Sub ploaie

Capitolul X

Prezent 

Eva

Nu știu dacă am avut în viața mea sentimente atât de contradictorii. Mă simt pierdută, nu știu ce simt și cum să mă comport. Atitudinea lui Adam față de mine, s-a schimbat , de o săptămână lucrez la el acasă asupra cazului, iar el nu a făcut nici o glumă pe seama mea, nici nu a încercat să se ia de mine. Și asta devine foarte straniu, încep să cred că extratereștrii l-au răpit și l-au înlocuit cu alt Adam. Nu pot să-l urăsc, pur și simplu nu pot. Iar planul meu de răzbunare, pare ceva extrem de stupid. 

- Ai de gând să-mi spui ce s-a întâmplat ? vocea bunicii mă readuce la realitatea din gândurile mele. 

Știu la ce se referă, refuz să-i spun ce s-a întâmplat acum o săptămână și din ce cauză mi-am dat demisia, iar acum lucrez pentru Ross. Nu vreau ca să își facă griji. 

- Buni, ți-am spus, am primit o ofertă bună de la Ross și vreau să lucrez un timp pentru mine, rostesc evitând să o privesc, mă prefac foarte concentrată în decorarea bradului.

- Mereu ai fost o mincinoasă foarte rea. Nu o să pun presiune pe tine, îmi vei spune, când îți vei dori asta, îi simt mâna caldă așezându-se pe umărul meu și mângâindu-mă ușor.

Îmi întorc privirea spre ea, îi zâmbesc reținută, iar bunica Layla face la fel. Are aceeași culoare la ochi, pe care o avea și tata. Acești ochi atât de neobișnuiți, albaștri, cu o nuanță de gri, care parcă te privesc în suflet. Îmi este atât de dor de el. 

Simt cum lacrimile îmi înțeapă ochii. Îmi îndrept privirea spre brad, forțând un zâmbet mai larg.

- Arată minunat, ce zici? 

- E superb, Eva. Nu cred, că mă descurcam fără tine. 

A mai rămas doar o săptămână până la Crăciun. Atât de multe s-au întâmplat în ultimele săptămâni. Mi-am pierdut locul de muncă, dar am găsit altul. Cazul Ross, care este destul de straniu, încă nu am reușit să aflu nimic important. Frații Ross care s-au reîntors în viața mea. Ah, da! Și Adam s-a reîntors în cursele F1. 

Mă așez pe canapea lângă Lola, care doarme liniștită. Având în vedere că mare parte a timpului nu sunt acasă, ideea să adopt două animale de companie în creștere, se pare că nu a fost chiar cea mai bună idee. Așa că bunica a acceptat să-i ia ea. Iar acum asta e noua lor casă. 

Acum suntem doar noi două, de șase ani, suntem doar noi. Casa asta e plină de amintiri, înainte obișnuiam să petrecem aproape orice sărbătoare aici. Crăciunul era ceva special, decoram casa împreună cu tata, apoi le ajutam pe mama și bunica să pregătească cina. Ne dăruiam unul altuia cadouri și eram pur și simplu fericiți. Durerea nu a dispărut nicăieri din momentul în care i-am pierdut, rănile nu dispar, rămân acolo mereu, iar uneori se fac din nou simțite.  

- Eva! Luca e aici, mă anunță bunica din coridor. 

Luca trebuia să vină să mă ia, ca să mergem ambii acasă la Adam, unde e și locul meu de muncă. Din cauza că a nins, nu pot să îmi folosesc motocicleta, ceva timp sunt nevoită să mă folosesc de serviciile fraților Ross, dacă pot să spun așa.

Mă ridic și o mângâi de " la revedere" pe Lola. Îmi îmbrac geaca și îmi iau rămas bun de la bunica Layla. 

- Ne vedem de Crăciun, sper că nu ai uitat să îmi cumperi cadou, glumesc eu și îi dăruiesc un ultim zâmbet înainte să ies din casă. 

Îl salut pe Luca și ne urcăm ambii în mașină. 

- Cum merge cazul? 

Aș fi vrut să meargă mai bine decât este.