Drumul cutreieră sub
văzduhul însorit.
În două lumi contopindu-se,
lumina pălește
neantul aglomerat.
Siluete cu mâna streașină
la ochi,
O mână uscată care te
trage de mânecă
prin fața lor...
Toate alunecă pe lângă
tine,
încetiniți de timp și
izbiți din spate
de soare.
Tălpile ți se trântesc
de iarba ruginită,
plină de nisip
și de pământul tare.
Ca și cum lumea ar fi
un fir de ață,
mergi balansându-te
singur
până când genunchiul
ți se lovește de ceva
metalic.
Se aude ecoul.
Privirile subțiate ale celor
care te-au sprijinit,
au cedat.
Ochii stinși ascundeau un
zâmbet înăbușit.
Înghiți în sec,
privind undeva în
zarea prăbușită.
Căutând durerea ce
întârzie.
