Annabeth Crow : Jurnalul

Cine e?

Tot ce îmi doresc în acest moment, e să stau în patul meu împreună cu Stacy. Ar fi trebuit să merg acasă împreună cu ea,deși ceva mă atrăgea în acest loc, mă ținea blocată... Trebuie să aflu ce.
Coletul e singurul lucru de care îmi pasă acum. Vreau să aflu ce ascunde atât de important, de aș fi putut rămâne fără viață din cauza lui.
Vocea lui John mă face să tresar și scap coletul pe podea.
- Nu,Annabeth, ai grijă.
Cobor de pe pat,mă ridic în picioare,îmi așez mâinile pe șold și ridic un picior deasupra cutiei. Dacă e atât de importantă,poate dacă îl sperii puțin ,îmi va spune ce se află în cutie.
- Nu îți merge cu gluma asta,Beth.
- Dar nu glumesc, chiar deloc.
Îl ating cu vârful pantofului.
- Nu,încetează!
- Îmi spui?
- Nu pot,nu am voie.
- Bine, atunci...
Ridic genunchiul până la bazin și izbesc cu forță în cutia misterioasă. Ce naiba? Cutia s-a deschis și ceva din lumina puternică mi-a prins piciorul. Simt cum pantoful îmi alunecă ușor din picior. John se repede la cutie și încearcă să mă ajute. Trage cu toată forța, dar se pare că nu își poate compara puterea cu forța cutiei ciudate. Închide ochii din nou și șoptește ciudățenii. Mă sperie, de parcă ar face vrăji. Stai,oare nu asta face? A terminat de rostit,simt cum piciorul meu e desculț. Brusc,ceva îmi respinge piciorul și îmi provoacă dezechilibru. Acum stau pe podea,sprijinită de podul palmelor.
- Ce-a fost asta? Tu...ce e cu acele șoapte? Sunt un fel de incantații? Din ce sectă faci parte?
John mă privește nedumerit și se uită la piciorul meu.
- Ești desculț! Hai,dă mâna, să te ajut. Nu poți sta toată ziua pe podea.
- Dar poate vreau. Ce a fost aia?
Mă privește nedumerit, este blocat total. Oare,ce îi coace mintea?
- Annabeth, e destul de târziu. Ia coletul,te conduc acasă.
- Hei, ai uitat? Un nebun e pe urmele mele.
- Nu mai este,ai încredere.
- Nu te cred!
- Ce copil poți fi! Hai mai repede!
Mă prinde de mână, mă încalță cu o pereche de papuci vechi de ai lui și pornim spre casă. În urma lui John,ușa se închide singură și frunzele imense o acoperă.
- Wow!
-Shhh! Mergi și taci!
Ce e cu el? De ce îmi vorbește așa? Cerul e întunecat, stă să plângă peste toată natura. Încerc să privesc în față, mi-e frică.
- Încearcă să te calmezi. Sunt cu tine!
Mă mângâie ușor pe spate,ceea ce îmi provoacă liniște. Ieșim din pădure fără probleme și coborâm spre casă. Mărim pasul,e destul de târziu. Privesc mai atent spre casa mea,lumina e aprinsă. Probabil e Stacy,își face griji pentru mine. Ajungem la colțul străzii.
- Am ajuns. Orice sau oricine te așteaptă acasă, să nu te sperii.
- Poftim? La ce te referi?
- Așteaptă și vei vedea. Pe mâine, domniță!
- Domniță?
Alerg spre casă,rochia mă împiedică. Privesc în spate,sper că John așteaptă să intru în casă. Unde e? Stradă e goală. Cât de ciudat. Deschid ușa casei,e liniște totală, doar scârțâitul ușii rupe liniștea.
- Hei,e cineva acasă?
- Annabeth, bine ai venit! Cum te simți?
Un bărbat necunoscut e în sufrageria mea,servește un ceai. Cine e??