Nu-ti fie frica de ceea ce simti

Cap XXXVII- Avem de vorbit

Am pus scrisoarea la loc in carte si apoi pe birou. M-am ridicat de pe scaun si am luat-o la goana spre dormitor. Am inchis usa si m-am lasat sa cad pe podea. Lacrimile imi curgeau șiroaie peste obraji. Nu imi venea sa cred ceea ce tocmai citisem. Cine era aceasta Britney? Ce treaba avea cu Damon? Oare chiar atat de usor i-a fost sa ma înlocuiască? Oare chiar atat de mult i-am greșit?

Pierdută in gânduri, aud vag usa de la intrare deschizându-se apoi se trântește înapoi. Probabil a ajuns. Liniștea s-a lasat peste apartament. M-am ridicat de pe podea si m-am îndreptat spre baia din camera. Mi-am dat jos hainele in care eram îmbrăcată si le-am lasat sa pice pe podea. Am intrat in dus si am dat drumul apei. Lăsam stropii sa-mi cuprindă trupul. M-am uitat in jos spre abdomen, l-am atins incet si am oftat. Oare copilul asta este o alegere buna? Oare chiar trebuie sa-l păstrez? El nu are nici o vina ca are niste părinți mult prea tineri.

Am zăbovit in dus minute bune, auzind doar sunetul apei care pica. Am oftat îndelungat si mi-am lasat trupul sa se prelingă pe sticla cabinei de dus. Stateam cu genunchii la piept si ma gandeam doar cum sa scap de gândurile ce imi bulversau mintea.

Clanța ușii s-a auzit urmată de o bufnitura. Bine ca am încuiat-o. Nu vreau sa ma vadă in starea asta deplorabila. Cu siguranța nu mai însemn nimic pentru el. Poate ca am ramas doar o marioneta.

Decid sa închid apa, sa ies din cabina de dus si sa ma înfășor intr-un prosop. Strâng hainele de pe jos si le pun in coșul de rufe. Inspir adânc si descui usa băii, apoi ies in dormitor. Sta tolănit in pat cu telefonul in mana. Câteodată e asa un copil. Chiar ma intreb ce am putut sa vad la el, cum am putut sa il las sa-mi fure inima si acum sa il privesc cum face disecție pe ea, macar daca folosea anestezie. Stau in picioare si il urmaresc cum isi butonează telefonul. Oare vorbește cu Britney? N-am de unde sa stiu ce face, dar nici nu mai stau sa caut răspunsuri. Imi e suficientă minciuna in care am trăit pana acum. Ma îndrept incet spre pat si ma așez cu spatele la el. Nu-mi pasa ca sunt intr-un prosop, ca am parul ud si ca probabil voi raci. Chiar nu imi mai pasa de ce va fi de acum in colo. Imi închid ochii si somnul ma cuprinde lent.

Ma trezesc speriata, visul a fost unul foarte dubios. De ce eram urmărită de un psihopat intr-o pădure? Nu pot sa-mi explic, însă nu vreau sa caut explicații, a fost doar un vis. Ma întorc pe spate si privesc tavanul. Imi întorc mana sa vad daca mai este cineva langa mine, dar ma înșel. Sunt singura, din nou. Deja incep sa ma obișnuiesc cu singurătatea. Nu e ca si cum ar fi prima data cand se intampla asta.

Ma dau, leneșă, jos din pat, imi iau halatul de baie din dulap si pornesc agale spre bucatarie. Cred ca ar trebui sa mananc ceva. Stomacul meu deja incepe sa faca figuri, nu prea i-am dat de lucru in ultima perioada. Pofta mea de mancare a pierit de mult si abia de iau cateva guri in fiecare zi. Oare hrana e chiar atat de importantă? Am auzit ca un om poate trai fara sa mănânce cam 30 de zile. Ar fi o nebunie sa incerc asta, dar daca imi cobor mintea la nivelul asta, as fi in stare.

Deschid usa de la bucatarie si dau de un Damon somnoros care încearcă sa mănânce ceva. Ma rezem de tocul ușii si-l privesc cum încearcă sa isi țină ochii deschiși. Câteodată poate fi foarte amuzant.

"Parca ai fi un copil de 2 ani care se chinuie sa mănânce supa cu o lingura mai mare ca el." Spun amuzata, stand inca rezemata.

"Mmbene, abia m-am trezit. Ce vrei de la viata mea acum?" Ma intreaba inca adormit.

"Eu? Sa vreau ceva?" Intreb surprinsă.

"Nu tu, ființa ta. Ai chef de glume?"

"Nu. Nu am chef de nimic."

"Iar esti intr-o pasa proasta?"

Raman surprinsă si cad putin pe ganduri. Oare chiar sunt? Da, sunt, din cauza lui Britney care mi-a furat bărbatul. Dar nu ii voi spune. De ce ar vrea sa stie asta? Sunt convinsă ca abia ma mai suporta, mai ales dupa felul in care se comporta cu mine. De parca nu as exista.