Sub ploaie

Capitolul II

Uneori liniștea din casă poate înfiora, îmi iubesc singurătatea, dar să dorm singură într-o casă ca asta, poate deveni înfricoșător și pentru mine. Când m-am întors acum doi ani, am crezut că o să mă pot obișnui să stau aici singură, dar aminitirile mă urmăreau și fiecare seară o sfârșeam plângând în camera lor. De asta, am început să iau mai multe ture de noapte la muncă și să evit cât mai mult să fiu acasă, dar cât nu aș fi fugit, oricum, trebuia să mă întorc. În cele din urmă, am fost nevoită să mă obișnuiesc, în cele din urmă lacrimele au secat și a rămas doar durerea, cu care la fel m-am obișnuit. 

Pornind de la faptul că după ce am încetat să mai plâng serile înainte de somn, am început să aud și cele mai mici sunete din casă, nu că mi-ar fi frică, dar asta creează un fel de paranoia, că cineva ar fi putut pătrunde în casă. Așa că astăzi în sfârșit am decis, că e timpul să îmi iau un coleg de cameră cu mine.

- Ești sigură de asta? Anna prietena mea cea mai bună încă din liceu, încearcă să mă convingă din răsputeri să mă răzgândesc.

- Da, sunt mai mult ca sigură, îi răspund zâmbind fericită.

- Știi că poți să te muți cu mine dacă te simți singură, sau aș putea eu să mă mut cu tine, dacă dorești asta, îmi propune ea din nou cred că a zecea oară.

O iubesc pe Anna și prețuiesc bunătatea ei, dar mai mult ca atât știu că iubitul ei care locuiește cu ea, nu prea ar fi fericit de mutarea mea cu ea, sau a ei cu mine.

- Nu cred că lui Alex, i-ar plăcea ideaa.

- Ba nu, Alex te place, mă încrunt la auzul acestor cuvinte și mă abțin să nu mă bufnească râsul, ambele știm că iubitul ei pur și simplu nu mă suportă,- bine, nu e așa, dar Eva, un câine și o pisică? Nu e cam mult pentru început? Poate rămâi doar la o pisică? Pe lângă asta, nu prea cred că se vor iubi.

M-am gândit la asta, dar sunt sigură că dacă vor crește împreună, atunci vor deveni prieteni foarte buni. Și nu vreau să mă opresc doar la o pisică, pentru că vreau și un câine, asta a fost dorința mea, încă de când eram mică. În copilărie am avut un câine, dar a murit când aveam unsprezece ani, pentru că era prea bătrân, după asta părinții mei nu au mai adoptat nici un animal, pentru că durerea pe care ni-a lăsat-o după moartea lui a fost prea mare pentru mama, care era foarte atașată de el. Stupid, că acum vreau să adopt două animale, de care inevitabil mă voi atașa foarte mult și nici nu vreau să mă gândesc ce voi simți când ei nu o să mai fie. Poate mă condamn la durere din nou, dar sunt sigură, că tot ei îmi vor aduce mai multă fericire decât pot s-o facă mulți oameni.

- Totul v-a fi bine, Anna, sunt sigură, îi zâmbesc, ca să o asigur de asta.

După două ore în care am îndeplinit niște foi pentru adoptarea animalelor și am cumpărat tot necesarul pentru ei, cei doi micuți deja erau la mine acasă. Max, numele pe care am decis să-l pun micuțului doberman, aleargă prin casă, dând vesel din codiță, mirosind și explorând noua lui casă. Pe când, Lola, un ghemotoc mic de blană albă pufoasă, s-a făcut comodă pe canapeaua din sufragerie dormind deja. Nu puteam să îmi șterg zâmbetul tâmpit de pe față, sunt atât de fericită. 

- Mulțumesc pentru ajutor, Anna, îi spun urmărind-o cum se joacă cu Max, alergând în urma lui și oprindu-se periodic ca să-l ia în brațe. Ești sigură că nu vrei și tu un animăluț? 

- Știi că Alex are alergie la părul de animale, o să mă mulțumesc cu faptul că o să vin mai des la tine, ca să mă umplu de energie de la acești micuți, rostește ea zâmbind și frecându-și nasul de a lui Max. 

Da, sigur, Alex din nou, motivul din cauza căruia el nu mă place, este că eu nu l-am plăcut de la bun început și l-am considerat nepotrivit pentru Anna, ceea ce și este așa. Dar, dacă Anna este fericită cu el, atunci eu nu pot să fac nimic, pe lângă asta o persoană îndrăgostită, e o persoană pierdută sub ochelarii roz. Pentru o clipă amintirile din liceu mă năvălesc, zâmbetul îmi cade atunci când îmi aduc aminte că pentru prima dată, m-am îndrăgostit cu adevărat de el. Prima și ultima oară cred, pentru că de atunci mi-am promis că nu o să mă mai îndrăgostesc vreodată și a mers până acum.