Te ascunzi după ușă
și îți lipești palma de gură.
Când ultimele picături de
lapte acru
ard în picturi -
îți înăbuși râsul
într-o părticică din sticla mată.
Cinci vârfuri frângându-se
pe gresia rece
sub care trece timpul.
Un minut în plus -
o respirație în minus.
Liniște.
Tânjești după puterea de a
vedea dincolo de tăcere,
de a întâlni umbra unei
priviri.
Doar umbra.
Pe buza mușcată
a apărut singurul bob de
sânge.
Inima e seacă.
Zeci de păși pierzându-se
undeva.
Mobila pocnește melancolic.
De după ușă, un ultim oftat...
