Nu-ti fie frica de ceea ce simti

Cap V- Pleaca sau te omor!

Dimineata venise destul se greu. M-am trezit înaintea alarmei. M-am ridicat incet din pat ca sa nu o trezesc si am plecat spre bucatarie, nu înainte de a-mi lua pachetul din ghiozdan. Am inchis usa in urma mea ca sa nu fac lumina pe hol.

"Oare ce am facut aseară? Nu imi mai amintesc absolut nimic. Sper doar ca nu am rănit-o". Mi-am auzit subconstientul vorbind in timp ce imi priveam tutunul arzând. Eram confuz. M-am ridicat, ținându-mi tigara in coltul gurii, cat căutam ibricul pentru a face o cafea sa ma pot trezi calumea.

Nu dura mult si am gasit si ibricul si cafeaua. Am luat doua cescute si le-am pus pe o tavita pentru micul dejun. Am facut si o omleta pentru Abby in forma se inimioara. M-am îndreptat incet spre camera ei, cu micul dejun pe tavita. Am deschis usa incet si am pus tava pe masa. M-am pus in genunchi langa pat, atingând-o cu mana pe fata ei catifelata, oferindu-i un mic sarut de "buna dimineata".

Abby începu sa se alinte si sa se întindă exact ca o pusicuta mica care este alintata si care primește afecțiunea din partea celui care o îngrijea. Isi ridica mana si si-o varase intr-a mea.

"Micul dejun e gata, ochi albastri." I-am soptit, fara sa imi dau seama ce zic in acel moment.

Abby se ridica in sezut si se uita la mine, era inca adormita, dar si confuza.

"C-cum mi-ai spus?" M-a întrebat uimita, rezemandu-si capul de al meu.

"Ochi alba...." N-am apucat sa mai termin propoziția fiindcă buzele noastre s-au contopit intr-un sarut scurt, dar care a durat cat o eternitate.

M-am ridicat si am aprins becul dupa care am luat micul dejun si am pus-o pe pat.

"Ce e asta?" M-a întrebat surprinsă de ceea ce am facut.

"Micul dejun, omleta cu ardei roșu si verde, putin cașcaval, iar aici un cappucino pentru tine si un expresso cu lapte pentru mine." I-am spus incet dupa care mi-am indreptat privirea spre ochii ei albastri.

"De ce ai facut toate astea?" M-a întrebat uimita.

"Nu stiu, asa am simțit ca trebuie sa fac."

"Pari foarte diferit fata de ce ziceau cei din clasa"

"Ei nu imi stiu latura asta, daca ar sti-o nu le-ar mai fi frica de mine."

A ramas putin socata. Nu stia la ce ma refer.

"Ce vrei sa spui prin a le fi frica de tine?"

"Din a 10a m-am saturat sa ma trateze ca pe un ratat...iar atunci m-am schimbat...mi-am schimbat anturajul, m-am depărtat de prieteni...si...pana la începutul anului trecut, mi-am schimbat total reputatia si viata."

A ezitat sa imi răspundă, dar isi ridica mana si ma mângâie pe fata. I-am luat mana de pe fata mea si i-am sărutat-o.

Usa de la camera era deschisa, noi eram cuprinsi de sinceritate si nu am auzit cand usa de la intrare se deschise. M-am ridicat si am tras-o si pe Abby dupa mine.

"Hai sa ne pregătim de ore." I-am spus in timp ce o ridicam din pat.

Mi-am luat cafeaua si am inceput sa sorb putin din ea. Abby isi cauza hainele in șifonier. Alesese o pereche de blugi mulati cu câteva tăieturi, un maieu gri cu spatele din dantela in forma de craniu. Era draguta, nu ma așteptam vreodată sa o vad intr-o ținută atat de rebele, dar imi plăcea si ma făcea sa ma excit. M-am ridicat si am luat-o in brate pe la spate, am sărutat-o incet pe gat.

"Iti sta foarte bine asa." I-am soptit la ureche.

Isi lasa capul pe mine, atingandu-mi mainile cat o strângeam in brate. Din dreptul usii un zgomot ca de aplauze se auzeau. Mi-am întors capul si am vazut un băiat in toata regula, cu mușchii conturati, care era rezemat de tocul usii.

"Mai mai mai, ce fata cuminte are mama. Cand credea ca poate sa te lase putin timp singura acasa, tu vii cu un ratat si hop, ti-o si tragi cu el." Începu sa rada Erik, apropiindu-se de noi.

"Erik..." Spuse Abby, privindu-l uimita.

