* Dragoste // Emoții // Ficțiune *
Timpul poate vindeca, dar și răni. Asta a înțeles din secunda-n care viața, sau poate chiar ea însăși a decis să-și ia destinul în propriile mâini și să nu mai permită nimănui să îi dicteze viitorul.
...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Decât să te temi de întuneric, mai bine fă un pas în față. N-o să știi niciodată care e riscul adevărat dacă nu încerci!" – Violette
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu reușeam să adorm. Amintirea zilei anterioare îmi oferea atât de multe senzații, încât deja începusem să-mi adresez tot felul de întrebări ciudate: ce se întâmplă cu mine? de ce nu mi-e somn? ce s-a schimbat în această zi? și așa mai departe.
Dar m-am agățat totuși de încredere. Ea a fost mereu unicul lucru ce m-a ținut în viață, oricât de multe dezamăgiri m-au lovit din toate părțile și-oricât de mult am simțit că nu mai pot. Și cu toate acestea, am ales să risc să fiu dezamăgită iar.
Nu am crescut cu basme, povești fericite, sau iluzia unei iubiri eterne și nici nu am crezut vreodată că dragostea învinge totul. Dar am văzut cum lupta pentru fericire nu constă în a oferi doar una din părți, ci ambii parteneri.
Viața m-a învățat să fiu om înainte de a fi iubită, iar încrederea și speranța în ceilalți mi-a arătat cât de mult doare dezamăgirea. Și cu toate acestea, eu continui să mă agăț de iluzia bunătății din oameni. Unii m-au trădat pe față, cu mine acolo, la simpla întoarcere a privirii mele către alții, sau înapoi; în timp ce ceilalți mi-au distrus sufletul vorbindu-mă pe la spate, lăsându-mă să aflu singură, mult mai târziu de realele lor intenții.
Așa că am obosit. Să mai încerc, să-mi mai doresc, să pot avea încredere în ei. Dar tu ai devenit eroul ce are să mă scoată, sau nu, din mlaștina disperărilor personale. Mi-ai aruncat în aer cumva toate credințele, concepțiile și dezamăgirile, făcându-mă să mă-ncred din nou în iluzia că în curând totul va reveni la normal. Oamenii vor reveni la bunătatea de odinioară.
Și astfel, a început povestea noastră. Cu apeluri dese în miez de noapte, apoi cu mesaje scurte spre a descoperi dacă ne putem vorbi, ori ba și-am sfârșit prin a multiplica cumva întâlnirile dintre noi ce începuseră cumva cu stângul. Și oricât de mult încercam să te opresc din a mi te-apropia, totuși am reușit contrariul tentativelor mele. Mi te-am apropiat mai mult și mai mult cu fiecare zi, fiecare secundă, oricare clipă în care discutam. Și cumva, la momentul respectiv nu doar că nu conta, dar nici nu mă interesa de repercursiuni.
