Dragoste la prima vedere

Capitolul 13 - Partea a II-a

THEO + ROSE = LOVE

Theo P.O.V

Ce vreme urâtă este afară! Plouă cu găleata şi sunt blocat în rastaurantul acesta. Argh! Îmi mai comand încă o cafea pentru că altceva n-am ce face până se domoleşte ploaia.

*

Urc în maşină şi demarez în viteză pe şoseaua alunecoasă şi udă de după ploaie. Intru pe un drum pustiu de lângă marginea oraşului şi accelerez mai tare. Pe aici este o scurtătură pentru a ajunge mai repede acasă. Drumul este liber, aşa că pot mării viteza. După ce trec de o curbă periculoasă, pierd brusc controlul maşinii şi derapez pe şosea, apărându-mi brusc o maşină în faţă. Oh, nu! Aud o bubuitură puternică şi deschid ochii cu teamă, văzând maşinile noastre făcute praf. Nu, nu, nu! Totuşi mă bucur că n-am păţit nimic şi sunt teafăr. Am doar arcada spartă şi câteva julituri pe faţă. Mă dau jos din maşină, cam ameţit ce-i drept şi mă duc să văd dacă celălalt şofer este teafăr şi el. Mă apropii de maşină şi observ că este mult mai avariată ca şi a mea. Pot vedea prin parbrizul spart că de fapt nu este un el, ci o ea. Nu cred că are mai mult de douăzeci şi cinci de ani. Are capul rezemat de marginea portierei, iar când o deschid, femeia cade şi noroc că am fost pe fază şi o prind în braţe la timp. Dumnezeule! Încerc s-o trezesc, dar nimic. Îi iau pulsul şi este destul de slab. Încep să-i mângâi uşor chipul angelic, observându-i trăsăturile minunate. Are câteva zgârieturi şi julituri pe faţă, dar chiar şi aşa este cea mai frumoasă fiinţă pe care am văzut-o vreodată. Doamne, la ce naiba mă gândesc?! Această minunăţie de femeie este pe moarte din cauza mea, iar eu ca un idiot ce sunt mă gândesc la cât de bine arată. O iau în braţe şi o scot din maşină, simţind cum ceva umed îi curge de la tâmplă. Sânge! Mă panichez de-a dreptul. Scotocesc disperat după telefon şi când îl găsesc, sun la ambulanţă. Sper să vină cât mai repede. Până atunci, decid s-o sun şi pe Bella. Numărul ei îmi este cel mai la îndemână şi după câteva tonuri, îmi răspunde.

Bella P.O.V

Telefonul meu sună de zori și răspund repede, având o presimțire rea.

— Da?

— B-Bella...

— Theo?! Ce s-a întâmplat? Ai o voce ciudată.

— Eu... Am făcut accident.

Dumnezeule, ce tocmai a spus?!

— Poftim?! Eşti bine? Unde eşti acum?

— Da, eu sunt bine. Nu am nimic grav, doar că...

— Mă bucur enorm că eşti bine. Spune-mi imediat unde ești!

— O să-ţi povestesc mai târziu. Te rog... Am nevoie de ajutorul tău! Doar calmează-te.

— Bine. Cu ce te pot ajuta?

— O să-ţi trimit un mesaj cu locul unde să vii şi te rog mult să suni la o firmă de tractări. Nu pot lăsa maşinile aici. Te rog, vino repede!

— Ok. O să vin cât pot de repede.

— Mulţumesc mult, surioară. Te aștept.

Închide telefonul, fără să mă lase să mai spun ceva şi sper să fie bine.

— Iubito, ce s-a întâmplat?! Eşti bine? îi aud vocea lui Mariano şi mă cuprinde protector în braţe.

Am şi uitat că era lângă mine.

— Eu sunt bine, dar Theo... A făcut accident! reuşesc să-i spun, respirând sacadat.

— Poftim?! Cum adică a făcut accident? Când? Este bine?