"Tu, presupun ca ar trebui sa fii...a, da, asa e. Cine esti?"

"Sunt acel ratat de care spuneai." I-am raspuns cu ochii plini de ura si furie.

"Ratat si cu tupeu. Nu cred ca va iesi bine. De politețe, Erik..iar tu..?"

"Damon." I-am raspuns in sictir.

Erik imi întinse mana pentru o strângere.

"Imi pare, sa zicem, bine de cunoștință."

I-am strâns mana, privindu-l cu o fata de criminal. In momentul asta nu-l suportam deloc, dar parca imi aducea aminte de cineva, dar de cine nu stiu. Intr-o fracțiune de secunda, m-am trezit pe podea, cu o durere insuportabila. Ma făcuse sa cred ca vrea sa-mi fie prieten, dar de fapt voia sa ma faca sa renunt si sa o las pe Abby in pace.

"De ce ai facut asta?" Intreba Abby, așezandu-se langa mine încercând sa ma ajute sa ma ridic.

"Pentru ca idiotul asta nu te merita. Nici macar nu il cunosti." Spuse Erik nervos, punându-se pe vine pentru a avea cat de cat un contact vizual cu mine. "Iar tu, odata sa te mai prind langa sora mea si esti mort."

L-am privit cu ura. Imi venea sa ii dau un glont in cap sau sa il torturez doar ca sa vad cum suferă si tânjește dupa mila mea.

"E prima si ultima data cand iti spun asta. Pleaca sau te omor!" Ranji si se îndrepta spre usa, dând sa plece.

Nu am mai spus nimic, dar nici nu voiam sa imi pun mintea cu el. Dar ceva mi se parea foarte ciudat, il știam pe tipul asta, imi era foarte cunoscut, dar de unde sa-l iau..nu aveam nici o idee.

Usa de la intrare se trânti. Eram doar eu cu Abby in casa acum.

"Esti bine?" Ma intreba Abby speriata, cu o urma de tristețe in voce.

"Sunt bine, n-am nimic. Imi va trece repede. Dar hai sa mergem ca deja e tarziu, nu vreau sa intarzii." I-am spus ridicându-ma de jos si oferindu-i mana in semn de sprijin. Am luat-o scurt in brate si am sărutat-o pe obraz.

Mi-am luat pantalonii si tricoul pe mine si am pornit cu Abby de mana spre mașina care ne aștepta in fata blocului. I-am deschis portiera si am lasat-o pe ea sa între prima. Apoi m-am pus langa ea si crapand putin geamul din spate pentru a putea fuma.

"Stii unde, Dean. Calc-o!" I-am spus in timp ce imi căutam bricheta in buzunar.

"Imediat sefu." Spuse Dean scurt, blocând usile mașinii.

O liniște ca de mormânt se lasa peste noi. M-am uitat pe furis la Abby care se uita in gol. I-am luat mana intr-a mea, făcând-o sa tresara.

"Totul va fi bine, iti promit." I-am soptit la ureche, apoi am sărutat-o incet pe buzele moi.

Mașina se opri in fata liceului. M-am dat jos din mașina si i-am ținut portiera deschisă lui Abby ca sa poată iesi.

"Stai putin, ma duc sa vorbesc doua secunde cu Dean si vin si eu." I-am spus îndreptându-ma spre geamul soferului. "Deci, mi l-ai adus?"

"Da, e aici." Imi spuse Dean, întinzându-mi o mica cutie din piele neagra. "Vin dupa voi cand terminati, daca intervine ceva stii cum sa dai de mine si sa chemi pe cine vrei si pe cine ai nevoie."

Am luat cutia si am pus-o repede in ghiozdan, apoi m-am indreptat spre Abby. Am luat-o de mana si am pornit impreuna spre clasa. Era 8 dimineata, iar eu nu aveam absolut nici un chef de ore, mai ales de dirigentie, macar daca faceam ceva interesant. M-am saturat sa aud de curva clasei ca a fost prinsă a nu stiu câta oară cocoțată in bratele unui băiat si intarziind la ore din cauza asta.

"Damon!" Tipa diriga si apropiindu-se violent spre mine. "De câte ori ti-am spus ora asta sa nu te mai uiti dupa noua ta colega."

"Niciodata." I-am raspuns in sictir.

Intr-un fel putea sa creadă ca ma uit dupa Abby, ea stătea cu doua bănci in fata mea, pe rândul din dreapta, eu stand pe mijloc. Puteam sa o vad perfect.