-E inutil!
Acel strigăt plin de disperare și oboseală a fost urmat de sunetul mesei de lemn ce s-a sfărâmat la contactul cu peretele din piatră, rămășițele căzând pe podea. Zile au trecut de când Amanda a fost adusă în Împărăția Întunericului, zile în care Ravină a căutat fără răgaz locurile în care sufletul ei ar putea fi. Cum avea să o aducă la viață fără acel unic lucru? Și cu cât zilele treceau, omenirea se afunda din ce în ce mai adânc în mrejele celor ce i-au luat frumusețea și libertatea. O soluție trebuia găsită curând, ori șansele lor vor scădea drastic. Problema trebuia rezolvată înainte să fie prea târziu pentru oameni.
Avea nevoie de liniște pentru a medita, pentru a găsii și cele mai ascunse căi, însă liniștea nu avea să o găsească aici, în castel. De când Amanda a fost readusă printre ei, gândurile și șoaptele lui Eden răsunau cu nerușinare în mintea vrăjitoarei, făcând-o să-si clatine capul. Știa că nu e bine, însă nu îl putea învinovății pe Eden pentru că o iubește. Amanda poate l-a iubit, însă după ce amintirile i-au fost luate cu forța, făcându-i sentimentele pe care le avea să dispară. Însă dacă acestea nu au dispărut cu adevărat? Dacă au fost doar amorțite, înghețate în spatele unui zid de minciuni despre o viață normală? Însă întrebarea care o neliniștea pe Ravina era dacă Amanda va avea să cunoască acele sentimente din nou.
-Era una dintre mesele mele preferate, spuse Lucifer în timp ce își făcuse aparatia în bibliotecă, ochii lui căzând pe cărțile și jurnalele citite și recitite de Ravina, observând și dezamăgirea de pe chipul vrăjitoarei. Încă nu ai găsit nimic?
-Nimic, absolut nimic! răspunse ea cu aceași disperare în voce. Am căutat în fiecare carte de aici, însă nu e nicio vraja care mă poate ajuta să dau de urma sufletului.
Prințul se apropie de ea cu pași legănați și cu un zâmbet inocent pe față, așezându-și ușor mâinile pe umerii subțiri ai Ravinei.
-Poate că nu vrea să fie găsit, îi spuse el în timp ce își lasă una dintre mâini să mângâie brațul delicat al vrăjitoarei, ajungând până la degetele lungi și reci. În loc să pierzi timpul căutând ceva dispărut, mai bine ai căuta altă metodă să o trezești pe fată.
-Ce altă metodă ar mai putea există? întrebă ea, atrasă fiind de vorbele lui, vorbe ce ar putea să o readucă la viață pe Amanda.
-Adică gândește-te, ți-ar fi trecut vreodată prin cap că o să ajungi să calci pe pământ din nou? În clipele în care ai fost închisă în piatră sau în Amanda, ai crezut că o să ajungi să fi din nou tu? spuse el privind-o și atingându-i obrazul. Ai avut nevoie de o gazdă care să conducă la asta..
-Iar ea are nevoie doar de un suflet, o putere care să o trezească..., spuse vrăjitoare și își mută privirea spre oglindă din cameră, văzându-și reflexia clar în aceasta. Poate că sufletul ei nu e pierdut, poate a fost amorțit și ascuns atunci când cei ce au îngropat-o au făcut vraja.
Lucifer zâmbi când văzu că Ravină îi înțelese indiciile. Chiar dacă ținea la ea foarte mult, Prințul știa lucrurile ce trebuiau făcute și lucrurile ce trebuiau sacrificate. Era conștient că pentru ca lucrurile pe Pământ să revină la normal era nevoie de echipa eroilor să se reîntregească cu orice preț. Cei ce au salvat oamenii de atâtea ori trebuiau să se întoarcă și să facă același lucru și acum, chiar dacă pentru asta cineva trebuia să fie sacrificat.
-Și chiar dacă ar fi altă cale și am reuși să o aducem pe Amanda înapoi, ea nu ar mai fi un erou fără puterile mele, spuse Ravină în timp ce continuă să își privească reflexia în oglindă.
-Așa cum tu nu ai putut exista fără Amanda în anii ce au trecut, acum nici ea nu poate revenii, adaugă el și o trase pe vrăjitoare la pieptul lui, mangaindu-i firele argintii de păr. Fără tine ea e om normal, fără ea tu ești doar o vrăjitoare care nu poate beneficia de maximul ei de puteri, însă împreună sunteți cel de al cincilea Descendent.
