Fii tare!

Capitolul XVI

Sunt imprastiata prin milioanele de ganduri si nedumeriri ce le am in minte. Oare mai traiesc? Si daca da, cat timp mai am? O durere ingrozitoare mi se resimtea la nivelul ochilor. Poate ca acesta este unul din efectele instalarii otravii. Se pare ca au uitat sa-mi mentioneze de incetul si teribilul proces spre moarte.

Am inceput sa pipai locul pe care eram asezata. Puteam simti asternutul destul de fin si barile de metal din-mprejurul meu. Puteam auzi bibaitul aparatului din dreapta mea, dar si vocile celor ce treceau prin fata salonului meu.

Mi-as fi dorit sa pot dechide ochii, dar nu puteam face asta. Doua tampoane medicale imi erau asezate peste ploape, tintuite apoi de un bandaj aspru. M-am ridicat in sezut cu intentia sa ma dau jos din pat, pentru a gasi pe cineva, chiar in momentul in care usa se deschise.

-Lilith,se auzi vocea lui Dom, ce reusi sa ajunga din doi pasi langa patul meu. Te-ai trezit! Incepusem sa ne facem griji.

-De ce?

-Stai aici de aproape doua zile. Ai fost in coma.

In timp ce vorbea, glasul sau se pierdea din ce in ce mai mult. Presupun ca nu dormise. Incepusera sa i se simta clipele grele prin care trecuse din ce in ce mai evident in voce. Ascundea ceva teribil in spatele bucuriei de a ma vedea. Suferise.

-Ce s-a intamplat?

Ma mangaie usor pe obraz si se departa de mine, intinzandu-se sa apese un buton. Probabil chema asistenta.

In mai putin de doua minute, usa se deschise si pe ea intrara doua persoane. Una dintre ele era mai mare in greutate, intrucat pasii sai erau mai apasati.

-Buna seara, domnisoara Johnson,se auzi vocea groasa, ce-mi confirma gandurile conform carora acea persoana era un barbat. Ma numesc Adam Kolski, doctorul ce s-a ocupat de starea ta. Sa vedem cum sunt semnele tale vitale. O sa dam jos si pansamentele.

Avea vocea blanda si ii simteam parca surasul pe tot parcursul discursului sau de prezentare. Asistenta imi inspecta reflexele si ma punea sa-mi misc pe rand fiecare deget. Se retrase si in fata mea se pozitiona acum doctorul. Imi desfacu bandajul si il dadu jos.

-Deschide-i, te rog!

Am facut intocmai. Petele negre de pe privirea mea disparusera si in locul ei aparuse ceata alba. Am clipit de cateva ori, foarte incet, la rugamintea doctorului. Acesta mi-a pus cate o picatura de dezinfectant in fiecare dintre ochi si m-a pus sa stau cateva secunde cu ei inchise.

-Haide, Lilith, sa vedem cum se prezinta acum. Poti vedea clar?

Mi-am ridicat ploapele, pentru a putea revedea mai clar formele obiectelor. Puteam distinge totul aproape perfect, dar stiam ca trebuia sa mai am putina rabdare pana sa pot vedea totul bine. Ma multumeam si cu atat.

-Este bine. Vei fi bine.Se indrepta spre iesire cu asistenta in urma lui. Inainte sa paraseasca incaperea se intoarse si grai serios. O sa revin mai tarziu pentru a discuta cateva aspecte.

Am incuviintat din cap cu toate ca nu aveam nici o idee despre ce vorbeste. Probabil voia sa-mi puna intrebari despre ceea ce se intamplase, despre ceea ce se intamplase ochilor mei. Sa inteleg ca reusise sa-mi scoata acea otrava din ei, din moment ce spusese ca voi fi bine, nu?

Dom statea inca langa patul meu, nestiind ce sa spuna probabil. Avea nevoie de explicatii si stiu asta. Nici macar nu trebuie sa-i vad clar figura fetei pentru a-mi da seama de faptul ca, daca ar fi putut, mi-ar fi tras o mama zdravana de bataie. Nu era insa timpul pierdut.