Fii tare!

Capitolul XII

Ora 17:59. Sambata. In religia crestina se spune ca sambata e ziua celor trei ceasuri rele. Eu cred ca voi avea parte de mai multe... Stateam alaturi de Dom pe o banca de la intrarea in aeroport. Si timpul de scurgea atat de incet. Puteam sa-mi aud limbile de la ceasul de mana cum se misca incet ca niste melci.Eram amandoi atat de calmi, parca incercand sa realizam ce ne va astepta cand vom cobora din avion. In jurul nostru era o zarva totala. Lumea se plimba de colo, colo si incerca sa-si gaseasca portile pe unde aveau sa plece. Toti erau intr-o graba continua, doar cativa mai stand relaxati si rabdatori.

Ma intreb daca a trimis pe cineva sa ne supravegheze... De fapt, poate fi chiar unu' din cei care stau acum pe langa noi. Izumi a spus ca nu ne va urmari nimeni atunci cand vom ajunge in Spania, dar nu a mentionat ca atunci cand vom pleca nu va trimite pe cineva sa se asigure ca, intr-adevar, vom pleca. Nici nu mai vreau sa ma gandesc la asta. Singurul lucru pe care-l  vreau acum e mama... si pe Rafael. Stai! Pot sa-l sun. 

-Buna, iubitule! am spus, indepartandu-ma de Dom. Ce faci?

-Imi fac griji pentru tine, Lil'! a spus cu o voce tremuranda. Pe  unde esti? Pot sa vin la tine?

-Nu, Rafael. Te rog sa nu incerci sa dai de mine. Nu vreau sa ai probleme. Te implor asteapta pana ce te voi cauta eu.

-Ce s-a intamplat?

-Multe... Imi este atat de frica sa nu te pierd. Aveam nevoie sa-ti aud vocea. Te iubesc, dragul meu!

-Nu ma vei pierde niciodata, iubito! Si eu te iubesc. 

-Trebuie sa inchid... 

-Sa ai grija de tine!

Si am inchis. Mi-am inchis telefonul, i-am scos bateria si cartela si le-am aruncat in geanta. De acum inainte trebuia sa procedam ca niste adevarati profesionisti. Daca ei ne stiau urmatoarea miscare, noi trebuia sa fim inaintea lor si sa prevedem asta, astfel ca s-o stim si pe urmatoarea dupa urmatoarea. 

M-am asezat din noi langa Dom si am continuat sa-mi ascult ceasul care se misca din ce in ce mai greu. Urmaream o familie cu un copil care mancau fericiti fiecare din cate-o inghetata. Nici nu imi amintesc cand mi-a trecut copilaria. Nu am nici o amintire legata de asta. Copilaria mea m-a maturizat in loc sa ma lase sa-mi dezvolt nebunia. Am o imaginatie bazata pe tehnici de lupta si stiinte exacte, nicidecum una despre cum sa filosofez sau despre cum sa fac o petrecere mai frumoasa. Nu am avut timp de asa ceva. Daca ma caiesc? Da, poate putin. Poate ca acum imi doresc sa nu mai fi purtat atat de multa ura in suflet. Poate ca ar fi trebuit sa las totul in mainile trecutului si sa nu ma mai gandesc la asta. Insa nimic din aceste lucruri nu-mi sta in fire. Indiferenta provoaca distrugerea. Indiferenta duce la haos. Nu putem sa le permitem celor care se  cred puternici sa ne injoseasca, sa ne conduca cu ticalosie, egoism si imoralitate. Daca ramanem indiferenti, vom fii nimiciti. Si tocmai din aceasta cauza nu-mi regret nici o decizie din cele luate. Trebuie sa-i invete minte cineva sa nu se mai puna cu oricine si sa nu se mai creada atat de superiori. 

"-E perfect! E cel mai bine asa, daca pleaca, se auzi vocea lui Izumi.

-Da, ai dreptate. 

-Hei, cred ca incepe sa te perceapa ca impostoare. Ai grija ce faci!

-E oarba. Nu are nici o putere.

-O subestimezi, Baal."

Super, se pare ca lipsa de ocupatie nu-mi prieste. Ajung sa ma gandesc la chestii din trecut. Ah, ce vorbesc?! Trebuie sa fac asta. Da, conversatia dintre mama si Izumi din seara dinainte sa plec in India inca imi ridica semne de intrebare. Nici pana acum nu am reusit sa-mi dau seama despre ce este vorba.