Sub ploaie

Prolog

Atunci când totul devine prea complicat, când lumea ta perfectă se prăbușește, devenind un dezastru total, tot ce îți dorești să faci, e să te pierzi în neștire.

Nu aș fi crezut niciodată, că asta se v-a întâmpla cu mine, nu aș fi crezut niciodată că viața poate fi atât de crudă. Dar uite-mă acum aici, în fața unor stane de piatră, stau și privesc cu ochii încețoșați de lacrimi, numele părinților mei scrise pe ele.

Cineva mă mângâie pe spate și mă trage mai aproape, abia de am putere să îmi ridic privirea spre el, dar știu cine e fără ca măcar să mă uit. Îmi las capul pe umărul lui și nu înțeleg cum încă mă mai țin picioarele.

Cu coada ochiului îi observ pe Ross plecând. De ce naiba mormintele sunt alături? Când mulțimea se risipește, îl observ doar pe Adam rămas îngenuncheat deasupra mormântului. Ura începe să-mi alerge prin vene, ura față de el și de familia lui, ura față de soția lui care e vinovată în toate astea!

Mă eliberez din brațele lui Victor și mă îndrept țintă spre el. La doar un pas în spatele lui mă opresc și privesc la jalnicul de el și la grămada de pământ care acum îi acoperă trupul soției sale.

- A meritat-o, rostesc încet, dar știu că el m-a auzit pentru că într-o secundă se ridică în picioare, acum înălțându-se deasupra mea.

- Ce ai spus? tonul lui varsă venin, exact ca al meu.

- Ai auzit bine, a meritat-o, moarte pentru moarte.

- Cine ești tu? A? Cine au fost părinții tăi? Ce drepturi ai să spui asta despre soția mea? simt cum privirea ochilor săi verzi întunecați mă străpunge cu fiecare cuvânt pe care îl spune.

- Din cauza ei, eu i-am pierdut, izbucnesc și îl împing cu mâinile în piept. Ea e de vină, îl împing din nou, dar el e de neclintit. Cine au fost părinții mei? Dar cine a fost ea? îmi strâng mâinile în pumni, aproape străpungându-mi pielea cu unghiile. Tu și toată familia ta sunteți obișnuiți să rezolvați tot cu bani, dar nu și acum, e mai bine că ea a murit, de altfel ajungea la închisoare, eu aveam să mă asigur ca să ajungă acolo, spun ultimele cuvinte privindu-l în ochi, arzând de durere și ură.

Mă întorc, gata să plec, dar vocea lui mă oprește.

- Cățea!

Singurul cuvânt pe care mi-l spune, mă face să mă întorc și să-l lovesc peste obraz, dar palma mea nu ajunge să facă contact cu fața lui. Îmi prinde încheietura mâinii la câțiva centimetri de fața lui și mă străpunge cu privirea. Cunoscându-I puțin pe Adam Ross, știu că ce va urma să spună, mă va face să-l urăsc și mai mult, dacă este posibil asta.

- Ești o cățea și tu și maică-ta! Pe el o să sari, ca să te întreții? Rostește încet încât doar eu să-l aud, iar ochii îi fug în spatele meu, la Victor. Pentru că de altceva nu ești capabilă, la fel cum nici părinții tăi nu au fost, pun pariu că maică-ta la fel s-a culcat cu el cât taică-tu era în ture de noapte, un zâmbet sarcastic îi apare pe față, simt cum inima mi se strânge și dacă aș putea l-aș ucide acum.

- Du-te dracului! Înjur și fără să mă gândesc îi scuip în față și mă eliberez din strânsoarea lui plecând.

Victor mă cuprinde cu un braț de umeri, luându-mă sub protecția lui. Știu că nu avea să se amestece în conflictul meu cu Adam, până în momentul în care nu avea să fiu în pericol. Pentru că vreau să mă descurc singură, și el știe asta, el vrea ca eu să fiu mai puternică. Și promit, că într-o zi Adam Ross va plăti pentru cuvintele care mi le-a spus azi. Totul are o răsplată în viața asta.