Am aşteptat să cobori din automobilul nopţii accidentate
să trânteşti portiera ghimpată a insomniei
şi să calci în bălţile de stele murdare
împroşcând stropi de nemurire
argintie.
şi să nu te sinchiseşti să păşeşti uşor
printre clădirile de lapte cald
căci străzile nu dorm
ele ţin în braţe luna cu scheleticele ramuri ale copacilor
şi cântă întruna în ritm de triluri
de păsări dormind.
iar tu, tu să strigi către ferestrele adânci
ca atunci când ridici privirea spre cer
şi te rogi pentru nopţile ce trec.
