Nu-ti fie frica de ceea ce simti

Cap VII- Nu eu l-am omorât...ci tu!

Cineva imi dădea intr-una cu ceva peste mâini si peste picioare. Nu puteam sa-mi dau seama daca voia sa ma lovească, sa ma lege sau sa imi dea drumul dintr-un loc pentru tortura fizica. Deodată, o lumina puternica se revarsă asupra ochilor mei, făcându-ma sa scot un tipat asurzitor. O mana puternica imi prinse maxilarul si ma forța sa-mi ridic capul.

"Deschide ochii, criminalule!" Mi-a ordonat un bărbat cu o voce plină de ura si dispreț.

Am încercat sa ma concentrez pe persoana din fata mea, insa imi zvagnea atat de tare capul încât nu puteam sa fiu atent mai mult de câteva clipe la chipul lui.

"Cine esti?" L-am întrebat, făcându-mi ochii mici si încercând sa ii vad detaliile fetei.

"Cineva care trebuia sa te bage la parnaie cu mult timp in urma!" Tipa el, dându-mi un pumn si trantindu-ma cu tot cu scaun pe podeaua rece.

Am gemut de durere, simțindu-mi fiecare parte a corpului zvagnind de durere. In încercarea mea de a-mi ridica privirea spre acel bărbat, o apăsare îngrozitoare imi ataca brațul drept.

"Te mai întreb odata...cine esti?" L-am întrebat scrasnindu-mi dintii de durere, zacand inca pe podeaua rece.

"Tu chiar nu poti sa pricepi nu? Aici nu e vorba despre cine sunt eu, tradatorule! Ci de cine ai fost tu, nenorocitule!" Bărbatul isi iesi complet din minti, iar talpa adidasului sau isi făcu lic printre organele mele, făcându-ma sa urlu de durere si sa incept sa respir sacadat.

"Ce vrei sa spui?" I-am adresat o alta întrebare, dar imi răspunse tot cu violenta, data asta peste fata, simțind un gust puternic de fier.

Bărbatul se îndrepta spre unul dintre peretii încăperii si reduse intensitatea becului. Am deschis ochii putin mai tare, reusind cu greu sa disting unele forme. M-am uitat la mainile mele, erau pline de vânătăi si de sânge, strânse bine de bratele unui scaun din fier. Picioarele imi erau si ele legate. Inca ziceam pe podea, parea a fi una dintr-o celula, cu pete de sânge pe ici pe colo, probabil al meu, parea proaspăt.

"Ce vreau sa spun oare, nemernicule?"

Acum am putut sa-i disting figura. Nu poate fi el, e imposibil! De ce ar vrea sa ma tortureze in halul asta? Nu i-am facut nimic lui.

"E-Erik? Ce se intampla?" L-am întrebat uimit, zbatandu-ma încercând sa slăbesc legăturile, dar era in zadar toata osteneala.

"In sfârșit ti-ai dat seama cine sunt, nemernicule!" Tipa la mine si isi înfipse pumnii in tricoul meu, ridicându-ma cu tit cu scaun de pe podea. "Acum, de ce dracu mai esti in viata?"

"De ce nu as mai fi in viata?" L-am întrebat uimit. Nu știam ce e cu el.

"De ce? Pentru ca esti un nemernic care mi-a omorât cel mai bun prieten, fara sa clipească si apoi a plecat ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat!"

"Cand?! Eu nu am omorât pe nimeni, cel putin nu de fata cu tine!"

"Nenorocitu' dracului! Cum îndrăznești sa minti cu atâta lejeritate?" Se rasti la mine si imi dadu un pumn peste maxilar. "Cum adica nu iti mai aduci aminte cand l-ai omorât pe Michael?!?!"

Michael...imi e atat de cunoscut numele...dar cine este, nu pot sa imi dau seama. Deodată amintirile imi apăreau in fata din acea zi.

25 Martie 2007, eram la Erik acasa, undeva prin Whashington. Eram prieteni pe atunci. Ne adusese tata mie, lui Erik si lui Michael câteva pistoale, încercând sa ne învețe sa ne aparam pentru viitoarele confruntări pe care le vom avea cu mafia din New York. Ne-a explicat cum sa armam pistoalele si ne-a pus sa tragem la ținta. Erik era atat de entuziasmat încât nu si-a mai putut controla emotiile. Avea pistolul incarcat. Din neatentie, trase. Arma era îndreptată spre Michael. Acesta cazu la podea, cu mana dreapta încremenită in dreptul inimii, iar cu cealalta mana pe pistol. Ultimele cuvinte ale lui au fost "De ce?", iar apoi s-a dus. Nu am realizat ce se întâmplase insa in acel moment de cumpăna si chiar înainte sa se întâmple, eu aveam arma in mana îndreptată spre ținta de lemn. Cand am auzit impuscatura, mi-am indreptat arma din reflex spre acel loc. Erik a ramas cu acea imagine crunta in minte. Ca eu i-am împușcat cel mai bun prieten, pe Michael. Dupa acea zi, au urmat zile crunte, ore interminabile de cearta si mii si mii de injurii adresate reciproc, căzând vina pe mine pentru moartea lui. Dupa înmormântarea lui Michael, Erik mi-a declarat razboi si mi-a jurat ca nu ma va ierta vreodată si ca ma va omorî in chinuri, pentru ce i-am facut lui Michael. Abby nu stia de toata povestea, cand s-a întâmplat era plecata din tara. Era in Grecia, intr-o excursie cu colegii de clasa. Nici pana acum nu știe de ce Erik a reacționat in felul ala cand m-a vazut langa ea, la el acasa, dar nu cred ca ii va spune prea curând, vrând sa ma vadă suferind si implorandu-i mila care, pana la urma, imi va aduce moartea.

O alta durere infernala mi se simti acum din dreptul mâinii. Sânge, siroaie de sânge. Lama briceagului lui Erik imi pătrunse cu atâta violenta in mana încât nu puteam sa vad nimic altceva in afara de acele dungi roșii, curgand si părând podeaua rece.

"Nu eu l-am omorât pe Michael, dobitocule!" Am urlat, începând sa ma zbat din ce in ce mai tare.

"Cum îndrăznești sa negi asta?! Cum adica nu tu l-ai omorât? Doar nu s-a sinucis?! L-am vazut, zacand intr-o balta de sânge!"

"Nu eu l-am omorât, ci tu! Tu ai fost cel care si-a uitat nenorocita aia de arma încărcată si din cauza extazului ai bruscat-o si s-a declanșat!"

"Nenorocitule! Cum ai atâta curaj sa dai vina pe mine?!" Imi spuse asta, învartind lama in rana sangeranda.

"Amintește-ti! Dupa ce s-a auzit arma, ce a spus Michael?"

O alta lovitura s-a simțit in abdomen, oprindu-mi respiratia. Am gemut de durere si mi-am inclestat dintii.

"Esti un mincinos nenorocit! Tu l-ai omorât pe Michael!" Urla la mine si imi înfipse briceagul in abdomen, scotandu-l repede si il arunca pe podea, plecând nervos din încăpere.

"Nu cred ca voi reuși sa ma apar impotriva lui in momentul asta. Deja a întrecut măsura. Sa ma tortureze in halul asta pentru moartea lui Michael care de fapt a fost doar vina lui. Si cel mai rau, sa ma ascund cand vine vorba de Abby si sa ma oblige sa o uit? Asta e o crima, un dezastru, nu voi putea rezista..." Mi-am spus si am inchis ochii, încercând sa ignor valul de durere ce ma făcea sa imi doresc sa mor, fiind insuportabila.