Costumele se fixară pe trupurile celor patru ca și când ar fi fost făcute la comandă de mâna unui prea mare și iscusit croitor. Amandei îi plăcu nemaipomenit cadoul Prințului, negrul acela cuprinzător conturându-i formele, potrivindu-se în același timp cu părul de abanos, ochii verzi definitivând acel portret întunecat, asemănând eroina, într-un mod ironc, cu un infractor. Mulțumită până peste măsură de noua îmbrăcăminte, Amanda abordă un aer copilăresc, defilând pe holurile castelului, lăsând capa neagră și lungă să se miște meiestuos la fiecare pas grăbit pe care îl făcea. Încercă să folosească din nou puterile Ravinei, însă nu reuși să le activeze în totalitate, amintindu-și cum, acum mult timp, Elijah i le activă prin ingeniozitate. Avea nevoie de el și acum, însă nu doar pentru a o ajuta în recăpătarea puterii absolute, ci pur și simplu să fie acolo lângă ea. De când se întorsese, ea trăia doar cu iubirea pentru frații ei și dragostea pentru vampir, singurele ce au dăinuit în toți acei ani. Nu avea nevoie de răzbunare, nu simțea ură, ci doar un apăsător sentiment de dor și regret față de legătura pe care o avea cu el, legătură pe care nu o exploatase când fusese momentul.
Dar, nelăsându-se demoralizată de faptul că puterile nu o puteau ajuta, Amanda începuse să învețe să mânuiască sabia. Însă nu orice fel de sabie, ci una ce aparținu Raiului, tâind capul marelui dragon, pe care Lucifer o luase cu el atunci când fusese izgonind. Prințul consideră că i-ar fi mai de folos Amandei decât i-a fost lui vreodată, aceasta având un tâiș necruțător ce putea să spintece trunchiul unui arbore bătrân fără prea mult efort. Fata învăță repede, având lupta în sânge, însăși Lucifer meditând-o.
-Te grăbești, spuse acesta și prinse tăișul lamei atăt de meticulos încât se scuti de orice tăietură usturăroare, apucând brațul Amandei și răsucindu-l la spate, lipind-o de pieptul său. Trebuie să vizualizezi mintal lovitura înainte să ataci, să știi cât de tare o să rănești adversarul și în același timp să previzualizezi și lovitura acestuia, îi explică ușor distras, mirosul acesteia de vanilie nelăsându-l să se concentreze asupra lecției. O avea acum atât de aproape, vulnerabilă în strânsoarea lui, nebănuitoare cu privire la gândurile pe care acesta le avea cu ea.
-Încă odată, spuse aceasta dornică de a se perfecționa, încercând să-și elibereze mâna din strânsoarea bărbatului. Lucifer era la marginea controlului, apropiindu-și capul insistent de urechea fetei, firele de păr atingându-i chipul cu blândețe, trezindu-i simțurile cu o intensitate periculoasă pentru Amanda, sângele pulsându-i chinuitor sub piele. Mă doare..., recunoscu aceasta. Într-adevăr, strânsoarea Prințului era puternică, uitând parcă de fragilitatea unui trup de femeie, însă plângerea Amandei nu fu de ajuns pentru a-l trezi din transa erotică în care intrase, închipuindu-și-o în felurite moduri, cât mai sumar îmbrăcată și cât mai nonconformistă, uitând de sentimentele umane și obligații, lăsându-se purtată de instinctele carnale pe care își imagina că le nutrea pentru el.
-Stăpâne.
Acea voce de bărbat cunoscută și așteptată de Prinț îl trase din acele gânduri, eliberând mână fetei brusc, pășind în spate buimac. Amanda se întoarse spre el, masându-și încheietura înroșită, căutând din privire un răspuns.
-Îmi...îmi pare rău, m-am lăsat puțin dus de val, se scuză acesta ceremonial, înclinându-și capul înaintea ei, rușinat încă odată de comportamenul ce îl controlă când era aproape de ea. O să te las să mai repeți, termină acesta conversația și se retrase spre ușa unde, puțin nedumerit de situația dinaintea ochilor săi, stătea unul dintre marii consilieri ai lui Lucifer. Au ajuns?
-Sunt jos, îi răspunse acesta supus, plecându-și corpul în fața stăpânului său, privind totuși spre fata ce rămăsese în spate, al cărei trup se răsucea cu grație și lovituri oarbe de sabie. Era complet diferită de cea pe care o văzuse de atâtea ori la castel, plimbându-se ca o enigmă elfă în straie albe, ghețar cu forme și inimă, pe când aceasta părea întunecată, în jurul ei plutind o aură de mister, caldă totuși. Nu știa care îi era mai simpatică, cea cu aparență de înger, dar cu criterii mai reci decât a demonilor, sau cea ce se asemăna cu o fiică a iadului, însă cu inocența unui copil.
