Annabeth Crow : Jurnalul

Încredere

Se pare că sunt singură în casă, doar cu cei doi spiriduşi. Recunosc,îmi este frică, destul de frică. Tot ce aud în acest moment, sunt bătăile propriei inimi și pașii ușori și apăsați ai persoanei străine. Totul este întunecat, doar lumina lunii mă ajută să disting mișcările bărbatului. M-a observat, se apropie de patul meu. Întinde mâna dreaptă pentru a mă dezveli. Începe să tragă de pătură pentru a mă dezveli.
- Lasă-mă ! Cine ești și ce vrei?
Nici bine nu termin de spus, că cei doi spiriduși au sărit pe mâna lui,fericiți.
- Majestate!!! Ne cerem scuze,dar am vrut neapărat să o cunoaștem pe prințesă!
Majestate?? Bărbatul ridică mâna dreaptă, face o mișcare din încheietură și aprinde lampa. Cum? Cum a făcut? Oare,acest bărbat e...
- Bună, Annabeth. Nu e nevoie să stai ascunsă, nu îți fac rău
Chiar dacă știu că nu îmi poate face nimic rău, tot nu îmi pot opri corpul din tremur. Simt că acest bărbat e o persoană bună, nu mă întrebați de unde știu...pur și simplu, știu. Mă ridic încet și mă sprijin de soba din capătul patului . Îmi fac din nou curaj și îl întreb.
-Cine ești și ce vrei? Unde sunt Rona,John și Firas?
- Annabeth, în sfârșit, după 21 de ani!
Se așează în genunchi și mă îmbrăţişează. Ce e cu el?
- Ce bine semeni cu mama ta. Aceeaşi privire,același păr mătăsos.
Îmi îndepărtez părul din mâna lui,e prea ciudat.
- Annabeth Emis Crow... sunt tatăl tău, cel biologic.
Poftim? Stai,stai,nu mai înțeleg nimic. Îmi prind capul cu palmele și încerc să îmi adun gândurile. Nu,nu,nu cred. Sunt prea multe deodată. Încerc să îl privesc. E destul de masiv,are părul sur și mărișor până la baza urechilor, poartă niște straie sărăcăcioase,gri și ușor spălăcite. Probabil pentru a-şi ascunde adevărata identitate. Ei încă se ascund de Rondor, tipul care vrea să mă ucidă și să pună mâna pe jurnalul și pana fermecată.
- T-t-tată? Ești chiar tu? Dar,ce cauți aici? Cum...de unde ai apărut?
- Annabeth, noi aici locuim. Mama ta e pe drum, abia așteaptă să te vadă. Hai,dă-mi mâna, ridică-te. Vreau să te admir.
Întind mâna și mi-o cuprinde cu a lui , îmi așez picioarele pe podea și mă ridic ușor în picioare.
- Cât de frumoasă ești, o adevărată domniță!
Mă îmbrăţişează și începe să mă învârtă. E foarte fericit. În sfârșit mă simt iubită din nou, deși e ciudat, mă las îmbrăţişată de un străin. Știu că e ciudat,dar simt că îl cunosc de o viață.
- Acum,arată-mi jurnalul și pana, te rog. Vreau să le mai ating puțin.
- Sigur,stai să văd unde le-a pus Rona.
Ooof, Rona,Rona,unde le-ai pus? Dar,totuși, mama de ce nu mai apare? Rita parcă.
- Annabeth, Annabeth, ai grijă, e ceva ciudat. Nu e adevăratul rege.
- Poftim? De unde știți?
- Regele are un semn în formă de lună pe mâna dreaptă, semnul pe care îl ai pe umăr. Să nu îi dai jurnalul.
Spiriduşii sunt destul de utili. Dar,dacă nu e tatăl meu,atunci cine e? Cum a intrat? Am găsit jurnalul pe dulăpiorul vechi din bucătărie.
- Nu,nu!!! Ce faci,domniță? Suntem morți, foarte morți cu toții!!
Spiridușii chiar cred că îi voi da jurnalul? Se înșeală. Mă apropii de el,privirea lui stă numai pe jurnal. E nerăbdător, deja întinde mâna.
- Dă-mi-l!!
- Mai întâi o întrebare. Ce semn am moștenit de la tine?
- Ha ha ha! Asta e o întrebare capcană . Niciun semn, desigur,draga mea.
-Greșit! Cine ești și cum m-ai găsit?
Fără să își dea seama,i-am luat sabia și i-am aşezat-o la baza gâtului. Începe să râdă din nou,dar,îi simt frica.
- Annabeth,draga mea...
- Nu!! Nu ești tatăl meu! Cine ești?
Se aude un trosnet puternic, cineva sau ceva a izbit ușa. Privesc speriată în spate, cine mai poate apărea acum?
- Annabeth?