* Dragoste // Emoții // Ficțiune *
Timpul poate vindeca, dar și răni. Asta a înțeles din secunda-n care viața, sau poate chiar ea însăși a decis să-și ia destinul în propriile mâini și să nu mai permită nimănui să îi dicteze viitorul.
...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Motivul faptului că trăiesc, este acela de a-i ajuta pe alții și a nu mă lăsa distrusă de ceilalți. Am înțeles asta în secunda în care viața m-a lovit pentru o ultimă oară peste față, spre a-mi indica faptul că nu sunt o lașă. Trăiesc, deci e mai bine să continui lupta dacă nu cumva vreau să ajung prin cine știe ce locuri.
Obișnuiam să visez că sunt o actriță celebră de pe Brodway, dar visul meu s-a încheiat chiar înainte de vreme. Îmi doream să câștig fiecare bătălie din mintea mea, dar soarta a avut întotdeauna alte planuri cu mine. Și obișnuiam să refuz orice mână de ajutor întinsă din partea celorlalți, doar pentru că îi catalogam pe toți la fel.
Pe când eram copil, să visezi era ca și cum ți-ai fi dorit cu orice preț luna de pe cer, chiar dacă știai mereu că nu există nici o șansă s-o obții. Ca acum, ani mai târziu și adult fiind, să înțeleg că de-a lungul perioadelor în care am crescut, m-am maturizat și luptat ca o leoaică, voi obține într-un final ceea ce inima mea își dorește.
Iar eu, momentan vreau doar să-i ajut pe alții. Știu și simt că aceasta este menirea mea!
Și am încetat să mai cred. Să sper. Să visez. Să-mi doresc. Totul părea fără sens, culoare și formă la un moment dat. Asta până ce soarta a hotărât să-mi de-a ce-a de-a doua șansă. Astfel că luptătoarea ce s-a născut în și din mine, m-a surprins atât de puternic încât a făcut tot posibilul să nu uit cine sunt și care-mi sunt rădăcinile.
Obișnuiam să nu dorm nopțile gândindu-mă la ce-a fost. Sufeream și simțeam de parcă sufletul stă să-mi sară din piept, urlând după ajutor. Era ca și când focul ce-mi ardea carnea, nu putea fi stins cu nici un preț. Dar, conștientă că n-o să existe nici un medicament venit de nicăieri, am luptat. Și-am câștigat un război atât de puternic, încât mi-am zis atunci că de această dată nimeni și nimic nu o să mă mai învingă.
Asta până ce lumea mea a recăpătat sens, culoare, formă și înțeles. Întâlnind oameni noi, m-am descoperit mai mult și mai frumos decât mă cunoșteam. Stând la aceeași masă cu alții, am învățat lucruri noi despre toți. Inclusiv despre mine însămi. Și privindu-i pe toți la fel, chiar dacă nu toți se uită la mine cu aceeași căldură în privire, am înțeles că doar lupta mă va face o câștigătoare mereu. Și nu lăsatul capului în jos la fiecare discuție.
Am fost un pui de pisică ce a devenit o leoaică de-a lungul anilor, doar pentru a fi și nu a exista. Am luptat cu vântul pentru a obține libertatea și-am învins. Dar niciodată, absolut nicicând nu am călcat sufletele celorlalți în picioare, așa cum au făcut ei. Și asta mă clasează, cred eu, în topul obiectivelor atinse și de atins în continuare-n viața mea.
