Sub ploaie

Capitolul I

Vântul rece îmi împrăștie părul și îmi face ochii să lăcrimeze.Ploaia măruntă cade rapid în bătaia felinarelor, e aproape iarnă, aproape decembrie. Paltonul meu de toamnă nu prea îmi ține de cald, frigul îmi pătrunde pe sub haine și ajunge până în măduva oaselor. Strada e pustie, ceva neobișnuit pentru orașul nostru, cred că vremea de afară e de vină pentru liniștea nespecifică.

Simt telefonul vibrând în buzunar, îl scot cu mâna tremurându-mi. Poza colegului și prietenului meu de muncă apare pe ecran. E o poză haioasă, i-am făcut poza asta când de abia mă angajasem la muncă, iar el era mentorul meu. Are o grimasă serioasă și supărată, pentru că în loc să fiu atentă la ceea ce el îmi spunea, eu făceam poze la un fluture care se așezase pe o floare. Așa el s-a băgat în cadru și am făcut întâmplător o poză cu el, pe care m-a pus mai târziu s-o șterg. Sigur că nu am făcut asta.

- Hei, în privința cazului "Eminem", ghici ce?face o pauză scurtă, așteptând un răspuns din partea mea, dar eu doar aștept ca el să continue.

- Tipul pe lângă faptul că a înșelat și a furat bani de la peste 30 de persoane, a fost identificat cu substanțe narcotice asupra lui. Acum e momentul, îl vom trimite la închisoare pe o perioadă destul de lungă.

- În sfârșit, cât de stupid! Și-a săpat groapa singur lui.

Cazul"Eminem", numit așa, pentru că tipul pe care îl cercătăm, seamănă foarte bine cu interpretul Eminem și pe lângă asta și vorbește foarte repede. E un nenorocit de doi bani, care se folosește de bătrâni și oameni vulnerabili, cerându-le bani ca să participe la naiba știe ce concurs și promițându-le că vor câștiga la sigur o sumă mult mai mare. Evident, ceea ce nu se întâmpla.

- Ce ar fi să ne vedem mâine ca să sărbătorim asta? mă întreabă fericit Matt.

- Ar fi o id... Nu reușesc să finalizez ceea ce vroiam să spun, pentru că sunt udată din cap până în picioare, de o mașină care a trecut cu viteză, prea aproape de trotuar. Să te ia naiba! înjur printre dinți șoferul care ori a făcut asta intenționat ori nu era atent pe unde merge.

- Poftim?! aud vocea agitată a lui Matt din telefon.

- Un derbedeu cu mașina, tocmai m-a udat, la naiba!

Abia acum observ că mașina s-a oprit la câțiva metri în fața mea. Instinctele îmi spun spun să o iau la fugă, dar rămân pe loc, așteptând următorul pas al necunoscutului. Ușa din partea șoferului se deschide, un bărbat îmbrăcat lejer pentru vremea de afară, într-o cămașă neagră cu câțiva nasturi de la gât în jos descheiați, se îndreaptă hotărât spre mine. Părul brunet îi este răvășit imediat de vânt, se apropie de mine cu pași grăbiți și când unul din felinare îi luminează în sfârșit chipul, ochii săi verzi întunecați mă străpung, făcându-mi stomacul să se strângă într-un nod.

- Te sun ma târziu, nu aștept răspunsul lui Matt și închid apelul.

Îmi îndrept atenția spre el, a trecut atât de mult timp de când ne-am văzut ultima dată.

- Eva, vocea lui îmi transmite fiori pe șira spinării, un rânjet i se întinde pe chip.

Nu, nu el. Adam Ross, coșmarul și visul multor femei, dar nu al meu, bărbatul ăsta e un dezastru. Nu l-am mai văzut de ceva vreme, mai exact nu l-am văzut de când acum câțiva ani murise soția lui într-un accident. Același accident în care au murit și părinții mei. De atunci Adam dispăruse, auzisem vorbe că ar fi plecat din țară, unii spuneau că doar s-a retras în casa lui și a soției sale din afara orașului. Eram fericită însă că nu-l mai vedeam, el îmi amintea mereu că din cauza soției lui, eu mi-am pierdut părinții. Încă îl urăsc și încă vreau să mă răzbun pe el pentru tot ce mi-a spus, chiar dacă terapeuta mea spune că asta nu e bine.