Pe holurile clădirii, pașii apăsați ai unui bărbat se auzeau din ce în ce mai puternic, ușile deschizându-se și închizându-se la loc în urma lui. Devenea din ce în ce mai neliniștit, cunoscând un sentiment apropiat de teamă. Vocea lui răsună mai apoi pe holurile reci ale Rezistenței, trezindu-l chiar și pe cel aprofundat în cel mai dulce somn.
-Amanda!
Ușile camerelor începură să se deschidă, locatarii privind spre bărbat cu uimire și curiozitate, frecându-și pleoapele obosite în timp ce frigul le cuprindea trupurile atât de fragile din primele secunde după o trezire forțată.
-Ce-a fost asta? Elijah, ce s-a întâmplat? Întrebă Allan apropiindu-se la fel de obosit de vampir, privindu-l cu aceași privire ca și camarazii săi. Arriana, Sky și Eden apărură și ei, vrăjitoarea părând a se fi trezit de ceva vreme.
-Allan, Allan...ai văzut-o pe Amanda de aseară?
-Nu, de ce? Am văzut lumina aprinsă în bibliotecă, dar nu știu dacă ea era.
-Elijah, poți să spui clar ce se întâmplă? Interveni Eden somnoros. Unde e Amanda?
-Asta vreau să știu și eu, mormăii nemuritorul, căutând ochii verzi ai iubitei sale prin mulțime.
-Zic să-l întrebi pe Max, continuă Gardianul. Am văzut-o ieșind din dormitorul lui câteva nopți. Elijah se conformă fără a spune nimic, grăbindu-se spre camera unde Lucas și Max stăteau. Era goală, paturile fiind făcute iar dulapul lui fiind cu ușile largi deschise, interiorul fiind acum gol la rândul său.
-Pot să bag mâna în foc că și dulapul Amandei e gol, comentă vrăjitoarea cu o voce șoptită. știind foarte bine că vampirul avea să o audă. Lui Elijah i se formase un gol în stomac auzindu-i cuvintele, trecându-și ambele mâini prin păr. Se pare că Amanda a dat cu flit salvării pământului și a fugit cu amantul, insistă aceasta în batjocură, de data aceasta cu glas răstit.
-Arriana, taci, te rog! Spuse Allan apăsat, aruncându-i o privire săgetătoare, reducând-o pe femeie la tăcere. Eden voia să intervină și el cu argumente de defavoarea Amandei, însă în interiorul său știa foarte bine că ea nu ar fi fost în stare de așa ceva. Chiar dacă lăsa să se afișeze o fățarnică ură și batjocură la adresa ei, inima sa încă o respecta și o iubea așa cum făcuse mereu. Camera se eliberă pe rând, lăsându-l în urmă pe bietul Elijah.
Între timp, departe de zarva din interiorul clădirii, Amanda și Max scotociră fiecare colț al buncărului după un alt schimb de haine, adunând conservele ce se rostogoliseră jos de pe rafturile pe care Amanda le duse nu de mult la baza Rezistenței. Femeie era într-o bluză prea subțire pentru vremea geroasă a Rusiei, la fel ca și Max. Câteva ore afară le-ar fi adus moarte sigură, chiar dacă în urma răcelii sau a febrei. Amanda era înfuriată de ceea ce făcuse Arriana, încețoșându-i astfel mintea și puterile. Partea bună era că Amanda reținu ca în palmă coordonatele altor buncăre de unde ar fi putut să-și mărească stocul de provizii. Partea proastă era că rămăseseră fără îmbrăcămintea dăruită de Prinț, părând mult mai vulnerabili în fața posibilelor amenințări.
-Nimeni nu o să creadă că am lăsat misiunea pentru a fugi împreună, rupse Max liniștea într-un final, simțind încordarea ce plutea în aer. Ne cunosc de o grămadă de timp, nu sunt atât de naivi.
-Crezi? întrebă simplu Amanda ridicându-și privirea din pământ, fixându-și atenția pe roșcat. Eden mă urăște, cel mai probabil o să pună paie pe foc. Plus, sunt sigură că Arriana o să le sucească mințile în așa fel încât o să se creadă că te-am și obligat să vi.
-Lasă asta acum, continuă el și oftă, apropiindu-se de ea și ridicând-o de pe saltea. Măcar acum putem să ne concentrăm pe găsirea lui Lucas fără ca dramele de la Rezistență să intervină. Lucas are nevoie de noi. De salvare sau răzbunare pentru...pentru moartea sa. Amanda îl privi în ochii, un val de adrenalină și emoții traverzându-i venele și încălzindu-i sângele sub piele. Lucas era mult mai important acum decât Arriana.
-Bun, deci clădirea principală a Capitalei e undeva în Letonia, nu departe de aici. Pe apă ar fi sinucidere să mergem, deci aveam doar să ocolim prin sud-est și să ne apropiem ușor. Dacă ținem sudul o să dăm de mai multe ruine și baze subterane. Din câte am înțeles, tot ce e subteran e liber, deci ar fi cel mai sigur loc de dormit. La un moment dat o să schimbăm direcția treptat spre vest, de unde putem intra prin Ucraina sau Belarus. E prea riscant să mergem direct la granițele lor. Max aprobă planurile destul de elaborate ale Amandei, având încredere în ea.
Au decis să plece a doua zi la primul crâmpei de lumină, calculând că, dacă se mișcau eficient, ar putea ajunge la un alt buncăr sovietic înainte de lăsarea întunericului. Întuneric ce nu se sfii să apară destul de devreme. Nu puteau să pornească acum deoarece în câteva ore s-ar fi înnoptat, iar frigul și întunericul ar fi fost aproape imposibil de învins. Nici în camera subterană nu era incredibil de cald, însă erau feriți de umezeală, vânt și ochi neprietenoși. Desfăcură două conserve de ton, Max folosindu-și puterile pentru a le încălzi. O masă mediocră, însă era totuși ceva.
-Mi-e dor de gustul mâncării adevărate, rosti bărbatul cu o voce calmă. O friptură aburindă pe un pat de cartofi la cuptor. Hm, nici nu mai știu ce gust au legumele.
-Odată ce Capitala e la pământ o să te poți bucura de câte vrei, spuse ea amuzată de vorbele lui.
-Mi-aș dori ca și Lucas să fie acolo când o distrugem, ca să dăm împreună iama în debaraua lor. Amanda își amuți zâmbetul, mișcându-se mai aproape de el după ce lăsă conserva goală lângă saltea.
-Hei, oriunde ar fi Lucas acum, știu sigur că o să fie acolo cu tine. Poate nu fizic, însă va fi mereu cu tine. Știi doar ce se spune despre elfi. "Doar moartea te mai scapă de ei". Tot ce trebuie să facem acum e să mergem peste nenorociții ăia și să le cerem socoatelă pentru ceea ce au făcut. Max înghiții în sec după ce ea termină de vorbit, lăsându-și capul să se odihnească asupra peretelui de ciment. Amanda făcu același lucru, rămânând nemișcați și tăcuți pentru o lungă perioadă de vreme, până când somnul îi cuprinse pe amândoi. Nu se știa când or să mai prindă ocazia să se odihnească.