-Te rog să nu îi lași după ce nu o să mai fiu aici, iar dacă ceva nu o să meargă bine te rog fă să vina Apocalipsa, continuă ea și râse, închizându-și ochii după și încolăcindu-și mainie în jurul lui Lucifer, simțindu-i căldura trupului pulsând asupra pielii ei reci. Prințul își lărgii zâmbetul auzindu-i vorbele, continuând să îi mângâie părul.
-Iadul va fi mereu locul în care vor găsi ajutor, adăpost și sfaturi, o asigură el cu o voce caldă. Bineînțeles. atâta timp cât nu mai sunt închis într-o cușcă pentru alte sute de ani.
-Să sperăm că nu, zise ea și râse, făcând un pas în spate și rupând îmbrățișarea, ochii ei ridicându-se pe chipul Prințului, memorând-i trăsăturile parcă sculptate ale feței. Îi va fi dor de el cu siguranță, așa cum îi va fi dor atingerea rece a podelei atunci când pășea, de mirosurile ce veneau dinspre bucătăria castelului pe care le simțea zi de zi, de simpla atingerea a fiecărui lucru.
Între timp, în capătul celălalt al castelului, Eden stătea rezemat de pat, ținându-și brațele pe genunchi în timp ce ochii lui sorbeau frumusețea mortuară a Amandei. Vorbise cu ea, îi povestise tot prin ceea ce trecuse, îi declară dragostea din nou și din nou, sperând că poate cuvintele lui îi vor reda viața. Însă ea nu îl auzea, nu îl simțea.
Ușă dormitorului se deschise, lumina intrând odată cu figura îngerească a Ravinei, făcându-l pe Eden să își ferească ochii obișnuiți cu întunericul din cameră. Cum putea un Gardian, creatură în sângele căreia curgea lumina elfilor și puritatea îngerilor să se ferească de lumină?
-Scoate-l de aici, spuse Ravină fără a-i da bărbatului ocazia de a întreba ce se întâmplă, Lucifer trăgându-l afară din cameră și închizând ușa după ei, lăsând-o pe vrăjitoare singură cu trupul Amandei. Îl privii lung și făcu pași spre sicriul alb, oprindu-se la capătul în care picioarele fetei erau acoperite cu greu de lungimea rochiei negre.
-E trist că nu o să pot lupta umăr la umăr cu un erou ca tine, spuse Ravină în timp ce își închise ochii, fiecare mușchi din corpul sau calmându-se. Nu a durat mult până când pielea Ravinei a început să se crape, un fum roșiatic dezintegrându-i trupul, până când deasupra sicriul a început să se miște norul de fum ce acum câțiva ani s-a eliberat din piatră și și-a găsit loc în mintea Amandei. Puterile vrăjitoarei au tânjit ani la rând să se întoarcă în descendentul Ravinei, iar acum le-a venit timpul.
Transferul de putere a trezit creaturile Iadului din peșterile adânci săpate, creaturi ce poate nici Lucifer nu știa de a lor existența. Dar nu doar asta. Undeva pe Pământ, unul din sălbaticii trandafiri ce acopereau monumentul eroilor s-a trezit la viață odată cu prima gură de aer pe care Amanda a respirat-o după zeci de ani petrecuți în întuneric și neștiință. A prins culoare după atâta timp, însă tot stătea ascuns printre ceilalți fără viață, parcă cu frică să nu fie rupt de o mână rea.
-Ce dracu? Strigă furios Eden văzând cum o lumină pulsă printre crăpăturile ușii.
-Prefer Lucifer, dar presupun că merge și dracu', spune Lucifer înapoi dându-și ochii peste cap, lasadu-l pe Gardian să treacă pe lângă el și să deschidă ușa camerei unde Ravină și Amanda erau, sau cel puțin așa era când ei au ieșit din incapare.
-Ravină, ce nai..., începuse Eden furios, însă se opri când văzu că încăperea era goală, vrăjitoarea nevazandu-se înăuntru. Unde naiba s-a dus? Înainte că cineva să îi poată răspunde, sunetul unei respirații greoaie și calde ia ajuns la urechi, făcându-l să înghită în sec în timp ce ochii i-au căzut pe sicriu.
