Mă dureau toate.Cred ca preferam sa moartea decât ceea ce simt în momentul ăsta.Nu ma mișcasem nici macar doua secunde ca o durere ma împuns în coaste și în brațe.
Curbă afurisită! Stiam eu ca trebuia sa ma antrenez mai mult.Sau macar sa tin dracului mai bine de volanul ala.Atatea luni fara accidente,iar acum ma simt de parca nu as mai fi bun de nimic.
A trecut ceva de când nu a mai fost internat în spital.Ultima data cand am fost în locul asta îmi rupsesem un braț si aproape un picior.Si nici acum nu îmi amintesc cum ajunsesem așa.
Ciudat a fost faptul ca puteam sa jur ca am auzit vocea Zariei în timp ce eram leșinat.Sau doar mi sa parut.Fata asta mi sa întipărit în minte ca o melodie pe care am asteptat sa o ascult intreaga mea viata.
Era prima persoana căreia îi povestisem despre tata.Si am facut-o pentru ca simțeam ca ar fi putut sa ma înțeleagă.Cand am vazut-o pe acoperisul ala,inima mi sa oprit în loc pentru o secundă.
Nu stiam daca o facea intenționat sau doar ca sa ma calce pe nervii.Am văzut in cele mai bune si in cele mai proaste stări ale ei.Am vazut-o zambind,apoi speriata,apoi cat poate sa fie de agresivă și curajoasă.Apoi cat de ușor poate sa fie dărâmată.
As fi stat în baia aia cu ea o viata.Ii spusesem sa nu mai încerce sa treacă peste probleme facand prostii,dar eu faceam exact opusul.Fugeam de problemele mele exact cum fuge cineva de propria moarte.
Adrenalina o am însange de ani buni.Ea nu.Desi nu e o tipă moale.Problemele ne dărâmă pe amandoi.Doar ca ea le face față mai bine decât mine.
Am dezvoltat pasiunea pentru mașini după ce tata sa dus.Intai,a fost o cale de scapare.Apoi,a devenit o pasiune.Iar acum,nu mai pot fi eu fără curse.
Mi-am dus mână spre coaste si am încercat să mă ridic cât de cat.Usa salonului se deschide,iar pe ea intră doctorul împreună cu Noah.Cum aflase de accident?
-Salut,campionule! Cum te simți? ma întreabă acesta,închizând usa în urma lui.
-De parcă ar fi dat un camion peste mine.Cand pot pleca? îl întreb pe doctor.
-Te vom mai tine un timp sub supraveghere.Ai fost norocos,îmi zâmbește.
Un nebun norocos.Nu mulți au norocul meu.Acum,Noah ma va dadaci ca pe un copil.Ultimul lucru pe care îl vreau este ca fratele meu sa faca pe asistenta cu mine.
Doctorul ii da ceva de semnat lui Noah, iar apoi iese pe ușă.Se așează pe marginea patului si se uita la mine cu privirea lui de om îngrijorat.
-Zaria mi-a spus ce sa întâmplat,îmi spune.
-A fost aici? îl întreb surprins.
Chiar a fost aici? Si mai important,ce naiba îi spusese?
-Mmh.A plecat acum câteva ore.
-Ce ți-a spus?
-Mason,stiu ca esti îndrăgostit de ea si voiai sa dovedesti ca greșește,dar nu ești pilot de curse.Puteai muri acolo.Iar inpulsivitatea asta a ta o sa te termina intr-o zi.
Tocmai mințise pentru mine? Si de ce o făcuse? Nu imi datora nimic.Dar cred ca deja devenise un obicei de a ne salva reciproc.La început,nu o voiam decat pentru ca nu o puteam avea.Acum,nu imi doresc decât sa îi mai vad odata ochii aia si sa ii mai simt odată pielea calda pe a mea.
-Sunt bine.
Noah sa aplecat să scoată ceva din rucsacul pe care nu îl observasem până acum si îmi scoate caietul din el.Acum câteva luni ma apucasem sa scriu în el doar zilele în care se faceau curse.
CITEȘTI
Războiul Inimilor
RandomObișnuiam sa cred că cea mai mare avere a omului este propria sa viață,dar sa dovedit a fii inima.Nu poți iubi sau simți fără o inimă. Dar băiatul cu par ca taciunele si ochii de zmarald nu pare să aibă una.Este cel pe care toată lumea la denumit "...
