Prezent
Adam
Apăs pedala de gaz până în podea, încercând să șterg din fața ochilor chipul lui Eva. Doamne, cât de bine arată, e îmbrăcată mult mai decent decât majoritatea fetelor de aici, dar e cea mai sexy. Femeia asta încet mă scoate din minți. Ryan rămâne cu câțiva metri în spatele meu, e bun, dar nu destul de bun. Mai sunt doar câțiva metri până la finish, sunt sigur voi câștiga.
Observ cu coada ochiului mașina lui Ryan, care surprinzător m-a ajuns din urmă, ambii gonim cu viteză spre finish și pare că trecem în același timp, dar e clar eu am câștigat. Opresc cu sunet mașina, iar pietrișul mărunt sare de sub roți. Ies din mașină sub aplauzele tuturor, Ryan îmi strânge mâna învins, dar nu e nici o supărare între noi, suntem prieteni, iar asta e doar o cursă pentru adrenalină. O caut cu privirea pe Eva, o observ lângă Ezra, cel din urmă ținând-o strâns de talie. Mă încrunt, ce naiba face ea cu el?
- Ultima cursă, rostește prezentatorul, tu și Ezra, continuă el.
Abia acum Ezra se îndepărtează de Eva, iar ea se apropie de mine. Îl urmăresc cu privirea pe nenorocit, nu știu de ce am sentimentul ăsta de antipatie față de el, dar acum cred că îl urăsc și mai mult.
- Felicitări, rostește ea, ești gata de următoarea cursă?
- Va fi ușor, până și tu cred că ai putea să-l câștigi pe Ezra, o privesc de sus în jos, ochii căzându-mi involuntar pe umerii ei goi și pe talia subțire accentuată de pantalonii pe care îi poartă.
Eva are un corp perfect, e întruchiparea unui înger, sau mai bine zis unei diavolițe, care încearcă să mă ispitească. E slabă, dar are forme bine definite, coapse moi și un fund rotunjit, e mult mai scundă ca mine, mereu când vorbește cu mine, trebuie să-și dea capul pe spate și pare atât de amuzantă când încearcă să mă sperie.
- Oh, serios? Atunci, aș putea să încerc, dar dacă pierd, atunci să nu te plângi, vocea ei mă readuce la realitate.
Poftim?Ce? Nu reușesc să răspund, pentru că Eva deja s-a întors și s-a urcat la volanul mașinii mele. Eu doar am glumit, nu pot s-o las pe ea să conducă, e prea periculos, nu am atât de multă încredere în ea, nu când ajunge vorba de viața ei și mașina mea.
- Eva! deschid ușa și mă urc de partea cealaltă, sunt gata să o opresc, dar atunci când o văd la volanul meu, atât de încrezută, atât de frumoasă, decid s-o las.
Înainte totuși ca să înceapă cursa îi explic rapid totul, cum e mai bine să meargă și ce să facă. Desigur voi merge și eu cu ea, nu pot să o las singură. Prezentatorul dă semnul, iar Eva și Ezra se mișcă spre start, reușesc să observ privirea nedumerită a lui Ezra, nu se aștepta la asta, un rânjet i se întinde pe buze. Crede că va câștiga. Acum ca niciodată vreau ca noi să câștigăm, mai mult ca orice cursă pe care mi-am dorit vreodată în viața asta s-o câștig.
O blondă dă startul, iar Eva prima pornește, cu o diferență de câteva secunde, dar totuși e un avantaj. Se încadrează bine în toate curbele, conduce mai bine decât credeam. Îl observ pe Ezra prea aproape de noi, fără să mă gândesc, îmi trec mâna peste coapsa lui Eva, oprindu-mă la genunchi, apăs peste piciorul ei, forțând-o să accelereze.
- Ia-ți mâna de pe piciorul meu, mârâie ea nervoasă, fără ca măcar să mă privească. Nici nu mă gândesc, micuț-o.
Când cred că suntem aproape de sfârșit, aproape gata să câștigăm, lumini roșii și albastre învăluie terenul, iar sunetele ascuțite ale sirenelor, taie auzul. Futu-ți!
- La naiba! înjură Eva, încetinind, în ciuda faptului că încă îmi țin mâna pe piciorul ei.
- Trebuie să mergi mai departe Eva, nu ne vor prinde! strig, punând din nou forță pe piciorul ei.

CITEȘTI
Sub ploaie
RomancePloaia ne cade mărunt pe piele, udându-ne rapid hainele, abia de pot să respir. Simt cum panica mă cuprinde, capul devine greu, iar tot ce văd în fața ochilor, sunt lumini verzi și galbene care îmi acoperă vederea. Inima îmi bate cu putere în piept...