Nu-ti fie frica de ceea ce simti

Cap I- Îngerul cu ochi albastri

Plopii se lăsau purtați de briza blândă a vântului de Septembrie. Frunzele zboară ușor spre solul rece. Lumina palida luminează vag peste apa tulbure ce curge prin centrul orașului cu o viteza de neglijat față de mașinile ce trec grăbite prin Intersecțiile orașului.

Mergand spre liceu, observ o tânara incantatoare, cu parul castaniu, cu buzele carnoase, mersul ca de felina...ce sa mai..o adevarata diva. Deși imi părea atat de cunoscuta, nu am întâlnit.o niciodată. Nu stiu nimic despre ea, doar ca e in același liceu cu mine. Ciudat nu?

Ce dobitoc sunt, am uitat sa ma prezint. Sunt Damon, numele de familie nu are importantă. Locuiesc intr.un cartier destul de extins din New York. Cu toate ca locuiesc aici de câțiva ani buni, nu stiu aproape deloc cartierul. Ce stiu e drumul spre liceu si bineînțeles cel spre casa. Dar gata cu polologhia despre mine, sa trecem la ceva mai palpitant...sper.

Am trecut pe langa tânara care mi.a sucit mințile, la propriu...căci nu am observat copacul din fata mea si am facut cunoștință cu el. Fata rase si isi întoarse privirea înapoi spre drumul care il urma cu sfintenie, deși nu părea a fi cine știe ce persoana credincioasa. Dar cum se spune, aparentele inseala.

Ma ridic frumos de jos, scuturandu.mi pantalonii de praf. Ma intorc la urmărirea fetei...ma simt ca in filmele cu Tom si Jerry, eu fiind Tom si rămânând mereu cu buza umflata din cauza așa-ziselor "printese" care așteaptă sa fie curtate de câte un "print pe cal alb". Desi nu eram departe de adevăr, in sensul ca arătăm al naibii de bine, părerea mea, nici o fata nu se uita mai mult de 10 secunde la mine, considerându-ma cel mai prost si mai "șmecher" din liceu. Motivul? Foarte simplu, tot timpul trec pe langa elevii din clasele mai mici (eu sunt in clasa a 12-a si da stiu, ar trebui sa ma intereseze examenele finale, dar tot in limba dupa fete sunt si tot ce vreau de multe ori e doar o aventura de o noapte), dar cu toate astea tot cei mici ajung sa ma faca de ras in fata tuturor.

" Gata, m.am saturat! Azi va fi ultima zi in care ma vor trata ca pe un ratat!" Mi-am spus in gand in timp ce ma îndreptăm spre magazinul de langa colț pentru a-mi lua o cafea cu lapte si un pachet de țigări. Zis si facut, dar nici bine nu ies din magazin ca dau nas in nas cu tânara de mai devreme. "Parca era in fata mea cu mult dupa ce m-am izbit in copac..."mi-am spus uimit.

"Buna..." I-am spus timid evitând sa o privesc in ochii albastri.

"Buna...esti bine? Adica te-am vazut mai devreme cum ai intrat in acel plop..." Mi-a spus ea cu o voce putin ragusita.

"D-da, s-sunt bine. Ah ce necioplit sunt, am uitat sa ma prezint....sunt Damon..."Am spus eu cu vocea tremuranda de emoții si cu o mica ezitare in glas.

"Imi pare bine, Damon. Eu sunt Abby. M-am mutat de curând aici si nu stiu pe nimeni..."încheie ea lăsându-si privirea in jos, din cauza faptului ca incepuse sa se inroseasca in obraji.

Am privit-o încrezător, încercând sa o fac sa imi vorbească, dar cu cat o priveam mai mult, cu atat fiecare particica din corpul meu începea sa vibreze, acaparând orice gest cat de mic din partea mea de a încerca sa-mi mișc un muschi, cat de mic. Insa am reușit, pana la urma mi-am pus nervii la treaba si am reușit sa imi scot din buzunar pachetul de țigări si bricheta. Am aprins o tigara in speranța ca poate ma voi dezmorti putin, dar fara efect. Inca mai aveam in mana paharul cu cafea, dar aceasta se racise deja la cat a fost ținută degeaba.

"Stiu ca e putin cam nepoliticos, dar ce simti atunci cand tragi din tigara?" Intreba Abby curioasa si intr-un fel dornica sa mai vorbească cu mine, indiferent de subiect.

"Nu stiu, e foarte greu de descris in cuvinte. Niciodată nu m-am gândit sa incerc sa exprim ceea ce simt atunci cand fac un anumit lucru" I-am spus sperând ca poate voi putea sa găsesc o fărâmă de curaj, cat de mica, inspirata ca voi putea, macar odata, sa ii simt gustul buzelor sale rozalii care ma făceau sa ma întorsesc si in același timp sa ma excit.