Sub ploaie

Capitolul XV

Eva

Mă trezesc de la atingeri moi pe pielea gâtului. Îmi închid ochii strâns și mă întind, amintiri din seara trecută îmi fac corpul să reacționeze cu fiori pe spate.

Ploaia ne cade mărunt pe piele, udându-ne rapid hainele, abia de pot să respir. Simt cum panica mă cuprinde, capul devine greu, iar tot ce văd în fața ochilor, sunt lumini verzi și galbene care îmi acoperă vederea. Inima îmi bate cu putere în piept, iar împotriva frigului de afară, îmi este atât de cald, că sunt gata să arunc toate hainele de pe corp.

- Eva, uită-te la mine! Abia de aud ca prin ecou vocea lui, undeva lângă mine. Nu mă pot concentra pe nimic, în afară de ploaie, creierul meu începe să redea scenariul pe care nici măcar nu l-am văzut. Ploaie, noapte, părinții mei în mașină derapând de pe pod.

Cred că o să leșin sau o să fac un atac de cord, durerea e prea insuportabilă, am impresia că o să-mi explodeze inima. Nimeni nu mă poate salva. Brusc sunt trasă din transa în care mă aflam, buze moi se strivesc peste ale mele, iar tot în jur se risipește, panica, ploaia, durerea. Rămân doar sentimentele și senzația plăcută lăsate de acest sărut.

Un alt sărut pe buze îmi lasă senzații plăcute, îi răspund fără să mă gândesc măcar o clipă, îmi duc mâinele în părul lui, mângâind și jucându-mă cu el.

- Bună dimineața, micuț-o, vocea lui șoptește atât de adânc, încât simt cum chiloțeii mei deja sau udat.

Îmi lasă încă un sărut pe buze, înainte să își ridice ochii verzi spre mine. Îmi ling buzele inconștient, ceea ce îl face pe Adam să își lase șoldurile peste ale mele, astfel că acum îi pot simți foarte bine erecția matinală.

- Cum te simți? întrebarea lui vine urmată de un sărut moale lăsat în colțul gurii.

- Minunat, rostesc zâmbind ca un copil. Iar tu? îi întorc întrebarea, în timp ce îmi plimb mâinele pe spatele lui.

- Cred că am căzut în rai, răspunsul lui mă face să roșesc și să mă simt ca o adolescentă îndrăgostită peste cap.

Un alt sărut se lasă încet peste buzele mele și când sunt gata să continuăm mai departe, Adam brusc se ridică din pat, lăsându-mă cu dorința pe buze. Îl urmăresc ieșind din cameră, sunt confuză, vreau să mă ridic ca să-l urmez, dar în următorul moment se întoarce înapoi.

- Aseară nu am reușit să-ți ofer cadoul, din cauza unor circumstanțe neprevăzute, un zâmbet șiret i se strecoară pe buze, înainte să îmi întindă o cutiuță mică, pătrată, acoperită de material negru catifelat.

O deschid sub privirea intensă a lui Adam. Un lănțișor argintiu stă așezat atent pe materialul moale, ochii mi se plimbă în jos, întâlnind un pandativ în formă de fulg, este bătut cu pietricele micuțe și sclipitoare.

- La Mulți Ani, prințesa mea de gheață, Adam se apleacă și mă sărută leneș pe buze, atât de dulce.

Simt cum lacrimile îmi înțeapă ochii, cum de a știut că astăzi e ziua mea de naștere? Iar pandativul ăsta, e atât de perfect, e und detaliu atât de atent și nu doar pentru că sunt numită prințesa de gheață. Dar și pentru faptul că sunt născută iarna și ăsta e și unul din anotimpurile mele preferate.

- Cum ai știut?

- Am observat cât te-i bucurat când au căzut primii fulgi în seara petrecerii de la casa părinților mei. Știam că ziua ta de naștere e iarna, Luca m-a scos din minți în liceu, când încerca să îți găsească un cadou de ziua ta, era imposibil să uit asta. Pe lângă asta, - rostește el încet, înlăturând o șuviță de păr de pe fața mea - tu ești prințesa de gheața.

- Iar tu mă topești, rostesc zâmbind și mă las în brațele lui, sărutându-l apăsat pe buze.

Tricoul lui îmbrăcat pe mine este înlăturat destul de rapid. Adam se lasă peste mine, dezmierdându-mi fiecare sân în parte, gem adânc când unul din sfârcurile mele ajunge între dinții lui. Îmi arcuiesc spatele când buzele lui ajung jos între picioarele mele, limba lui se strecoară între deschizătura mea, făcându-mă să-mi dau ochii peste cap.

