Cu ochii înmuiați în lacrimi, roșcatul, cu părul prins într-o coadă destul de scurtă la spate, își îmbrățișează prietenii de mult pierduți prin lumea celor morți. Timpul ce i-a ținut în colțuri diferite de dimensiuni nu au schimbat cu nimic sentimentele dintre cei trei frați din mame diferite.
-Ce schimbare! Exclamă elful după ce îl eliberează pe roșcat din brațele lui. Dintre cei trei, Max trecuse printre cele mai multe transformări. Părul, ce mai demult îi era dezordonat, acum era perfect întins și mai lung, trăsăturile feței arătau mai multă maturitate iar trupul îi era mai mare și mai bine lucrat. Pe scurt, un nou Max.
--Păi, timpul schimbă multe, răspunde Scânteia la afirmația prietenului său, postura sa fiind una mai impunătoare, emanând mai multă seriozitate și putere. Până și vocea îi era groasă, cu totul schimbată.
-Nu credeam că o să vă mai revăd vreodată, intervine Eden, singurul al cărui ochi nu trădau lacrimile revederii, ci doar un gol imens în jurul acelui albastru ca cerul. Era fericit că își revede prietenii, însă ceva îl reținea din exprimarea emoțiilor ce le simțea, de parcă ceva încă lipsea.
Undeva în trecut...
După ore de așteptare, atenția celor trei a fost captivată de flăcările ce au crăpat Pământul, învăluind două trupuri de bărbați ce se agitau în jurul altuia, mai subțire.
-Nicklaus! exclamă blonda cu un zâmbet ce nuanța între bucurie și îngrijorare. Cu pași repezi se apropie de fratele său, în fața ochilor ei formându-se un trup de femeie mutilat aproape în totalitate. Ce naiba i s-a întâmplat? Continuă femeia cu ochii larg deschiși de uimire.
-Amanda..., șoptesc bărbații din spatele lui Rebekah, imaginea prietenei lor șocându-i în totalitate. Eden îngenunchează lângă Max, aproape de trupul inconștient al Amandei, fiindu-i frică să îl atingă. Cum s-a întâmplat asta?
-Mizeriile alea ale Iadului au adus-o în halul ăsta, răspunde Klaus în timp ce își mușcă încheietura mâinii fără reținere până când câteva picături de sânge închis la culoare se ivesc, acesta așezându-și parte mușcată între buzele vineții ale fetei.
-Abia s-a întors, nu o putem pierde iarăși, spune Eden, ochii lui nepărăsind chipul palid al Amandei.
-Ce s-a întâmplat acolo? întreabă Lucas în timp ce se mișca îngrijorat prin spatele celor îngenuncheați.
-Nenorocitul era pe cale să o omoare când am ajuns acolo, începe Nicklaus care își îndepărtează mâna sângerândă și mișcând trupul rănit peste genunchii lui, sperând ca ochii aceia verzi să se deschidă. După ce am reușit să o scot de acolo, am fost urmăriți de sute de demoni până când am fost trimiși înapoi pe pământ.
-De către cine? Continuă Elful cu aceeași curiozitatea, dorind să afle toate prin care prietena sa trecuse. La această întrebare Nicklaus ridică din umeri neștiutor, așteptarea făcându-l să își muște buza în stres. Era obsedat de viață acelei fete, căci de supraviețuirea ei depindea și întoarcerea fratelui său.
Orele au trecut extrem de greu pentru cei ce așteptau ca fata să se trezească. La insistențele celor doi Originali, Amanda a fost dusă la renumitul conac al familiei Michaelson pentru a fi îngrijită sub atenta lor supraveghere, nedorind să o piardă încă o dată și să riște absența fratelui lor pentru alte sute de ani.
Toți stăteau așezați pe canapelele din sufrageria vampirilor, înconjurați fiind de o liniște de mormânt. Nimeni nu îndrăznea să spună nimic, chiar daca voiau să întrebe sute de întrebări. Însă nici de această dată liniștea nu a durat mult, simțurile lor fiind atenționate de sunetul unui vas spart ce venea din camera în care Amanda a fost lăsată să își revină.
