Annabeth Crow : Jurnalul

Sunt în siguranţă?

Mă simt ruptă de realitate,total. Mă așez pe patul din lemn, îmi așez capul între palme,închid ochii și încerc să analizez situația. Deci,jurnalul meu e de fapt jurnalul tărâmului Naycar,ce scriu eu, citesc ei...eu,se pare că sunt o vrăjitoare, am ajuns într-o lume paralelă, deci m-am teleportat presupun și acum,acum ea îmi apare în față, nu mai înțeleg nimic.
Izbucnesc în plâns, mă doare.
- Tu? C-ce cauți aici? T-t-trebuia să fii moartă... te-am văzut, de fapt v-am văzut în sicrie. C-cum? Nu mai înțeleg nimic.
Rona,dădacă și prietena mea, e în viață. Da,trăiește,e chiar în fața mea. Se apropie de mine în timp ce se sprijină în baston. Mă prinde de mână, mă ridică de pe pat și mă îmbrăţişează, cu aceeași căldură cu care m-a obișnuit.
Încep să plâng mai tare,chiar mi-a lipsit.
- Draga mea,noi nu am murit,a trebuit să venim cât mai repede pe acest tărâm.
- Dar m-ați lăsat singură, nu știam cum să mă descurc.
- Nu,nu draga mea,nu te-am lăsat singură. A fost John și mai târziu a apărut Firas, sunt doi din cei mai bravi cavaleri ai castelului.
- C-c-castel?
- Da,au fost trimiși să te apere,trebuia să plecăm.
- Stai...ai spus "să plecăm "?
Mă atinge ușor pe umăr și mă privește cu ochi triști.
- Da,eu și... părinții tăi.
Când a spus " părinții tăi ", a lăsat capul în jos și a oftat.
- Presupun că cei doi ți-au spus tot.
- Hmmm probabil.
John jonglează cu un măr și Firas soarbe din ceaiul de tei,cred.
- Hai să faci o băiță fierbinte, cred că îți este frig sau ești foarte obosită.
- Da,ai dreptate,dar,mai am o întrebare. De ce erați în sicrie? Cum ați ajuns aici?
Rona se ridică în picioare și mă îndrumă spre altă odaie,unde este pregătită o cădiţă mică, albă, plină cu apă caldă. Mă dezbrac și intru în apă. E atât de bine,cu cât mă afund mai tare în apa caldă, cu atât simt fiecare mușchi din corp cum se dezgheață. Rona începe să mă ude cu apa caldă pe spate, e atât de bine.
- Rondor a aflat că tu trăiești și din cauza faptului că se simțea amenințat, și-a trimis iscoadele să ia jurnalul. Noi a trebuit să plecăm, deoarece trebuia să îi ajutăm pe părinții tăi adevărați. Preotul,cel care a fost la slujba de înmormântare,e un prieten vechi, tot de aici,de fapt e un amic foarte bun.
- Dar,eu am primit jurnalul la înmormântarea voastră.
Cât de ciudat,parcă aș vorbi cu o persoană moartă, dar, e vie.
- Din seara în care ai avut acel vis,Rondor a simțit ameninţarea, trebuia să dea de tine,să te ucidă și să îți ia jurnalul.
Ce fel de om este acest Rondor? Se simte amenințat de o fată? Mai ales că nu știu nimic despre magie sau alte chestii.
Încep să casc,mi-e foarte somn. Mă ridic din apă, în timp ce Rona mă înveleşte cu un prosop roz, imens. Mă încalț cu o pereche de papucei din lână cred și mă las condusă de Rona. Ajung într-o cameră, minunată. Totul e alb imaculat,patul cred că e din puf de lebădă. Mă descalț de papuci și sar în pat. Mă lipesc de soba fierbinte din colțul patului și servesc din lăpticul cald pe care mi l-a adus John.
- Mulțumesc pentru tot,Rona...și John.
- Cu plăcere, copilaș.
- Rona,părinții mei,cei adoptivi,unde sunt?
- Hmmm, noapte bună, Annabeth.
- Dar...
Degeaba strig,e în zadar. John mă mângâie pe frunte. Las cana jos și mă așez în pat,mi-e somn. John mă învelește și mă sărută pe frunte, e atât de drăguț.
- Noapte buna!
- Noapte bună!
Am încercat să îi răspund, dar,a ieșit mai mult un murmur,pe care doar eu l-am înțeles. John închide lumina și iese din camera mea.
- E ea? Chiar prințesa Annabeth? Am auzit că are părul roșu ca focul...
Ce naiba? Mă ridic brusc și încerc să privesc prin întuneric.
- Cine e aici ? Arătaţi-vă!!!