ferestrele tale sunt reci, rujul meu încă fierbinte
zi-mi ce alegi ca să îți spun dacă apa mea minerală
va îngheța sau nu în gâtlejul tău
azi este scurgerea cocorilor pe umerii fierbinți
la fel și speranța moare odată cu fiecare stea căzută
(eu știam că fetele morgana există, tu nu știai)
îmi zici că cerul îmi vorbește peste umăr
și pământul țipă în spatele ochilor
ai vrea tu să ajungi ca el
să te lupți cu morile de vant
și să câștigi.
obișnuiam să merg pe calea laptelui
și să cred mereu în toate stelele acelea
apoi o nucă mi-a căzut pe frunte și în minte
mi-au izvorât - vai! - nouă draci
și dracii mănâncă suflete
dar stai liniștit - la tine nu mai are ce
sufletul tău e deja fărâmițat
ei, dar tu să mă apuci de gulerul albastru
și să-mi țipi în piept dacă spun prostii
poate ajungi acolo unde voiai ieri
apoi să-mi tai părul blond și să te
hrănești cu el/ și-așa ești slab de înger
apoi să-mi iei inima și din puls
să-mi faci un crater frumos
am auzit că nefericirea e la modă azi
dar tu chiar n-ai auzit de dragoste second-hand?
cât am umblat s-o găsesc în rușinea lumii
și n-am mai găsit-o pe a ta
unde ești?
dar ce tot vorbesc, noi suntem acei
faliți emoțional pe banca aceea din parc
uneori sărăcia a fost ce-am avut mai scump
și diamantele sunt, hmm, ale bărbaților
eva n-a fost ispitită de diavol
a fost ispitită de bărbat
dar cine naiba e femeia?
e întocmai ce bărbatul nu poate fi
mama a fost apă și tata foc
cert e că eu am ieșit abur
veșnic condamnată la eter
ori poate că vântul a făcut dragoste
cu norii și-am ieșit steaua ta
ce ziceai, că a căzut?!
dar știi, suntem la fel de nenorociți
ca pantofii tăi purtați
cred că tocmai atunci când
ne vindem sufletele
începem să ne iubim mai mult
așa cum stelele încep să strălucească
mai tare atunci când cad
(nu te încrunta ca un astrolog flegmatic
orașul nu va dormi diseară)
tu mereu ai crezut că munții
se mută din loc noaptea
dar nu ai specificat dacă
tu ești furnica ce-i duce
oricum nu ai coloană vertebrală
lasă zările să vină la tine
dar unde-i orizontul - totuși
în universul nostru destrămat?
(acolo unde lumea reflectă lacrima
unui copil)
dar unde-i estul?
(acolo unde e frigul nostru)
ce păcate am devenit
suntem morți și carnea noastră e vie
și lumina se zvârcolește în noi
iar ochii ard și gândul se învârte
se învârte, se învârte ca un dervis...
acum, hai, trezirea,
mai sunt și alte nopți
