Nu-ti fie frica de ceea ce simti

Cap XXII- tu ce cauti aici?

"Nimic." I-am spus, fiind inca absent.

"Si atunci de ce se auzeau bubuituri in perete? Ce ai facut? Ce s-a întâmplat?" M-a întrebat, apropiindu-se si mai tare de mine, stand in sezut pe pat.

Mi-am mutat privirea spre a ei, vrând ca ele sa se întâlnească. Am privit-o câteva secunde, pierdut.

"Am alunecat." I-am spus cu o voce indiferenta, totuși inca pierdută in ochii ei.

Nu a spus nimic, si-a pus mana pe umărul meu, lăsând-o usor sa cada spre piept. Ajunsese in dreptul inimii. Imi bătea extrem de tare, de la emotii. Stiam ca nu mai este a mea, dar totuși inima nu ma lasa sa cred asta.

"De ce esti atat de speriat?" M-a întrebat, privindu-si mana.

Nu am spus nimic. M-am apropiat si mai mult de ea. Puteam sa-i simt respiratia calda. Puteam sa-i aud bătăile inimii prin liniștea apăsătoare. Imi era dor de asemenea momente. Imi era dor sa ii simt din nou buzele fierbinți, mângâierile firave, dorința puternica de a fi a mea pentru întreaga ei viata.

"Damon..." Mi-a soptit, luându-si mana din dreptul inimii mele.

Nu am spus nimic, doar am lasat-o pe spate si am inceput sa-i urmăresc conturul fetei luminat vag. Liniștea era apăsătoare, nici unul nu spunea nimic, doar ne priveam reciproc. Mi-am indreptat mana spre fata ei, atingând-o. Era la fel de fina precum mi-o aminteam. Imi era dor de acea senzație, imi era dor de tot trecutul, imi era dor de ea.

"Damon..." Mi-a mai spus o data si atunci m-am trezit din transa. M-am tras din fata ei si m-am așezat din nou pe pat, in sezut.

"Scuze." I-am spus si am dat sa ma ridic de pe pat, insa mana ei imi cuprinse brațul.

"Stai. Vreau...sa...stiu daca..." A inceput sa se bâlbâie, crescându-i pulsul si începând sa respire sacadat.

"Inca te mai iubesc si o voi face pana voi muri. Stiu ca nu mai esti a mea si nici nu mai vrei asta. Nu iti condamn decizia." I-am spus, rămânând inca cu spatele spre ea.

"Damon...eu.."

"Nu trebuie sa spui nimic, vreau doar sa fii fericita." I-am spus si m-am ridicat din pat, îndreptându-ma spre geamantan.

"Damon, inca te iubesc!" Mi-a spus cu un glas tremurat si copleșit de emotii.

Mi-am întors privirea spre ea, confuz si totuși uimit de ceea ce a spus.

"Nu ma urasti?"

"De ce as face asta, Damon?"

"Pentru ca nu sunt Michael. Pe el il iubesti nu pe mine." I-am spus si m-am ridicat de langa geamantan, cu cadoul de craciun al lui Abby in mana.

"Damon...Michael...nu.."

"Nu mai e? Stiu."

"Si atunci de ce crezi ca inca il mai iubesc pe el?"

"Pentru ca in ultima perioada te-ai gândit la el, de fiecare data cand ma vedeai."

"Eu..."

M-am apropiat de ea si m-am așezat la marginea patului. O priveam cum se uita in jos spre mine.

"Nu stiu ce sa cred..." Mi-a spus, punându-si o mana pe obrazul meu.

"Am crezut ca il pot uita pe Michael, ca pot trece peste. Doi ani, de cand suntem impreuna, am reușit. Dar acum..." S-a oprit si si-a indreptat privirea spre mine, ridicându-mi fata cat privirile noastre sa se intersecteze.

"Dar acum ce, Abby? Poti sa-mi spui."

"Dar acum am impresia ca el inca mai este...cel putin asa cred."