Războiul Inimilor

CAPITOLUL 31

-Zaria,oprește-te! îmi cere el,și o fac.

-De ce îl tot îndepărtezi? De ce tot îndepărtezi oamenii de tine,Mason?

-Accidentul nu era singurul lucru pe care l-am aflat în ziua aia.

Privirea lui sa schimbat.Arata ca un om care mai are încă un secret pe suflet ce trebuie spus cuiva.

-Despre ce vorbești?

A oftat si si-a trecut palmele peste față,îngropandu-si privirea în pământ.Ploaia se înțesise,dar nu asta era grija mea acum.

-Tata o înșeală pe mama,Zaria.Si o facea de multă vreme.I-am gasit găsit mesajele cu tipa aia.Care,ca sa vezi,era mult mai tânără decat mama.Noah nu a știut niciodată despre asta.Nu am avut puterea să îi spun.In ochii lui,tata este omul perfect,care a avut grijă de noi cum a putut.Am dus secretul asta cu mine.

-Trebuie să îi spui.Toate secretele astea îți vor face rau.

-Sunt obișnuit cu durerea,ridică din umeri.Astă sunt.Sunt facut numai din durere.Nu stiu cum sa functionez altfel.

Atunci când ești el,poate ca nu exista totusi o cale de a găsi lumina.Dar trebuie macar sa încerce.Si daca nu vrea sa o faca pentru el,as vrea sa încerce sa o faca pentru altcineva.Si acel cineva sa fie Noah.

Stiu cum se simte iubirea dintre frații.Nu poti renunță atat de usor la o legătură de sânge.Nu poți fugi de familie.Oricat de complicate si întunecate ar fi.Sau cate secrete o înconjură.

-Nu mi-ai spus niciodată ce sa intamplat cu mama voastră.

-Nu am povestit nimănui.Iar tu erai ultima persoana căreia i-aș mai fi spus încă o poveste tristă din viața mea.

-Nu e o poveste tristă,Mason.Ai avut doar ghinion.

-Da,unul foarte mare.

-Vreau să spun că,uneori,oamenilor buni li se întâmple chestii rele.

-Nu cred ca eu sunt un om bun.

-Ba ești.Ai destulă lumina,dar si foarte mult întuneric în sufletul tau.Trebuie sa scapi de întunericul asta.De iarna asta care pare ca nu se mai termină.

Sa așezat pe bordura si l-am vazut zâmbind prin ploaie.Îmi era dor de zâmbetul asta care pare atat de înfumurat si de fermecator simultan.

Mi-am strâns brațele la piept și m-am așezat lângă el.Am un deja vu teribil.Unul care sa terminat foarte nasol.

Eu si el într-o singură încăpere,dar daca suntem afară,în ploaie,zâmbind ca niște copii,din nimic,poate ca nu va iesi totul un dezastru,ca de obicei.

-Nu ar trebui să ne întoarcem? îl întreb.

-Ar trebui,spune el,dar nu vreau încă sa ma mișc de aici.

-Nu putem sta la nesfârșit în ploaie.O sa facem hipotermie.

-Îmi asum riscul asta.

Mi-a luat mâinile între ale lui si ni le-a împletit.As fi vrut sa nu faca totul sa fie si mai greu decât este.

Incerc sa îl fac să își ierte fratele,nu sa para ca încerc sa îl conving sa fugă cu mine în lume.Mi-am retras mâinile si m-am întors într-o parte,ferindu-ma de privirea lui.

Stiam ca daca ma voi uita în ochii lui,nu voi mai fi în stare sa ma scot niciun cuvânt pe gură.

-Mason,familia primează întotdeauna.Si trebuie sa faci o alegere.

-Deja am facut una.

-Nu,nu înțelegi.Trebuie sa faci o alegere,iar alegerea corecta este să-ți alegi fratele.