Pe cât electricitatea din sângele lui se resimțea pulsând asupra gurii ei, Amanda nu putea ignora focul ce i se strecura printre degete, printre firele de cărbune ce erau acum protejate de mâna lui și în jurul verdelui ce sclipea în ochii ei. O liniște aparte o cuprinse, sentiment ce nu-l mai cunoscuse de o vreme. Dar încet, liniștea se transformă într-o acră senzație de regret, de panică, vrăjitoarea căutând să încheie uniunea dintre buzele lor.
-Max...
Bărbatul înghiți în sec, însă nu insistă, oricât de mult ar fi dorit să mai guste, cel puțin pentru o secundă, dulceață ce încă sclipea pe buzele ei.
-Nu o să se mai repete, îți promit, răspunse el cu ezitare, nesigur pe adevărul ce dorea să-l găsească în cuvintele proprii. Era conștient că momentul ales nu putea fii mai nepotrivit, că inima Amandei posibil încă bate pentru vampir și că poate într-o zi sentimente pe care le avea dinainte de moarte o să se întoarcă. El ce avea să facă atunci? Ce șanse avea în fata unui bărbat ce și-a străpuns pieptul cu un pumnal și a stat într-un sicriu pentru sute de ani doar pentru că ea nu mai era?
Cu o sfărâma de durere în colțul ochilor, Amanda voia să-l alinte și să-i spună că ultimul minut nu a fost o greșeală, dar buzele îi păreau a fi lipsite de cuvinte. Poate era mai bine așa. Ultimul lucru pe care și-l dorea era să-l pună pe Max in aceeași situație ca și Eden.
-Ar trebui să porn-
De nicăieri, ochii i se strânseră și un junghi o puse la pământ, Max repezindu-se speriat să o ridice.
-Amanda?!
Însă Amanda nu avea cum să-l audă. În urma junghiului îi rămăsese o durere fierbinte la nivelul frunții, un fel de amintire formându-i-se în fața ochilor. Arriana. Femeie își găsi iar drum prin mintea Amandei, dar de data aceasta lasă în urmă imaginea unei încăperi subterane, înecată în frig și lumini ce pâlpâiau, cu umbre ce se agitau una în jurul celeilalte. Cu grabă, Amanda se agață de mâna lui Max, rugându-se cu ardoare ca Arriana să nu le fi întins o capcană.
Din fericire, nu a fost nicio înșelătorie la mijloc, amândoi deschizându-și ochii în mijlocul unei mulțimi familiare.
-S-au întors! Câteva voci exclamară de lângă zidurile groase, încercând să de încălzească prin toate mijloacele posibile. Fiind sub pământ, nu puteau aprinde un foc din cauza lipsei unei guri de aerisire, iar aprinderea focului deasupra pământului era o idee proastă din toate punctele de vedere.
-Max, aici! Eden strigă către roșcat, făcându-i semn să se apropie. Lângă Gardian, Lucian zăcea întins și fără vlagă, vânat de frig și aproape amorțit. Puterile mele nu l-au putut vindeca în frigul ăsta!
-Nu-i mai găsesc pulsul! exclamă Sky cu disperare, strângând încheietura prietenului său cu frică. Max se aplecă lângă cei trei, simțind cum frigul îl cuprinde și pe el.
-Dacă încă e in viață, pot să-i stimulez inima să bată, însă nu pentru mult, spuse roșcatul și-și lăsă mâinile pe pieptul rănitului, ochii aprinzându-i-se cu reflexii de scântei și fulgere. Trupul lui Lucien tresări, atras ca un metal de palmele magnetice ale descendentului. Eden, încearcă din nou acum!
-Fug să caut ceva să-l încălzească, aminti Sky înainte să dispară dintre ei.
Cât timp Max și Eden se îngrijeau de Lucien, Amanda se îmbrățișă împotriva frigului și nu ezita să-i arunce Arrianei o privire plină de iritare.
-Amanda? Amanda!
Vocea vampirului o făcu să se întoarcă, trezindu-se cuprinsă de brațele lui în secunda următoare. Gest ce nu trecu neobservat de Max, ce înghiți în sec și își continuă misiunea de salvare. Ce vi s-ar întâmplat?
