Nu-ti fie frica de ceea ce simti

Cap VIII- Maine dimineata plecam

"Buna dimineata, scumpa mea!" I-am spus lăsându-mi mana sa-i atingă fata catifelata.

"Cat e ceasul, iubire?" M-a întrebat Abby, prinzandu-mi mana si punând-o pe abdomenul ei, fortandu-ma sa ma așez langa ea pe pat.

"E 10 jumătate, prințesa. Ai dormit mult in dimineata asta." I-am spus sarutand-o incet pe frunte.

"Si as mai dormi putin, ma însoțești?"

"Întotdeauna." I-am spus si am luat-o in brate.

Timpul trecu repede si Abby se trezi înaintea mea. Nu prea suporta faptul ca dorm mai mult ca ea, asa ca se puse deasupra mea.

"Somnorilă, trezirea." Imi spuse punându-si mainile pe abdomenul meu, zgariind putin.

"Inca 5 minuta, draga." I-am spus punându-mi mana peste a ei si strângând puternic.

Isi lua mana dintr-a mea si imi dadu câteva palme peste fata. Ultimele începură sa fie din ce in ce mai dureroase.

M-am trezit speriat, văzând in fata mea doar o persoana neclar definita, fiind o lumina slaba in camera. Mainile imi zvagneau iar capul ma durea îngrozitor de tare. Mi-am lasat capul in jos si am încercat sa rad forțat, insa tot abdomenul ma durea.

"Ha. Te-a trimis Erik ca sa ma mai torturezi putin ca el nu mai poate?"

Acea persoana ezita o secunda, insa mana ei se apropiase din nou de fata mea.

"Dai! Haide!" I-am spus, ridicându-mi capul.

Isi puse mainile pe fata mea si ma săruta apăsat, dar scurt. Am ramas uimit, nu știam cine e sau ce voia de la mine, dar oricine ar fi fost nu voiam sa mai continue cu ceea ce face. Nu voiam pe nimeni alt cineva in afara de Abby.

"Pleaca! Nu am nevoie de nimeni! Lasa-ma in pace!" Am spus, zmucindu-ma pe scaun.

"Nu voi pleca de aici fara tine."

"De ce vrei sa ma scoti de aici, daca lucrezi pentru Erik?"

"Nu lucrez pentru el si nu o voi face niciodata, vreau doar sa te scot de aici Damon!" Mi-a spus, prinzandu-mi fata in mainile ei.

"Si atunci ce vrei de la mine dupa ce ma scoti se aici?"

"Sa trăiesc cu tine tot restul vieții mele, fara sa mai fugi de Erik vreodată."

Am ramas câteva secunde cu suflarea intretaiata. Nu putea fi, de unde știe?

"Abby?" Am spus in șoaptă uimit.

Nu am primit nici un raspuns, doar un sarut apăsat si scurt, la fel ca primul. Se apleca spre mâini si imi dezlega încheieturile. Ma dureau toate părțile corpului, nu imi mai puteam simti bine mainile, nici capul nu mi-l puteam tine bine pe umeri.

"Hai sa plecam de aici." Mi-a spus Abby, ridicându-ma si îndrumandu-ma pana la ieșirea din clădirea pustie.

Nu știam ce ora era, ce zi era sau cat timp am stat inchis intre acei pereti. Mergeam destul de greu din cauza rănilor, dar voiam sa ies cat mai repede din acel loc al infernului. Afara, era o mașina neagra, parcata, era una din mașinile mele, mai precis cea pe care o conduce Dean de fiecare data.

A deschis portiera si mi-a facut facut semn sa intru in mașina. Langa mine se puse Abby cu o trusa de prim-ajutor in mana. Scoase de acolo o fașa si încerca sa imi bandajeze mainile si rănile de pe mâini, insa nu știam ce făcea, imi era mult prea somn pentru a mai baga de seama ce se intampla in jurul meu. Am adormit in câteva secunde de cand Dean pornise motorul.

Am fost absent tot drumul spre casa, nici macar un sunet nu am putut sa aud. Eram terminat si psihic si fizic. Motivul? Erik!

Dormeam adânc, iar parfumul dulceag al lui Abby plutea prin camera. O tineam in brate, era numai a mea. Ii sărutam incet umerii goi, delicați si ma strângeam incet la pieptul meu. Era perfect, doar noi doi, singuri, uitați de restul lumii, nevazuti de ochii celor invidioși, doar noi. Totul parea desprins ca dintr-un basm in care printul pe cal alb isi întâlnește prințesa mult visata. Dar nu avea sa dureze la infinit. Erik intra in camera si scoase arma, îndreptând-o spre mine. Gata, atat mi-a fost, asta e sfârșitul. Trase si imi nimeri pieptul, siroaie de sânge se prelungeau pe piele, neputând sa le opresc.

"Damon, Damon!!" Se auzi o voce undeva prin depărtare, nu știam cine sau ce anume ma striga.

Am deschis ochii si m-am uitat in jur. Era doar Abby langa mine, cu ochii albastri plini de lacrimi reci si sărate. M-am ridicat brusc din pat si am luat-o-n brate.

"Gata, prințesa, gata..." N-am apucat sa termin propoziția ca o durere îngrozitoare se năpusti asupra mea, făcându-ma sa-mi pierd echilibrul si sa pic din nou in pat. "Ce s-a întâmplat? Unde sunt?" Am întrebat-o, uitându-ma ciudat spre mainile mele.

"Esti acasa, momentan." Mi-a spus Abby, mangaindu-mi incet fata.

"Momentan? Cum adica?"

"Maine dimineata plecam. Am trimis deja o parte dintre bagaje spre noul apartament. Dean a spus ca e cel mai bine sa plecam din tara, cel putin pentru o vreme."

"Sa plecam?

"Da, tu si eu, doar noi doi. Dean se va asigura de aici, din New York, ca totul va fi in regula, iar cand Erik va fi de acord sa picați la pace, ne vom întoarce aici." Mi-a spus, încheind cu un sarut scurt.

Nu am mai spus nimic. Mi-am atintit privirea spre ochii albaștrii ai lui Abby si am inceput incet, incet sa-mi las corpul purtat de o transa profunda, ducând spre somn.

"Damon...te rog, nu adormi..." Mi-a soptit, punându-si mana pe pieptul meu, in dreptul inimii. "Te rog..."