Războiul Inimilor

CAPITOLUL 6

Am intrat în grabă pe ușa liceului,mi-am scuturat umbrela și am închis-o.Puteai sa juri ca suntem în mijlocul lui septembrie la cum arata vremea de afara si nori de pe ceri.

Era destul de cald sa nu îngheti,dar era suficient de frig încât sa îți înghețe degetele pe mânerul umbrelei.Nici nu voiam sa stiu cum îmi stătea părul în acest moment.

O jumătate de oră în fața oglinzi s-au dus pe apa sâmbetei.Am ocolit cu grija,sa nu alunec,mica balta ce se formase pe podeaua liceului si am dat colțul,trecând pe langa scarile pline de elevi,ce duceau la etaj.

Doar ca atunci cand am facut asta,simteam că cineva ma privește.Nu m-am întors,nu voiam sa aflu daca era adevărat sau doar mi se părea.

Căldura din liceu începuse să mă izbească serios.Holul era plin,mai gălăgios ca de obicei.Cu toți vorbeau despre anumite subiecte.Georgia nu se vedea pe nicăieri.

Ori ma asteapta în clasă,ori încă nu ajunsese.Am ajuns în dreptul dulapului meu,mi-am băgat codul și am început să îndes umbrela în raftul de sus,singurul care era gol.

Dulapul meu arata ca acel sertar burdusit cu chestii pe care majoritatea dintre noi îl avem.Cartile,o oglindă agățata pe interiorul uși,teniși de sport pe care nici acum nu îi luasem încă acasa,cateva poze cu mine si Georgia si niste abțipilduri mai vechi pe care le lipisem în clasa a 9 a,dar pe care nu le-am mai dat niciodată jos.

Nu pentru ca nu voiam,pur si simplu uitam sau îmi spuneam ca o voi face mâine.Într-un final am decis sa le păstrez.Nu arătau atat de rău.

Mi-am așezat ghiozdanul în interior,cotrobăind după caietul cu notițe si cartea de algebră.

Cand am tras o scurtă privire în oglindă,am presupus corect.Vantul se jucase exact cum a vrut el cu părul meu.Aveam fire de par împrăștiate peste tot pe lângă urechi.

Am tras repede de ilastic si mi-am desfăcut coada.Mi-am trecut degetele prin el,mi-am lăsat capul pe spate și am început să îmi trec din noi ilasticul în jurul părului,stragandu-l într-o altă coada de cal,care acum arată mult mai decent.

Mi-am luat lucrurile si am închis ușa dulapului.Inima mea mai avea puțin si îmi sarea din piept.Amelie stătea lângă mine,cu mâinile în șolduri,cu o încruntătură între sprancene,țintuindu-ma de mama focului cu privirea ei de gheață.

Mi-am dres glasul,încercând să înțeleg ce se întâmplă.

-Te ajut cu ceva? O întreb eu.

Ea mi-a zâmbit ironică.

-Ești isteață,deci este imposibil sa nu ma înțelegi,scumpo.Stai departe de el,daca nu vrei sa regreți ziua în care ai pus piciorul în liceul asta.

Pierdusem eu ceva,că habar nu aveam despre ce mama naibii tot vorbea.

-Îmi pare rau că trebuie sa te dezamăgesc,dar n-am idee despre ce tot îndrugi acolo.

Timp de aproape 4 ani nu mi-a adresat niciodată vreun cuvânt.Iar acum,când în sfârșit o face,vine si ma amenință.Unde mai pui că pe un subiect despre care știe doar ea.

-Vorbesc despre Mason.Acel Mason,mai exact,își aruncă ea degetul peste umăr.

Privesc peste umărul ei,în direcția în care mi-a arătat-o.Ha,chiar nu mi se păruse.Mason ne privea de pe trepte pe amândouă.Nu puteam sa nu ma întreb daca nu el o trimisese ca să mă sperie.

Și dacă o făcuse,de ce dracului a ales-o tocmai pe ea? Putea sa încerce să de-a cu mașina peste mine pe trecerea de pietoni daca tot voia sa stau departe de el,dar nu sa își trimită fosta iubită pe capul meu,să faca crize de gelozie total nejustificate,crezând că asta e marea lui soluție.