Capitolul 43

2.7K 84 12
                                    

*Partea I - Nuntă + luna de miere*

Peste câteva luni (22 iunie)

Bella P.O.V

Aceste momente chiar sunt reale? Chiar se întâmplă? Încă nu-mi vine să cred că astăzi este ziua în care îmi voi uni destinul cu bărbatul iubit, bărbatul care mi-a schimbat viaţa complet de când l-am cunoscut şi bărbatul care m-a făcut să-l iubesc în fiecare clipă din zi.

Doamne, am atâtea emoţii încât sper din tot sufletul să nu leşin cumva. Îmi analizez reflexia din oglindă şi mă simt mai emoţionată ca oricând.

Îmi îndrept privirea spre uşă când aceasta se deschide şi le văd intrând pe mama, mătuşa şi Lucy care o ţine pe prinţesa mea de mânuţă

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Îmi îndrept privirea spre uşă când aceasta se deschide şi le văd intrând pe mama, mătuşa şi Lucy care o ţine pe prinţesa mea de mânuţă. Dacă până acum am reuşit cu brio să-mi abţin plânsul, în acest moment chiar nu mai pot. Îmi simt ochii împungându-mă din cauza lacrimilor de fericire când o văd pe Elis care vine spre mine ţopăind, aducându-mi buchetul şi o văd îmbrăcată cu rochiţa pe care i-am ales-o doar acum câteva zile.

 Îmi simt ochii împungându-mă din cauza lacrimilor de fericire când o văd pe Elis care vine spre mine ţopăind, aducându-mi buchetul şi o văd îmbrăcată cu rochiţa pe care i-am ales-o doar acum câteva zile

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Doamne, cât de drăgălaşă este! O îmbrăţişez strâns şi o sărut pe ambii săi obrăjori, încercând să-mi şterg lacrimile în acelaşi timp.

-Eşti atât de frumoasă, Bella! Dar te rog din suflet să nu mai plângi pentru că ţi se va strica machiajul! o aud pe Lucy spunându-mi şi mă îmbrăţişează la rândul său, după ce o las pe Elis din braţe.

-Mulţumesc mult! Şi tu eşti superbă, draga mea! Încerc să nu mai plâng, dar chiar m-am emoţionat şi mai tare când v-am văzut cu Elis aşa. îi spun şi mă ajută să-mi şterg lacrimile de fericire, în aşa fel încât să nu mi se întindă machiajul.

-Doamne, nu-mi vine să cred că fetiţa mea se mărită în sfârşit! îi aud vocea mamei şi mă cuprinde strâns în braţe, urmată imediat de mătuşa Madeline.

-Vă mulţumesc din tot sufletul pentru că îmi sunteţi alături! le spun şi ne îmbrăţişăm toate trei, împreună cu Elis în mijlocul nostru.

-Bineînţeles că suntem alături de tine, Bella. Şi mereu vom fi. îmi spune Lucy şi-mi întinde buchetul din braţele micuţei mele. 

 

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Dragoste la prima vedereUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum