misterioasă.  Cred... de fapt sunt convinsă că și ea se afla în situația mea. I-am spus că fiul lui mă lovește, și că a încercat să mă ucidă într-o zi, când m-a sugrumat aproape până la leșin,  iar el a spus doar: "Meriți ! Toate meritați! "
   - Poftim ??? Ce fel de om spune așa ceva ? Ce hal de tată era el ?
   - Eva, așchia nu sare departe de trunchi!
   - Acești doi oameni meritau să fie legați de trunchi, împreună!
   - Am fost așa de dezamăgită și de resemnată atunci, încât eram gata să pun armele jos și să nu mai lupt.
   - De ce nu ai plecat ?
   - Pentru că mi-a luat actele. În acea seară,  m-a bătut groaznic. Fiecare palmă,  fiecare pumn, au ucis iubirea noastră.  În noaptea de sâmbătă spre duminică am fost la un pas de moarte. După ce am ajuns acasă,  am început să mă simt rău. Foarte rău.  O amețeală îngrozitoare m-a făcut să cad în baie. Asta l-a enervat și de acolo a pornit totul. Nu a crezut nicio clipă că mă simt rău, insista să mă culc cu el. L-am refuzat și a început să mă lovească cu pumnii și cu picioarele acolo, în baie, lăsându-mă să zac pe gresia rece. Aproape rămasă fără aer, secată de lacrimi și de putere, am încercat să scap, să fug.  Dar m-a găsit.  Și a început să mă lovească din nou și din nou, până când a obosit.
   - Incredibil... cum ai scăpat?
   - Nici eu nu știu cum, crede-mă! Am zăcut inconștientă toată noaptea, iar spre dimineață m-am trezit. Eram singură în casă,  iar ușa era deschisă.  Cred că printr-o minune am găsit bani și actele mele și cu greu am reușit să plec. Bazarul de unde își aproviziona Alex magazinul se afla în spatele blocului nostru și astfel m-am întâlnit cu el.
   - Atunci ai scăpat de tot ?
   - Da, de el, dar nu s-a terminat totul atunci. Alex m-a dus la un hotel, unde era cazat, și acolo i-am spus tot adevărul deși îmi era frică și rușine. Alex m-a dus la spital,  unde am primit îngrijiri.  Am avut o coastă ruptă și multe traumatisme,  plus un avort spontan. Nu am știut că sunt însărcinată până când nu am început să sângerez și să am dureri. Cred că am fost sedată zile întregi, iar când m-am trezit și am aflat,  a fost....
   - Ca un coșmar.
   - Exact. Pe lângă durerile îngrozitoare,  cicatricile de la loviturile anterioare,  mi s-a spus că mi-au scos și uterul datorită hemoragiei. Doamne,  cred că am plâns zile întregi pe umărul lui Alex.
   - Părinții tăi de ce nu au aflat? De ce nu le-ai spus?
   - Pentru că mi-a fost rușine.  În plus, Marc trecea printr-o perioadă grea și nu am vrut să îi supăr și mai mult. Încă nu sunt pregătită să împărtășesc asta cu ei. Nici cu Marc.
   - Draga de tine... poți fii liniștită,  de la mine nu va afla nimic.
   - Știu... am încredere deplină în tine.
   - Te-ai întors în țară după spitalizare?
   - Da. După câteva luni bune, timp în care mi-am făcut câteva operații estetice deoarece eram plină de cicatrici.  Atunci a aflat bunicul, care s-a ocupat de tot.
   - Și el... nu te-a căutat?
   - Ba da ! Însă uriașul, eroul meu, i-a dat să guste din aceeași mâncare.
   - Și foarte bine a făcut.  Te-ai gândit vreo clipă că dacă nu era Alex, poate încă erai acolo, în mâinile monstrului ?
   - Da.  Fără îndoială,  aș fi fost moartă dacă nu era el. Iar acum... când pot spune că sunt vindecată,  îl privesc diferit. Ani buni, el a fost pentru mine Alex - prietenul. Cel care niciodată nu a spus nimănui absolut nimic. Mă vizita mereu prin spitale și clinici,  mă suna mereu și îl priveam ca pe un frate. Cred că a contat mult și faptul că el era căsătorit.
   - Ce te-a făcut să îl vezi diferit ?
   - După divorț,  am avut o aventură de o noapte cu el. El fiind angajatul lui Marc, petrecea mult timp aici, iar eu mă simțeam prea singură în apartamentul meu așa că m-am mutat aici și într-o seară când eram singuri, ceva s-a schimbat.
   - Și de ce nu s-a schimbat relația voastră atunci?
   - Din cauza mea! Eu m-am temut de reacția lui Marc, de reacția părinților mei...
   - El chiar te iubește... a avut multă răbdare.
   - Da, în mod categoric. Și eu îl iubesc, chiar foarte mult. E singurul care îmi știe secretul și mă acceptă . Nu e chiar simplu să intri într-o relație cu o femeie care nu îți poate purta copilul, ca mai apoi să îl aducă pe lume.
   - Niciodată nu m-am gândit la acest aspect.  Și nu aș fi crezut că ai trecut prin atâtea...  te-am admirat încă din prima zi și am crezut că ești perfectă și că viața ta este roz.
   - Pentru că eu așa fac să pară.  Aparențele înșală, draga mea. La fel și oamenii.
    - Acum, tu, ești bine ?
    - Da. Am făcut terapie mult timp. Sunt bine, mai ales de când e David aici. Faptul că petrec timp cu el mă alină.  Pare absurd dar e adevărat.
    - Nu pare deloc. David a fost și pentru mine un motiv bun ca să învăț,  să muncesc,  ca să pot face ceva pentru el și pentru mine.
   - Tu și David sunteți foarte norocoși că vă aveți unul pe celălalt. 
  - El e totul pentru mine. Dacă ai știi ce vinovată m-am simțit că l-am neglijat zilele astea...
  - Fii liniștită! David e foarte bine, și eu m-am bucurat din plin de prezența lui.
  - Cum a fost cu doi copii ?
  - Destul de bine. M-am temut că Ioana mă va respinge,  dar ne-am înțeles de minune.
  - Ce vârstă are ?
  - La fel ca David. Și se înțeleg de minune.  După câteva ore de joacă,  s-au recomandat a fi frați.
  Râsul fin al Evei umple atmosfera din jur. Mira o acompaniază și parcă totul în jurul lor prinde culoare. Ore bune s-au scurs, cafeaua s-a terminat, iar acum seara își face simțită prezența.  Odată cu trezirea copiilor, casa familiei Antal prinde viață din nou.