Sub ploaie

Capitolul IX

Prezent

Eva

Capul pare mai greu ca o piatră atunci când abia de îmi deschid ochii. Mă întind încă somnoroasă și încerc să mă obișnuiesc cu lumina orbitoare din cameră. Patul e neobișnuit de moale și confortabil, iar pernele sunt atât de pufoase, încât nici nu vreau să mă ridic de aici. Încerc să îmi aduc aminte când mi-am simțit patul ultima dată atât de confortabil. Îmi deschid ochii brusc, asta nu e camera mea, nici pe departe. Camera e luminoasă din cauza peretelui mare de sticlă, draperiile gri sunt trase și permit razelor de soare să pătrundă în cameră. Încăperea e destul de săracă, spre deosebire de camera mea prea dezordonată și plină de diferite mărunțișuri. Doar un dulap mare, două noptiere și o masă pentru lucru pe care se odihnesc câteva cărți și un MacBook. Nici o poză, nici un tablou, doar niște pereți prea gri, prea monotoni, exact ca și toată mobila. Arunc plapuma de pe mine și mă bucur că încă sunt îmbrăcată.

 Învârt în cap tot ce s-a întâmplat aseară, fragmente din amintiri încep să se lege și să facă un puzzle complet. 

Adam. Detectivul lui personal. Contract. La naiba! Am semnat un contract! O să-l omor.

Alerg afară din cameră și picioarele mă conduc automat pe scări în jos, nu știu unde se află, dar sper să îl găsesc undeva în casa asta care pare uriașă. Este atât de minimalistă mobilată și decorată, încât mi se pare că e ceva gol, lipsit de viață. 

- Adam! strig când nu îl găsesc nici în bucătărie, nici în sufragerie, nici în alte câteva camere, pe care le-am deschis la întâmplare. În schimb am descoperit, că Adam, are o sală de cinema personală acasă la el, o cameră care am presupus că este un simulator pentru curse și o sală de antrenamente. Mă mir de parcă abia acum îmi dau seama cât este de bogat.

După câteva minute, aud o ușă deschizându-se, apoi pași goi pe podea. 

- Ah, te-i trezit, rostește Adam, când coboară în capul scărilor doar cu un prosop atârnat în jurul șoldurilor lui. Naiba să-l ia! 

Arată ca un înger care a coborât din rai. Picături de apă încă îi curg pe corp, urmărindu-i fiecare curbură a mușchilor bine definiți. Le urmăresc cum se mișcă încet, dispărând sub linia prosopului. Ochii involuntar îmi coboară pe umflătura de sub prosop, mă mut de pe un picior pe altul în încercarea de a liniști pulsația dintre picioarele mele. Îmi dau seama că mă holbez la el, mai exact la corpul lui. Îmi ridic privirea spre el, încerc să arunc orice gând pervers din căpușorul meu, trebuie să îmi aduc aminte de faptul că eram furioasă pe el. 

- Dacă mă mai privești așa ... începe el, dar îl întrerup imediat. 

- M-ai pus să semnez un contract, când eu eram beată, Adam! 

- Da, pentru că eram sigur că când te vei trezi, vei nega totul și vei refuza să faci ceea ce ai acceptat, îmi explică el și se prăbușește pe o canapea. 

- Asta e șantaj! continui eu să-l acuz. 

- Eva, eu mi-am cerut scuze de la tine, în genunchi, în schimb la faptul ca să fii detectivul meu, mă pierd în ochii lui verzi, atât de calmi și inexpresivi, de parcă totul e o normalitate. 

- Nu te-am pus să faci asta, a fost alegerea ta. 

- Exact ca și alegerea ta de a semna contractul. Eu nu te-am obligat, colțul gurii i se mișcă ușor în sus, arogant.

Expir nervoasă. Bine. Voi fi detectivul lui, doar pentru că singură îmi doresc să cercetez cazul ăsta și pentru că o să fiu plătită. Doar cazul acesta, apoi o să-mi caut un alt loc de muncă.