-Amanda, vin-o, mai am o surpriză pentru voi, spuse Prințul întorcându-se spre fată, îndemnând-o să îl urmărească. Această aprobă, întâlnindu-se cu ceilalți în salon, unde își petreceau majoritatea timpului, Lucas și Max discutând aprig asupra unui anumit subiect, pe când Eden răsfoia paginile unei cărți. Evident curioși de noua chemare în sala cea mai întunecată a castelului, cei patru își inhibau cu greu întrebările pe care doreau să i le pună Prințului. Bezna era la fel de cuprinzătoare în acel subsol iar scările la fel de numeroase, aproape interminabile. Nu se mai poate aștepta nici o clipă pentru întoarcerea voastră pe pământ, continuă acesta în timp luminile calde ale torțelor ce erau prinse de pereții de piatră le formase prima imagine despre camera din adâncuri. Deloc mare, cu aceleași piedestale de marmură pe care de această dată se aflau noile arme ale celor patru eroi.
-Cum o să găsim Rezistențele? Întrebă Eden din urmă, gândindu-se la modul în care au fost restructurate statele, biomurile și locurile. Lucifer păși spre spatele camerei, trăgând copertina roșie ce acoperea peretele la o parte, dezvăluind o hartă, evident modificată, fără magie totuși, schițele fiind făcute în creion.
-Continentele și-au pierdut numele, acum fiind identificate sub denumirea de sectoare, numerotate de la 1 la 7, explică acesta. Regiunile mai mici precum insulele și peninsulele au fost redenumite segmente iar oceanurile sub acum numite granițe. Însă locația le e aceași, mai greu totuși de găsit. Din păcate, tot ce putem face e să vă ducem căt mai aproape posibil de locația Rezistențelor, însă găsirea lor depinde de voi. Sunt mulți factori care v-ar putea încetini și opri precum frigul, furtunile, avalanșele, dar trebuie să le faceți față. Lucifer luă un creion cerat de culoare roșie, încercuind Alaska pe hartă. Acolo e principala Rezistență și acolo trebuie să mergeți, dar nu puteți fără arme, zise și se întoarse spre piedestale.
-Ne-ai găsit armele? Întrebă Lucas cu speranță ce îți frângea inima, înaintând.
-Nu chiar, tinere elf, se scuză Lucifer, însă am pus cei mai buni meșteșugari ai Iadului să vă făurească ceva asemănător, poate mai bun sau la fel de bun, însă amintiți-vă că nu arma e cea ce contează, ci scopul celui ce mânuiește. Pentru tine a fost recreat un arc, ușor ca o pană dar cu o lovitură mortală. Săgețile au fost cumva, cum să zic, vrăjite de unul din prietenii mei, iar odată ce acestea țintesc se vor dizolva pentru a reapărea în tolbă. Partea cea bună e că ascuțișul lor străpunge carnea, fierul și metalul. Eden, pentru tine am ceva neprețuit, doar Raiului știindu-i cu adevărat valoarea. Acesta îi făcu semn Amandei să se apropie cu sabia pentru a i-o oferi Gardianului. Sabia lui Mihail, la care el însuși cu inima zdrobită a renunțat, cedând-o pentru a fi folosită într-o bună zi pentru salvarea oamenilor. Eden lua sabia din mâinile fetei, privind-o cu o sclipire magică în ochi, recunoscând fără greșeală acea armă neasemuită a Cerurilor.
-Un astfel de dar...nu pot accepta..., se fâstâci el în cuvinte. Nu sunt vrednic de astfel de armă.
-Nimeni nu e în măsură de a decide dacă e vrednic sau nu, spuse Lucifer cu un zâmbet și o plecăciune umilă a capului, complet nepotrivită pentru un Prinț. Max, continuă acesta și se întoarse spre Scânteie, nu știam sigur ce dar și-ar dori o astfel de ființă prețiasă, așa că am decis să-ți fie făcută o pereche de săbii. Subțiti, cu tăiș indistructibil și ușor de mânuit, iar atunci când vei dori să-ți folosești puterile le vei transmite prin ele.
-Nu știu cum să îți multumesc, spuse roșcatul.
-Nici nu trebuie, toți avem același scop, răspunse Prințul și zâmbi. Iar pentru tine Amanda...am stat nopți întregi și-am cugetat, însă nu am putut găsi un dar mai prețios și mai puternic decât cel pe care îl porți deja înăuntrul tău. Nici o armă nu se compară cu tine. Amanda aprobă din cap puțin dezamâgită, întorcându-i zâmbetul. Astea fiind spuse, asta e ultima voastră seară aici, dragii mei. Odihniți-vă, căci veți avea nevoie.
