* Dragoste // Emoții // Ficțiune *
Timpul poate vindeca, dar și răni. Asta a înțeles din secunda-n care viața, sau poate chiar ea însăși a decis să-și ia destinul în propriile mâini și să nu mai permită nimănui să îi dicteze viitorul.
...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Simt atingerea trecutul mângâindu-mi trupul prin fiecare por în parte. Și deși pentru o secundă e o senzație atât de plăcută, totuși amintirea ultimei clipe... A ultimei întâlniri, mă lovește în plin, exact ca un autobuz ce intră în coliziune frontală cu oricare alt autoturism. Tresar speriată și-mi deschid repede ochii, privirea nedumerită și totuși îngrijorată a străinului de vârstă apropiată șoferului ce m-a condus până aici, spunându-mi că sunt bine. Așa că răsuflu ușurată observând că nu e el, apoi încerc să mă ridic de jos.
— Îmi pare așa de rău că am întârziat, domnișoară, spune vocea sa, astfel înțelegând că e posibil să fie noul meu șofer. Dar, sunteți bine? Nu aveți nimic grav, nu-i așa? zice din nou, iar eu îmi forțez repede un zâmbet tâmp.
Nimeni nu știe despre aceste atacuri și nici nu are nevoie să afle!
— Sunt bine, mulțumesc! exclam în timp ce mă agăț repede de speranța că această conversație va muri imediat.
— Bine. Totuși, dacă aveți nevoie..., zice din nou, însă aleg să i-o tai rapid în timp ce-mi îndrept deja pașii spre taxiul galben pe care-l observ chiar în față.
—Trebuie să ajungem de urgență la spital. Cât va dura călătoria? zic cu glas tăios, privindu-l pe bărbat cum se apropie ușor de mine.
— Vă simțiți rău? zice el, iar eu zâmbesc, cu adevărat de această dată.
— Sunt medic, adaug și-l pot vedea aruncându-și relaxat ochii căprui peste cap. Și nu mi-e rău, adaug la final.
Îl privesc apoi cum urcă la volan și-l pot observa zâmbind pe sub mustăți, ignorându-mi răspunsul. Însă, în același timp aruncându-mi și mici priviri curioase pe întreaga călătorie. Dar eu nu sunt aici pentru a-i satisface lui curiozitățile, sau a mă plimba prin orășelul despre care mi-am propus să nu-l mai vizitez vreodată. Nu. Ci, am revenit pentru a-mi oferi ajutorul profesional celor în nevoie.
Timişoara este unul dintre cele mai mari oraşe din România, centru cultural şi economic al zonei de vest. Reşedinţa judeţului Timiş şi „capitala" provinciei istorice Banat, iar acest lucru o propulsează direct către unele din cele mai căutate orașe pentru turiști. Farmecul orașului constă în viața sa culturală distinctă, având o combinație impresionantă de arhitectura bizantină, barocă și modernistă.
Privesc clădirile cu aer istoric ce tronează precum niște împărătese în orașul rozelor, rememorând fiecare moment al copilăriei mele. Clipele cu bunicii petrecute în satul Murani, la douăzeci și cinci de kilometri de oraș, revin în flashuri ale fericirii imense trăite pe atunci, iar eu zâmbesc. Căci, conștientizez astfel că doar atunci am fost fericită cu adevărat.
