Capitolul 4 - Partea II

10.5K 397 10
                                    

Angello P.O.V

De ce nu pleacă odată şi să mă lase în pace? Dacă ar şti ea de ce am reacţionat aşa, m-ar considera poate nebun. Sincer nici eu nu îmi pot explica asta. Până acum nu am avut astfel de ieşiri. Doar că, văzând cum Antonio s-a apropiat de ea şi a îmbrăţişat-o, am simţit că explodez de nervi.

— Lasă-mă în pace, Lucy! Te rog, pleacă! îi spun încă o dată, stând cu spatele la ea pentru că nu am puterea s-o privesc  în ochi din cauza ruşinii.

— Angello, nu o să plec nicaieri. Nu te pot lăsa în starea asta.

— Lucy, te rog...

— Uite Angello... Nu ştiu ce naiba s-a întâmplat cu tine de când am venit la petrecere. Totul a decurs foarte bine între noi, iar acum toată seara m-ai ignorat complet. Te rog, spune-mi dacă te-am supărat sau am greşit eu cu ceva. Dacă da, te rog să mă ierţi.

— Lucy, nu trebuie să-ţi ceri scuze. Tu nu ai greşit cu nimic. Eu sunt de vină. îi spun încă stând cu spatele la ea, fiind surprins de vorbele sale.

— Atunci de ce naiba nu mă bagi în seamă? De ce mă ignori? Ce s-a întâmplat? Chiar nu mai înţeleg nimic.

— Nu te ignor. Eu...

— Spune, Angello! Atunci de ce?

— Sunt gelos, bine?! ţip la ea, având  privirea în jos şi nu-mi vine să cred ce tocmai am scos pe gură. 

Nu că n-ar fi adevărat, dar încă nu sunt pregătit să-i mărturisesc ce simt pentru ea chiar acum. Şi mai mult decât atât, mi-e frică de reacţia pe care ar putea s-o aibă. Ce va crede ea acum despre mine?

— Poftim?! mă întreabă uimită şi îmi pot da seama cât de şocată este în acest moment.

Doamne, cât de idiot pot fi!

— Eu... Uite, eu... încerc să-i explic într-un fel, dar mai mult mă bâlbâi.

Trebuie s-o privesc în ochi şi să-i explic cumva ce prostii tocmai am scos pe gură. Mă întorc cu faţa spre ea brusc, având mâna în aer şi gesticulez pentru a-mi putea găsi cuvintele, iar mâna mea o loveşte peste faţă din greşeală. Doamne, ce am făcut?! Ea se împiedică speriată de un scaun şi se prăbuşeşte la pământ, lovindu-se cu capul de colţul mesei. Dumnezeule!

— Lucy! Lucy! o strig disperat în speranţa că îşi va deschide ochii, dar nu o face.

Cad lângă ea în genunchi, tremurând din toate încheieturile şi îi aşez capul pe picioarele mele. Cum s-a putut întâmpla una ca asta? Nici nu mi-am dat seama cât de aproape se afla de mine şi acum s-a întâmplat acest accident. Încep să mă panichez din ce în ce mai tare atunci când văd cum îi curge sânge de la tâmplă şi trebuie să fac neapărat ceva. Luciano este singurul care mă poate ajuta s-o scot de aici, fără să afle ceilalţi. Dacă ar vedea-o aşa pe Lucy, sigur se vor îngrijora groaznic şi nu pot risca. Nu pot să le stric nunta. Scotocesc prin buzunare după telefon şi când îl găsesc, îl apelez pe Luciano sperând că-l va auzi. Îmi răspunde după câteva tonuri şi încep să vorbesc, respirând sacadat.

— Luciano, vino repede! Trebuie să mă ajuţi. Te implor!

— Angello? Stai puţin şi vorbeşte naibii mai rar! Ce s-a întâmplat? Şi unde aţi dispărut aşa?

— Nu am timp de explicaţii acum. Vino repede pe terasa de pe acoperiş! Şi ai grijă să nu te vadă nimeni. Este urgent!

— Ok. Eşti ciudat, să ştii. Vin imediat. îmi spune şi închid apelul.

Dragoste la prima vedereUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum