Sub ploaie

Capitolul XIV

Adam

Cred că Eva mă urăște acum mai mult, nu a vorbit cu mine după ce am plecat de la ferma surorii lui James. Și de atunci au trecut deja trei zile. Mă urăsc eu pe mine pentru că am refuzat-o. A trebuit să-mi adun toată stăpânirea de sine ca să nu o sărut. Nu pot să uit privirea ei, cum s-a ridicat ușor pe vârful degetelor, ochii ei verzi care se uitau la buzele mele, pieptul care i se atingea de al meu. Dar îmi dau seama că era doar influențată de gestul pe care l-am făcut pentru ea, avea să regrete mai târziu. Iar eu, nu vreau să-i fac din nou rău.

Privesc ceasul de pe mână, e aproape unsprezece deja, în scurt timp v-a fi miezul nopții, deci asta înseamnă că ceasul v-a bate și se v-a da startul unui nou an. I-am trimis o invitației Evei la petrecerea de la părinții mei, pentru că ultimele două zile, mi-a dat un mesaj în care mi-a spus că v-a fi la bunica ei în weekend.

Luca alături de Anna dansează pe ringul de dans sub o piesă lentă. Iar mama și tata vorbesc cu alți invitați. Până și Amelia e cu prietena ei ocupată, iar eu stau aici singur, în așteptarea ei. Îl observ pe Matt îndreptându-se spre mine, îmbrăcat într-un costum clasic de un albastru închis, părul blond îi este aranjat aproape perfect. Orice femeie ar cădea la picioarele lui, așa era și în liceu, Matt nu era cel mai popular, dar deținea destulă atenție.

- Frumoasă petrece, mi se adresează el și se poziționează lângă mine, urmărind cu privirea sala.

Nu-i răspund, îmi duc paharul cu șampanie la gură și îl golesc dintr-o singură înghițitură. Nu am chef să fiu drăguț cu el. Pe drept vorbind nu mi-a plăcut niciodată de el. Cred că am mai spus asta? Nu știu de ce, poate pentru că întruchipează prea mult o persoană perfectă, iar asta pare deja fals.

- În privința cazului, ar trebui să te oprești și s-o lași pe Eva în pace. Nu crezi că ai făcut destule deja?

Ah! Deci asta era. Matt a decis să o protejeze, crezând că ea este în pericol cu mine. Dar ce ascunde el?

- De ce vrei atât de mult să închei cazul? Ai ceva de ascuns Hadgson? îmi mijesc ochii la el, încercând să găsesc pe fața lui adevărul.

- Vreau să închei cazul, pentru că vinovatul e mort deja, iar tu nu faci decât să o rănești doar mai mult pe Eva, Hadgson face un pas spre mine, îi observ umerii încordându-se.

- Eu, nu o rănesc, rostesc făcând un pas spre el, mă enervează tot mai mult și abia mă abțin să nu șterg cu fața lui podeaua.

- Ah, da? Atunci de ce de când te-ai întors, Eva și-a pierdut locul de muncă, s-a băgat în naiba știe ce caz, ai obligat-o să semnez un contract cu tine, iar de câteva zile nu e în apele sale?

Îmi dau seama că are perfectă dreptate, în absolut tot. Dar să fiu eu blestemat, dacă o să recunosc asta în fața lui. Îmi strâng pumnii, singurul lucru pe care îmi doresc să-l fac acum e să dau cu el de pământ.

- Sunt bine, Matt, vocea ei ne face pe ambii să ne întoarcem brusc.

Ochii îmi cad pe corpul ei acoperit de materialul alb sclipitor, umerii îi sunt dezgoliți, demonstrând claviculele subțiri, iar sânii sunt accentuați perfect de forma corsetului rochiei. Picioarele suple îi sunt dezgolite doar puțin, de tăietura de la coapsă în jos. Rochia asta e pedeapsa mea. Nu îmi pot lua ochii de la ea, mă simt parcă vrăjit. Părul brunet îi este strâns frumos la spate, machiajul este simplu, puțin, dar de ajuns cât să accentueze fiecare trăsătură a feței ei. Ochii verzi ca smaraldele sub lumina soarelui, buzele pline care par să întruchipeze în ele gustul fericirii de a le săruta, nasul mic, bărbia și linia maxilarului ascuțite, genele lungi și negre care par să fie visul oricărei femei. Femeia asta e perfecțiunea întruchipată.