Fii tare!

Capitolul IV

Si merg pe coridorul linistit. Habar nu am unde ma aflu. Am pierdut de mult sirul pasilor si orientarea in cladire. Ma indrept catre nimic, si astept din moment in moment sa apara cineva, de oriunde, si sa-mi spuna ca am fost chemata de Consiliu.

Am o multime de emotii. Mai multe decat inainte de evaluare. Acum e altfel. Acum voi face un pas important in viata mea. Voi primi o misiune. Voi fi pusa sa omor pe cineva. Voi deveni... Voi deveni... Voi deveni un criminal.

M-am intors speriata, cu ochii in lacrimi, in directia dinspre care am venit. Am inceput sa plang zgomotos, si m-am asezat acolo, in mijlocul coridorului.

Nu-mi pasa ca cineva ar putea da peste mine. Nu-mi pasa ca cineva m-ar putea vedea. Chiar nu-mi pasa. Acum ma gandesc doar la faptul ca nu-mi mai gasesc dorintele. Nu mai stiu daca vreau asta. Nu stiu daca sunt sortita sa fac asta. Sunt... oarba.

Inceteaza! Esti mult mai puternica decat ei. Esti mult mai inzestrata cu talent, dar si cu ore intregi de antrenamente. Il ai pe tata langa tine. Te va calauzi mereu. 

Nici pe tata nu stiu daca-l mai cunosc bine. Multe incep sa scartaie. Si daca e langa mine, oare ma calauzeste spre directia buna? Chiar trebuie sa fac asta?

El si-ar fi dorit sa faci asta. Si-ar fi dorit sa-l razbuni. 

Dar e viata mea. Eu trebuie sa-mi creez dorintele. Nu trebuie sa ma iau dupa ceilalti. Ei nu trebuie sa-mi spuna ceea ce vor ei sa devin. Eu trebuie sa-mi aleg cursul vietii, iar acum nu stiu daca sunt pe drumul cel bun.

Izumi ar fi vrut de asemenea sa ajungi asa. El te-a ajutat mult. Te-a iubit si o va face mereu. Nu-l dezamagi! 

Si daca ma dezamagesc pe mine facand asta? Daca nu voi fi multumita de ceea ce o sa ajung? Daca... Daca mama are dreptate, iar eu nu sunt facuta pentru asta?

Haide! Fii serioasa! Vrajitoarea aia incearca de mult timp sa te scoata din peisaj. Ti-a spus ca nu ar fi bine sa mergi in directia asta, pentru ca stie ca i-ai pune bete in roate. E o prefacuta, iar tu stii asta. 

Da. Da, stiu. E bine! Sunt pe drumul cel bun. Dar nu ai dreptate. Tata nu ar fi vrut sa ajung aici. El sigur si-ar fi dorit o viata linistita pentru mine. Insa asta sunt, sunt sortita sa ajung spre intuneric. Sunt sortita sa raman in intuneric. Si ce daca? Voi ramane. Asta vreau eu. Asta am vrut, asta o sa vreau si in continuare. Da, asta e. Cum spunea Zan Saying, "sari si plasa va aparea".

-Tata, ma auzi? Ii voi nimici! 

***

Sunt condusa catre Sala de consiliu, acolo unde voi afla informatiile despre prima mea victima. Am emotii, si nu stiu la ce sa ma astept.

Izumi e alaturi de mine. Ma tine de mana si-mi sopteste din cand in cand "Sunt doar niste sobolani ce nu-si pot face singuri treaba. Nu trebuie sa te temi de ei." 

Dar cum as putea sa nu ma tem? Ei sunt oamenii ce imi schimba atat de repede viata. Ei sunt oamenii ce ma condamna sa merg spre aceasta cale. 

Nu, nu ma condamna. Am facut-o eu de mult timp. 

-Suntem in lift, se auzi vocea soptita a profesorului, care-mi explica drumul. O sa coboram cinci etaje. Acolo se afla Consiliul. 

Bine gandit. In subsol. Astfel nu sunt deranjati.

Usa liftului se deschise. Femeia care ne conducea, supla, cu parul scurt si roscat, dupa spusele lui Izumi, cobora prima. Noi doi o urmaram, in timp ce Izumi continua sa ma calmeze.