O noua viata

Capitolul XXIII

Cand dintr-o data zboara un lucru stralucitor pe langa mine si nimereste capul demonului. Era Cristina care arunca-se cu un bat care era in flacari spre demon, si chiar daca inca eram in soc din cauza acelor flacari care trecusera la un "centimetru" de mine am reusit sa fugim de acolo. Nu mai fugisem asa de repede in viata mea, erau multi demoni,nici Tomioka nu mai vazuse asa de multi niciodata. Dupa ceva timp in care am incercat cat de mult sa nu fim mancati de demoni vedem dintr o data un baiat inghetat cu parul rosu si imbracat intr-o haina in carouri care nici pana acuma nu am aflat cum se numeste,dar mai era cineva,era o fata care parea ca plange....Dar nu,nu plangea.A inceput sa fuga dintr o parte in alta in timp ce baiatul ii tot striga numele.O chema Nezuko. Atunci cand am vrut sa merg spre ea ca sa o calmez am calcat pe o creanga si aceasta a scos un sunet mic. S-a facut liniste. Numai vuietul vantului si respiratia grea a fetei  se mai auzea. Parca toti aveam un sentimen prost. Si chiar asa a fost. Cand Nezuko s-a intors cu fata la noi am observat ca avea niste vene foarte umflate pe fata si ochii foarte rosii. Aceasta a inceput sa fuga spre baiat iar noi am incercat sa o oprim deoarece am crezut ca o sa il omoare. Dar spre surprinderea tuturor ea doar voia sa il apere.A durat ceva timp pana cand am facut-o sa inteleaga ca noi dar voiam sa ii ajutam. Am aflat ca pe baiat il chema Tanjiro si acesta voia sa se razbune pe demonul care i-a omorat toata familia si sa reuseasca cumva sa o transforme pe sora lui inapoi in om.Sincer mie mi se parea cam ciudat si nu prea  cred ca aceasta ar mai putea fi din nou om, dar nu voiam sa ii spulber visele baiatului asa ca am preferat sa tac. Acuma trebuia sa ajungem la cei care se ocupau cu vanarea demonilor. Dar Tomioka a spus ca trebuie mai intai sa ajungem la un prieten de al lui si de acolo o sa ne despartim drumurile. Deja se facea zi asa ca teoretic nu ar mai trebui ca demonii sa ne stea in cale. Asa ca am pornit la drum. Am mers ceva timp pana cand am ajuns la o  cabana. Sincer nu intelegeam ce cautam acolo, dar ceea ce stiam e ca odata intrati acolo nu o sa mai putem da inapoi. Cel putin asa ne-a spus Tomioka. Cand am intrat in curtea acelei cabane am vrut sa il intreb ceva pe Tomioka dar am observat ca acesta disparuse. Toti eram confuzi,

-Eu tot nu inteleg de ce ne pierdem timpul stand aici, eu ar trebui sa ma lupt cu tiatani, nu sa stau sa frec menta. Spune Levi

-Levi, stiu ca esti suparat dar lantisorul ne-a chemat aici cu un scop si nu o sa ma las pana cand nu il aflu.

Levi a dat sa mai spuna ceva cand dintr-o data vad o persoana necunoscuta  care alerga spre noi cu o sabie.Nu aveam cu ce sa ne aparam asa ca toti am apucat ce ne era mai apropiat si am inceput sa ne uptam cu acel individ.Dar acesta era prea agil,nu aveam nici o sansa. Parca zbura prin aer. De fiecare data cand ajungeai langa el nici nu apucai sa clipesti si deja era in spatele tau dandu-ti cu manerul sabiei in spate. In cateva secunde toti eram cazuti la pamant in afara de Levi. Dar nu a durat multi timp si acesta a picat de asemenea.

Peste câteva ore ne am trezit toți. Eram într o camera iar acolo se afla domnul acela cu care tocmai ne luptasem.

-Îmi pare rău că am fost asa de dur cu voi, doar voiam sa va pun la un test. Se pare ca toți v-ați descurcat destul de bine. Tomioka mi-a spus ca a-ți venit alături de acest băiat pe care ar trebui sa îl antrenez pentru ca dorește sa devina un Hashira. Este adevărat?

-Da! Este adevărat. Spun eu gândindu-mă ca poate din acest motiv ma adus lănțișorul aici.

-Atunci sa înceapă antrenamentul de mâine dis de dimineață. Deocamdată este noapte. Va este foame?

-Sincer chiar ne este! Spune Tanjiro

-Am înțeles! Atunci o sa merg sa va pregătesc ceva de mâncare.

-Nu va supărați, ați putea să ne spuneți cum va numiți dacă nu va deranjează?

-Ma numesc Sakonji Urokodaki.