Războiul Inimilor

CAPITOLUL 27

Parca alergam de pre în sir cu inima în gat.Am strâns caietul asta blestemat intre degete si nu m-am oprit până la usa lui.Nici nu m-am mai obosit sa bat.Am intrat de parca viata mea ar depinde asta.

-Mason! încep să îl strig,dar de sus nu a apărut el,ci Noah speriat de moarte.

Se oprește cand mai avea doar cateva trepte de coborât și îl văd cum înghite in sec.Arata de parca ar vrea sa îmi ascunda ceva si sa îmi spună în același timp.Stie ceva.

-Unde e Mason? Trebuie sa vorbesc cu el.

-Zaria..

Am strâns din dinți si am urcat scările trecând pe langa brunet.Trebuia sa ajung la el.Am parcus micul hol si am ramas cu mână pe clanță.Noah era deja în spatele meu.

Gandul de al pierde ma sperie mai tare decât moartea.Cel putin acum.Nu vreau sa cred ca nu era aici,stând in camera lui dezordonata,gandindu-se la următoarele curse.

Cand mi-am facut în cele din urmă curaj si am sperat sa fie aici,acest vis sa spulberat când am facut primul pas în camera lui.Camera lui goala.Dulapul era gol,iar ușile indredeschise.Patul era făcut.

-Unde e? ma întorc către brunet.

-A plecat,spune oftand.

Se aseaza pe marginea patului,iar eu rămân în picioare.

-Ce? Unde?

-E la fosta mea iubita.A plecat acum câteva ore.

-Si nu l-ai oprit?

-Nu era..

-Nu,spun în timp ce ma asez langa el.E din vina mea,nu-i asa? Eu l-am facut sa plece.

Plecase si era numai vina mea.Nici macar nu am apucat sa îmi iau la revedere de la el.Nici nu apucasem sa îi spun ceva după tot ce sa întâmplat.Mi-a lăsat blestematul asta de caiet si a plecat.

Nu credeam vreodata ca pot sa îl rănesc atat de mult.De ce nu a făcut ceva? De ce nu ma sunat? De ce nu a venit la usa mea sa îmi ceara socoteală? Sa lupte?
De ce eu nu am luptat? De ce nu l-am sunat?

-Va fi bine.Are nevoie doar sa stea puțin timp singur.

Si cat mai departe de mine.A renunțat.A renunțat la mine într-o clipa.Daca i-ar fi pasat suficient,nu ar fi plecat.Nu m-ar fi lasat in urmă.Dar a făcut-o.Si nu ma lasat doar pe mine,ci si pe Noah.

Ar fi trebuit să rămână pentru el.Daca ar venit la mine si mi-ar fi spus ca pleacă,nu l-aș fi lasat sa o faca.M-as fi aruncat în bratele lui si i-aș fi spus sa rămână pentru ca il iubesc din tot sufletul si acum simt cum sufletul meu se rupe intr-un milion de bucatele.

Nici nu stiu pe cine sunt mai furioasa.Pe el,că nu și-a luat la revedere sau pe mine,că am lasat asta sa se întâmple.

Parca traiesc un coșmar pentru a doua oară.As vrea sa fie doar un vis urat din care sa ma trezesc și să apară dintr-o dată pe ușa cu personalitatea lui îngânfată si plină de nebunie.

-Imi pare rau,încerc sa spun.E vina mea.Voiam de cateva zile sa îl sun.Sa te sun.Voiam sa stiu dacă e bine,dar n-am avut curajul.Nu după ce i-am spus.

-Nu e nevoie sa îți ceri scuze.Se va întoarce,ma asigură el.In plus,stiu ca nu ai avut niciodată intenția de al răni.Încercai sa îl protejezi.Si el a vrut sa te sune de multe ori.

-De ce nu a făcut-o? De ce eu nu am făcut-o? Ce e in neregulă cu mine?

Imi las capul în palme si pufnesc pe nas.Draga inima,de ce el? Am avut atâtea motive sa nu ne îndrăgostim de el,dar sa intamplat.Nu stiu momentul sau cuvintele,dar inima mea a inceput sa bata pentru a lui si nu sa mai oprit de atunci.