Annabeth Crow : Jurnalul

Vis ciudat

Alerg, alerg fără oprire. Cineva mă urmăreşte, ce-am făcut? Sunt într-o pădure, mai este puţin şi se întunecă. Stelele apar pe cer una câte una. Abia respir, sunt o povară pentru picioarele mele. Mă împiedic de o cracă, am căzut într-o baltă. Privesc în spate, aud tropote de cai. În mână am un colet, un pachet pătrat sau dreptunghi, nu îmi dau seama. Mă ridic şi alerg ,dar,sunt trasă înapoi. Încep să ţip.
- Lasă-mă, te rog!
- Annabeth, eşti bine? Linişteşte-te, a fost un coşmar.
- Mamă, cât mă bucur.
Mă simt uşurată că a fost doar un vis. Sar la gâtul mamei şi o îmbrăţişez.
- Gata, puiuţ. Dar,ce e cu tine? Eşti udă leoarcă. Hai,să te schimbi, apoi la masă.
Mama, ce m-aş face fără ea? Aş muri cred. Totuşi e ciudat, sunt udă, ca în visul meu şi chiar miros ca şi cum aş fi căzut într-o baltă. Ce a vrut să însemne visul? Nu mai contează, mă duc să fac un duş. După zece minute de stat sub apă, mă schimb şi merg la bucătărie. Părinţii mei dulci, nu încep nimic fără mine. M-au aşteptat să mă trezesc pentru a servi micul-dejun împreună. Rona, servitoarea noastră, ne-a pregătit cornuleţe cu nucă, vanilie şi preferatele mele, cu alune şi ciocolată. Cât de îmbietor miroase. Rona, pentru mine e mai mult o prietenă decât o servitoare. Mereu mi-a dat sfaturi utile, chiar şi cu băieţii. După ce mănânc bine, alerg în camera mea, pentru a vorbi cu Stacy, prietena mea cea mai bună încă din liceu. Îi dau un mesaj, dar,nu răspunde. Cred că doarme. Ce leneşă e. Aseară a petrecut cred, cu prietenul ei. Eu nu am prieten, mi se pare o pierdere de timp. Chiar dacă am 20 de ani,încă vreau să copilăresc, să fiu alintată de părinţi şi să mă uit la desene. Cineva bate la uşă.
- Intră, te rog!
- Mă scuzi de deranj, pot intra?
- Sigur, Rona, ce întrebare e asta? Ce s-a întâmplat?
- Am vrut să ştiu dacă ai nevoie de ceva.
- Da,de fapt am nevoie de cineva cu care să vorbesc. Mă poţi ajuta?
- Sigur, draga mea. Spune-i Ronei ce te frământă.
Cât o ador. Mereu mă ascultă şi îi place.
- Aseară, am avut un coşmar. Eram într-o pădure, aveam un pachet în mână şi cineva mă fugărea. La un moment dat am căzut într-o baltă şi când am vrut să alerg cineva m-a tras înapoi. M-am trezit brusc şi eram udă leoarcă, exact ca în vis. Ce înseamnă?
Rona mă priveşte îngrijorată, îşi lasă privirea spre pământ şi îşi frământă mâinile.
- E timpul,deja e timpul!
- Ce ai spus? Nu am înţeles!
- A venit timpul, trebuie să afli adevărul!
- Poftim? Ce adevăr? Rona, te rog!