- Oh, Adam! gem de plăcere, strângând cearșafurile în mâini.

Clitorisul meu e pe cale să izbucnească de plăcere. Buzele lui sug și mușcă încet, limba lui se mișcă atât de bine înăuntrul meu, atingând puncte, pe care nici nu știam că le am. Apogeul aproape mă atinge, gemetele devin tot mai incontrolabile, simt cum orgasmul este tot mai aproape.

Sunetul ascuțit al telefonului meu, ne face pe ambii să ne oprim brusc. Adam își ridică privirea spre mine, iar ceva în privirea lui îmi spune că sunetul ăsta nu-l va opri.

- Oricine nu ar fi, poate să mai aștepte, vocea lui sună adâncă, aproape răgușită, iar sub sunetul telefonului care nu se oprește, Adam continuă să îmi dezmierde clitorisul.

Ignor apelul, care deja s-a oprit și îmi permit din nou să mă las învăluită de plăcere. Încep să îmi mișc șoldurile rotativ, venind în întâmpinarea buzelor moi și limbii iscusite. Fiori se las pe spate, îmi strâng degetele de la picioare, corpul îmi tremură puternic când ating orgasmul, iar limba lui continuă să se miște, asta mă face să mă zbat și mai mult, este atât de plăcut că aproape e insuportabil.

Adam se ridică deasupra mea, lingându-se pe buze, ca un pisoi sătul. Ochii lui verzi mă pătrund și cred că doar de la imaginea asta, aș putea să mai termin odată.

Se apleacă spre buzele mele, dar se oprește când sunetul telefonului meu ne întrerupe din nou. Cine naiba poate să fie?

Îl sărut repede pe Adam, cerându-mi în așa fel scuze de la el. Îmi iau telefonul, citesc numele scris pe ecran înainte să răspund. Gabriel, de ce m-ar suna el azi? Poate doar vrea să mă felicite.

- Eva, scuze că te deranjez, dar trebuie să vorbim urgent. Am văzut ceva aseară și trebuie să îți spun asta, știu că lucrezi la cazul Ross, probabil îți va fi de folos, cuvintele îi curg pe buze atât de repede, că abia de reușesc să-l înțeleg, pare agitat și asta e ceva neobișnuit pentru el.

- Sigur, putem să ne vedem în două ore, doar spune-mi unde.

***

Peste două ore sunt la ușa casei lui Gabriel. Adam mă așteaptă în mașină, nu a vrut să mă lase nici într-un caz să vin singură, argumentând asta că e vorba despre cazul lui. Am acceptat varianta asta.

Mă mut de pe un picior pe altul, așteptând ca Gabriel să-mi deschidă. Adevărul e că mă simt neliniștită, nu l-am văzut niciodată pe Gabriel atât de agitat, nu am idee ce ar fi putut fi vedea, de a reacționat așa. Tot cazul acesta devine din ce în ce mai straniu, întâi infractorul teoretic care a fost ucis întâmplător în închisoare, apoi faptul că nu am găsit nici un fel de urmă pe nici una din dovezi. Iar acum, Gabriel care a văzut ceva, ceva ce l-a agitat destul de mult.

În sfârșit ușa se deschide, chipul lui arată și mai neliniștit decât redă vocea lui, arată de parcă nu a dormit toată noaptea sau parcă l-ar fi bântuit o fantomă.

- Gabriel, te simți bine? întrebarea vine de la sine.

- Eva, sau am înnebunit sau C...

Roșu, asta e tot ce văd. Un țiuit adânc îmi zgârie urechile. Nu pot să mă mișc, nu pot să clipesc, sângele lui e pe mine, pe fața mea. O gaură îi străbate fruntea, ochii îi rămân deschiși, înainte ca corpul lui să se prăbușească pe podea. Nu mă pot mișca, poate pentru că cred că dacă mă voi mișca următoarea voi fi eu sau poate pentru că încă văd roșu.

Totul se întâmplă ca prin încetinitor, de parcă timpul s-a oprit. Îl simt pe el, trăgându-mă la pieptul lui, acoperindu-mi ochii și fața, dar e prea târziu, creierul meu a reușit să întipărească imaginea asta. Țipătul adânc al soției lui Gabriel mă trezește la realitate, mă eliberez din brațele lui Adam și o trag pe ea în brațele mele. Ea nu trebuie să vadă asta, nu ea.