-De ce nu dormi?
Vocea Arrianei îl scoase pe Elijah din transa în care intrase, scuturându-și capul și împingând paharul picurat cu coniac de lângă mâna lui.
-N-aveam somn și m-am gândit să iau ceva de băut, răspunse el năuc, ridicându-se amețit de pe fotoliu, observând mai bine silueta femeii ce stătea rezemată de tocul ușii, buclele roșcate risipindu-i-se pe umărul descoperit, cămașa de noapte scurtă oferind o priveliște delicioasă oricărui ochi de bărbat ce străbătea holurile la acea oră târzie. Ai nevoie de ceva sau...? Femeia zâmbi și-și plecă privirea atunci când își lăsă pașii să o apropie de vampir, atingând dușumeaua rece cu mișcări lascive și scurte.
-Voiam să văd cum te simți. Pot să văd cât de rănit ești de moartea prietenului tău. Simt cum suferi și nu-mi place. Știi că niciodată nu mi-a plăcut, continuă ea să șoptească, iar odată ce ajunsese la un pas înaintea vampirului, Arriana își ridică mâna pentru a o așeza pe obrazul rece al nemuritorului. Știu foarte bine cum e să pierzi o persoană la care ți și nu vreau ca tu să simți aceași durere. Să știi, eu am fost mereu aici și întodeauna voi fi. Elijah voia să o îndepărteze, dar nu reuși, lăsându-se purtat de acea voce angelică ce-i mângâia timpanele și-i alina durerea așa cum nimeni n-o mai făcuse. Uită de toate sub atingerea ei și-și închise ochii, simțind doar cum buzele îi sunt atinse de ale ei.
-Și eu care credeam că ai nevoie de consolare, însă văd că are cine să te consoleze.
Cuvintele Amandei răsunară violent de tare în urechile vampirului, aducându-l la realitate. Bărbatul se smulse din sărutul Arrianei, pășind spre brunetă.
-Amanda...eu doar..
-Văd, Elijah, văd prea bine.
Vrăjitoarea nu mai spuse nimic și să se făcu nevăzută în întunericul holului, însă se opri pentru a se uita în spate. "O să vină!" Își spuse ea în minte, însă Elijah nu avea să iasă pe acea ușă pentru a veni după ea. Pentru a repara ceea ce avea să se strice. Dezamăgită, rănită și trădată, Amanda se îndreptă spre camera lui Max, știind că acolo era mai mare nevoie de consolare.
-Pot să intru? întrebă ea după ce ciocănii, deschizând parțial ușa pentru a primi răspunsul. Hei, cum te simți? Vocea ei renunță la duritatea și asprimea de mai înainte, schimbându-se într-un ambient dulce și cald, lucru ce avea să mai aline durerea din sufletul lui Max.
-Habar n-am, răspunse acesta scurt, continuând să arunce cu mingea în perete, prinzând-o și repetând mișcarea de câteva ore. Tu cum ești? Amanda își făcu loc lângă el pe patul micuț, rezemându-și spatele de peretele de beton și acoperindu-și picioarele cu pătura.
-Îngrijorată, rănită, trădată, părăsită, tristă, răspunse ea dintr-o singură suflare, jucându-se cu degetele. Max se opri, lăsând mingea să cadă sub pat, lăsându-și capul să cadă pe spate, contra zidului.
-Era prietenul meu cel mai bun. Adică, era un idiot, un fraier enervant ce-mi mâncă fiecare secundă din viață, un elf îngâmfat și arogant dar...dar era prietenul meu cel mai bun. Vocea lui Max trăda o durere mai adâncă decât Amanda își închipuise, aducându-i lacrimi în ochi. Ea îi căută mână, prinzând-o între ale sale pentru a i-o încălzi.
-Max, nu știm sigur că Lucas s-a dus, zise ea încercând să-l îmbărbăteze, însă mâinile ce-i tremurau nu ofereau prea multă încredere. Până nu îl vedem nu o să putem spune că e mort. O să mergem după acele creaturi și o să aflăm unde e Lucas. Nu există echipă fără Lucas. Nu există. Ultimele cuvinte fură mai șoptite decât restul, liniștea acea mortuară cuprinzându-i din nou, frigul devenind parcă mai aprig și usturător decât până atunci, înconjurându-le trupurile obosite. Amanda își lăsă capul să se odihnească pe umărul roșcatului, șuvițele negre acoperindu-i parțial fața. Într-un final, tristețea îi lăsă pradă somnului, singurul ce putea să le scutească sufletele pentru puțin.
Dar bineînțeles, odihna nu dură prea mult pentru Amanda, un alt vis trezind-o înainte de primele atingeri ale dimineții. Frigul era de nesimțit pentru ea după intensitatea visului, mici firicele de sudoare scurgându-i-se din părul răvășit. Uitându-se lângă ea îl văzu pe Max dormind neîntors, firicelele roșcate împrăștiindu-i-se pe chipul ce părea atât de liniștit. Un mic zâmbet apăru pe figura femeii, petrecând câteva momente privindu-l, însă fără de a face legătură cu visul ce-i ucise somnul încă odată. Un vis atât de nepotrivit pentru împrejurările actuale, dar ce i-ar fi adus plăcere în alte timpuri. Însă pe lângă acel sentiment plăcut pe care visul i-l oferise, o atingere de vină și infidelitate ruina senzația. Era împreună cu Elijah, dar nopțile și le petrecea visând la atingerea altor bărbați. Și totuși îl iubea pe Elijah. Îl mai iubea pe Elijah? Se ridică într-un final, atingerea podelei reci trimițând un fior ascuțit în tot trupul ei, făcând-o să tremure instant. Odată ce ieși din cameră, închise ușa ușor pentru a nu face nici un zgomot, dând nas în nas cu Eden atunci când se întoarse spre dormitorul ei.
-Lasă-ma să înțeleg, acum treci prin patul fiecărui din echipă?
-Max și-a pierdut cel mai bun prieten. Are nevoie ca cineva să-i fie alături.
-Eu mi-am pierdut copilul și soția și nimeni nu a făcut atâta caz pe chestia asta, răspunse bărbatul cu mâinile încrucișate la piept, uitându-se direct la vrăjitoare.
-Poate dacă ți-ai lua o pauza din a mai fi un nesimțit, cineva chiar ar sta lângă tine, îi întoarse Amanda vorba, trecând pe lângă el și lăsând ca umerii lor să se izbească. Intră în camera sa cu gândul să se schimbe, găsindu-l înăuntru pe Elijah ce aștepta acolo de ceva vreme.
-Amanda, unde-ai fost? Am vrut să-ți zic că ceea ce s-a întâmplat azi-noapte cu mine și Arriana...ea a făcut primul pas și sincer chiar nu aveam habar ce se întâmplă. Îmi pare rău, nespus de rău. Femeia nu-i răspunse, ci se rezumă doar la a se apropia de el și de a-i cuprinde trupul cu brațele, odihnindu-și capul pe pieptul său. Elijah își închise ochii ușurat, sprijinindu-și bărbia pe creștetul ei. Îmi pare extrem de rău, Amanda.
-Hai să uităm de asta acum, șopti ea calm, avem lucruri mai importante de făcut astăzi.
-Spre exemplu?
-Să-l găsim pe Lucas și să distrugem Capitala din temelii.
