Annabeth Crow : Jurnalul

Firas

   După ce că am rămas orfană de ambii părinți, cel pe care îl credeam criminalul lor e de fapt un fel de protector al meu și acum,un bărbat străin e în casa mea,servind din ceașca mea albă, mată și totuși îmi știe și numele. Ce nesimțit.
   - Cine ești și ce cauți în casa mea? Măcar bunul simț să-l fi avut să lași ceașca pe masă , să te ridici în picioare și să mă saluți cum se cuvine,că totuși e casa părinților mei.
   Așează ușor ceașca pe masă ,își aranjează sacoul negru,ieftin și se ridică de pe canapea.
   - Annabeth, bine ai revenit. Știu că am apărut neanunțat, îmi pare rău.
   Se apropie de mine și mă ia în brațe.
   - Îmi pare rău pentru părinții tăi, dar,de astăzi înainte ,trebuie să ne concentrăm asupra ta.
   - Asupra mea? Ce tot spui? Nu ai un nume?
   - Oh ,Dumnezeule... Îmi cer scuze. Numele meu este Firas,domniță.
      Domniță? Ce i-a lovit pe toți acum cu acest termen? John a fost primul care mi-a spus așa și acum tipul ciudat,chel și destul de în vârstă. Hei,stai puțin, John mi-a zis să nu îmi fac griji sau să mă sperii dacă e cineva în casa mea.
   - Mă scuzi puțin? Merg până în camera mea.
   - Sigur,Beth!
  Numai prietenii și membri familiei îmi spun "Beth". Știe cam multe, mă sperie. Ajung în camera mea,mă îndrept direct spre șifonier ,după ce așez coletul pe pat. Mă dezbrac de haina neagră și o așez în cuier. Simt ceva ciudat,ceva se apropie. Încerc să evit acest sentiment,e prea profund. Mă îmbrac în pijamale și mă îndrept spre pat. Privesc în stânga și în dreapta, sper să nu fie cineva. Îl desfac ușor.
  - Nu te-aș sfătui să o faci!
   - Hei, ce cauți aici? Nu are omul dreptul la intimitate? Ieși afară te rog...deși ,stai puțin? Ce cauți aici? Cine te-a invitat și de unde știi atâtea despre mine?
  - Annabeth, toate la timpul lor,dar,ca să știi, sunt un vechi prieten de-al părinților tăi,adevărații tăi părinți. Acum,mă scuzi,merg să dorm. O noapte cât mai plăcută.
  - Stai,stai...cum adică adevărații mei părinți?
   - Noapte bună!
  Las coletul pe pat și alerg spre Firas. Ajung în bucătărie, nu e nimeni,în sufragerie nici atât.
   - Hei, unde ești? Nu mă poți lăsa așa ,vreau răspunsuri.
   Nimeni nu răspunde,ce naiba? S-a evaporat? Singurul zgomot din casă,e ecoul disperat al vocii mele. M-a pus pe gânduri, poate am auzit aiurea. Mă răzgândesc și merg în camera mea. Așez coletul misterios pe birou și iau telefonul. O sun pe Stacy.
   - Bună, Stacy! Ce faci,de ce nu ești acasă la mine?
   - Bună, Beth. Păi m-am întâlnit la înmormântare cu un tip mai în vârstă și mi-a zis că ești pe mâini bune. Cică e un prieten de familie. Dacă vrei,vin acum.
   Privesc la ceas,e trecut de miezul nopții. Nu o mai chem la mine,e târziu.
   - Nu,draga mea. Ia și te odihnește, ai nevoie. Mulțumesc pentru tot. Noapte bună.
   - Nu e nicio problemă, Beth. Vorbim mâine. Sigur vei fi bine?
   - Sigur!
- Bine,noapte bună, draga mea.
   Sincer,mi-e cam frică. Deschid laptop-ul și ascult niște melodii,așa voi uita ce e mai rău. Sting lumina din camera mea și mă așez pe pat,tremur,mi-e foarte frică. Totuși,unde a dispărut Firas și ce a vrut să spună? Acest gând mă frământă. Închid ochii,poate voi reuși să dorm. Un fior rece trece prin tot corpul meu,oare de ce? Deschid ochii,o lumină palidă îmi atrage atenția,e coletul. Sunt prea curioasă, trebuie să văd ce e. Mă ridic încet de pe pat și mă apropii. Pun mâinile pe cutie,dar ceva de afară pare mai interesant. Încerc să deslușesc umbra ciudată, e ca o coadă care se mișcă în sens șerpuit.Stai,coadă? Las coletul și mă îndrept spre fereastră. Acum mi-e cel mai frică, sper să nu fie nimic prea ciudat. Lângă ușa mea,e cineva,simt cum vrea să intre. Acum nu am unde să alerg,ambele intrări sunt "păzite". Ce mă fac,unde să alerg? Clanța ușii,se mișca. Fără să stau pe gânduri,alerg în pat și mă ascund sub pătură. Ușa,s-a deschis. Cineva merge tiptil. Vreau să se termine tot,acum.