Fii tare!

Capitolul VI

-Felicitari, domnisoara Johnson, domnule Torreto. Ati reusit sa indepliniti cu succes aceasta misiune. 

Asta ne-a spus Molinari dupa incheierea misiunii. Ne-am descurcat bine. Am primit laude, aprecieri. Si mama si Izumi sunt mandrii de mine. Chiar ma mira faptul ca ea m-a cautat pentru a-si arata aprecierea.

Poate e o schimbare la mama. Cel putin, asa vrea ea sa para. Imi ascunde insa ceva. Da, stiu asta. Mereu a facut-o. Nu se va schimba acum. E un monstru ce nu mai poate fi transformat in ceva bun.

Acum stau pe acoperisul cladirii, asteptand ca timpul sa se scurga. Nu mai am nimic de facut. Pana acum m-as fi dus iarasi in parc, dar, din moment ce Rafael nu se mai arata, nu mai are rost. Au trecut noua zile de cand nu l-am mai vazut. Am fost in fiecare seara pe acea banca din parc. Nu a aparut nimeni. Am stat numai eu pe ea.

Nu crezi ca ar trebui sa-ti faci griji? Daca are probleme? 

Inceteaza sa-mi mai aduci ganduri negre. Inceteaza sa mai gandesti astfel. Nu a patit nimic, simt asta. Pur si simplu, simt ca este in siguranta. 

Poate si-a dat seama ca nu poate trai alaturi de o fata ca mine. Poate si-a dat seama ca nu are rost sa-si bata capul cu una ca mine. 

Mai bine! Nu voiam sa-l implic in aceasta lume. Mereu l-ar pandi pericolul. Nu, nu merita asta. E un baiat deosebit, poti sa-ti dai seama de asta inca de cand il cunosti. Merita sa aiba o viata linistita, alaturi de o femeie care poate sa-i ofere fericirea. Eu nu as putea sa-i ofer asta. Sunt o persoana atat de rece uneori. Nu i-as putea oferi nimic bun. I-as pune viata in pericol si nu mi-as ierta asta vreodata. E mai bine asa.

Atunci de ce suferi?

Nu sufar! Sunt perfect bine. Am intrat cu succes in lumea ce ma va conduce spre razbunarea mult dorita. Credeam ca asta iti doresti si tu?

Zau? Spune-i asta firicelului ala galben ce-ti imprima inima si te face sa fii geloasa pe oricine e in jurul lui.

Nu o sa ma cert cu tine. Nu are rost. Esti condamnata sa-mi suporti pesimismul si condamnarile doar pentru ca ai decis sa intri in mintea mea. Dar ai dreptate, e atat de dureros sa ma gandesc ca l-as putea stii vreodata cu altcineva. Dar macar nu l-as vedea...

*

Ora 9. De paispezece zile ajung numai la aceasta ora in parc. Fiecare seara de cand l-am intalnit ultima oara mi-am petrecut-o aici. Se pare ca inca sper sa se petreaca o minune. Oare mai are rost sa astept? In a doisprezecea zi de cand am incheiat misiunea, noaptea m-a sunat. Si-a cerut scuze ca a lipsit de la intalnirile noastre. Mi-a spus ca nu era in tara, dar ca se va intoarce. Am vorbit in fiecare noapte. 

Seara urmatoare m-a sunat iarasi. Mi-a cerut sa ne intalnim in parc, la aceeasi ora 9, ca pana acum. Mi-a spus ca o sa vina. Mi-a spus ca ii e dor de mine. Am vorbit atat de multe. Am aflat atat de multe despre viata lui, insa el despre a mea mai nimic.

Mi-a spus ca si-a pierdut mama. Un nenorocit a rapit-o, a cerut o recompensa pentru ea, iar dupa e a luat banii, a disparut. A murit la doua ore dupa ce a fost eliberata. Cancerul de care suferea a doborat-o, cauzandu-i moartea mai rapida datorita socului si conditiilor in care fusese tinuta.

O lacrima imi curse pe obrazul rece. Si cand te gandesti ca eu ma plangeam pentru viata cruda pe care o am... Eu nu m-am zbatut sa fac nimic atunci. Am stat ascunsa si mi-am privit tatal cum este omorat. Nu am indraznit sa-i incalc ordinul ce mi l-a dat, acela sa stau nemiscata. Nu am avut curajul si uite ce s-a intamplat. Dar m-am resemnat. Nu s-ar fi schimbat nimic. Ba chiar as fi murit si eu...

Minutele trec inexplicabil de greu. De parca cineva mi-ar face intentionat asta. Si mai are rost? Sa mai sper ca el va aparea? De ce? De ce sa mai apara? Daca ar fi vrut ceva, daca ar crede, oricat de putin, ca putem avea cel putin o relatie de amicitie, ar fi venit. Si-ar fi dorit sa mai petreaca timpul cu mine.