-Noi..., cu colțul ochiului o privi iar pe Arriana, văzând-o cum se pregătea să fie pedepsită, posibil izgonită pentru ceea ce a făcut. Și Amanda avea intenția să spună adevărul, însă cumpătă o secundă asupra deciziei. În ciuda lucrurilor pe care le-a făcut, ea tot a decis să îi aducă înapoi când viața colegului ei a fost în pericol, semn că inima ei nu era plină doar de ură și gelozie. Întorcându-și ochii înapoi către Elijah, vrăjitoarea recunoscu că s-a întors cu Max la buncăr pentru a căuta câteva hărți pe care le-au lăsat ultima dată, însă nu a mai reușit să se întoarcă.
-Câte griji mi-am făcut, continuă acesta și își lăsă degetele să străbată obrazul înroșit de frig al femeii, amândoi zâmbind scurt unul către celălalt.
-Am găsit o cameră ce pare a fi depozitului! Omorâ Sky liniștea, purtând pe brațe un rând de pături. Am văzut și câteva generatoare. Dacă reușim să le pornim, in seara asta o să avem și luminâ și căldură.
Lucien fusese învelit și odată ce Eden și-a încercat a două oară norocul, părea că rană începu să se vindece încetul cu încetul. Restul se apucară să repare ce se putea la generatoare, să împartă păturile și gecile găsite și câteva echipe s-au format să exploreze celelalte holuri ale centrului de cercetare. Un laborator, locul unde se aflau Descendenții acum, o mică bucătărie, o serie de câteva camere cu paturi supraetajate, un depozit, o baie și alte încăperi goale ce păreau a fi fost golite în grabă.
-Să înțeleg că ați fost atacați? De asta schimbarea de locație?
-Din păcate, răspunse Allan destul de demoralizat, lăsându-se sa cadă pe unul dintre scaune. Era de așteptat. Nu cu mult în urmă a pierdut o bună parte din oamenii săi, iar cei ce au rămas sunt înfrigurați, flamanzi și speriați. Resursele păreau a fi limitate și poate nu mâine, dar într-o săptămână ar trebui să caute alt adăpost.
-Cât am fost dispăruți, eu cu Max am găsit câteva notițe cu locațiile altor buncăre, continuă Amanda. Putem încerca să ajungem la ele, măcar să asigurăm resursele pentru câteva luni.
-Siguranța resurselor s-ar putea să ajute cu moralul, continuă liderul Rezistenței. Dar mâine, nu azi. Azi ne încălzim și ne recăpătăm forțele.
-Lucien a adormit, se infiltră Max în conversație, trăgând una dintre geci pe el. Rana îi e aproape închisă, mai are doar nevoie de odihnă.
-Multumesc mult, Max, rosti Allan cu recunoștință. E un miracol că ați reușit să vă întoarceți când aveam mai mare nevoie.
Amanda zâmbi scurt, știind foarte bine că nu era vorba de niciun miracol, ci de strigătul de ajutor al unei vrăjitoare.
-Nu e loc de mulțumiri, crede-mă, continuă Max. Am salvat un frate de-al meu, asta e important.
-Atunci poți conta pe Rezistență că o să-ți găsim prietenul, mort sau viu, oriunde ar fi el, încheie Allan ridicându-de din locul său, lovind ușor cu palma umărul roșcatului. Acesta zâmbi și-l urmări cum pleacă spre locul unde Lucien de odihnea, păzind parcă asupra lui. Apoi, subtil, privi spre Amanda, ai cărei ochi erau deja aținti asupra lui.
-Cum ai reușit? Întrebă el. Nu ai văzut niciodată locul ăsta. Amanda însă nu spuse niciun cuvânt, direcționându-i privirea spre celălaltă vrăjitoare. Buzele lui se deschiseseră în formă de cerc, înțelegând cine ia pus Amandei în cap imaginea centrului de cercetare. Foarte nobil din partea ei, ce pot spune.
-Max... aș vrea să rămână între noi ce s-a întâmplat.
-Oh, răspunse el cu o oarecare tristețe în voce, însă acceptând dorința prietenei sale. Oricum nu am cui să-i spun, Lucas fiind cine știe unde.
-Mulțumesc, îi zâmbi ea cu căldură. Chiar cred că se poate schimba, însă are nevoie de timp. Dacă spunem acum, nu o sa mai aibă nimeni încredere în ea.
-Hm? Max părea nedumerit, uitându-se confuz la brunetă. Scuze, despre ce vorbim acum?
-Arriana?
-Oh...Ooh! Exclamă el. Da da, ai dreptate. Buzele îmi sunt..., începu eu cu avânt, dar de opri, uitându-se prea atent la chipul ei. La rândul ei, Amanda nu se sfii să-l privească, roșeața din obrajii ei fiind scuzată în momentul acela de frigul din clădire. ...lipite. Nu o să spun nimic.
