Cand am ajuns sus nu numai baietii erau, ci era si tata si tatal lui Mike, Andrew.
-Hei ce faci? Esti bine, esti ranita?-ma intreaba gemeni la unison.
-Hoooooo ca n-am 5 ani. Si da sunt ok de ce n-as fi?
-Pai eu stiu? Nu eu sunt ala care a fost rapit.-tipa Niall la mine
-Asa dar eu ce sunt aici?-ne intreaba Mike
-Scuze iubire.-ma duc la el si il ajut sa se sprijine de mine, dar el ma ia in brate si ma saruta, si se pare ca ranile nu au nici-o importanta pentru el.
-Usor ca imi sugrumi gemenii.
-Am uitat de ei.
-Ce?
-N-am uitat, sti ca va iubesc.
-Defapt nu stiam.
-Pai atunci iti zic acum. Va iubesc foarte si sunte-ti cei mai importanti din viata mea.
-Hapciu-zic toti trei frati la un loc
-Da si pe voi va iubesc.
-Chris tu esti insarcinata?-ma intreaba tata care pana acuma a stat stana de piatra
-Da, adica n-am avut cand sa va anunt.
-Sper ca mama ta sa inteleaga.
-Stai oleaca este si mama aici?
-Aici nu, acasa da.
-Tatiiii......
-Ok ce vrei?
-Este ceva in temnita, defapt cineva si vreau sa-l iau acasa.
-De ce?
-Cadou de Craciun?
-Ok sa vedem.
Tata coboara impreuna cu Andrew si cu baietii jos. Se intorc cu Octav legat, stiam ca tati meu nu ma poate refuza.
-Ieiiiiiii.-zic eu si ma duc si ii sar in gat lu tata.
-Sti ca nu te pot refuza si mai ales cand esti gravida.
-De ce?
-Nai vazut-o pe mama ta cand era insarcinata cu tine. Daca nu faceam ce vroia incepea sa planga sau sa se enerveze. Odata era sa-l omoare pe Drag.
-Uuuuuuu.-zic eu si ma stramb
-Deci Mike eu iti sugerez sa n-o superi.-ii zice tata lui Mike
-Acum ca stiu........-spune Mike in timp ce se scarpina in cap
-Andrew la tine Matilda cum facea?-il intreaba tata pe Andrew
-Nu imi aminti.
-Mama a foat chiar atat de rea?-spun gemenii in cor
-Bai frate stiu ca sunteti gemeni dar nu mai vorbiti in cor.-le zic eu aruncandu-mi mainile in aer.
-O sa iti vina si tie copii si o sa te obisnuiesti.
La un moment dat m-am intristat. Daca ceea ce mi-a spus Octav este adevarat? Daca o sa moara? Nu o sa pot sa traiesc fara ei. Nici nu mi-am dat seama cand plangeam. Mike a venit si ma luat in brate. Am capatat o fata serios si l-am respins.
-Vorbim acasa. Puneti-l pe ala in masina.
-Chris esti ok?-ma intreaba tata
-Nu.
Plec de langa ei si ma indrep spre masina. Se pare ca au venit cu mai multe. I-au una la nimereala si pana acasa am tinut-o numai in viteza si cu mine la volan plangand. Nici bine nu ajung acasa ca intru cu masina intr-un copac. Am dat cu capu in volan dar nimic mai mult. Sangele se prelingea pe fata pana in barbie. Ma tineam cu mana de pantece si am iesit din masina indreptandu-ma spre usa. Am intrat si nu am bagat pe nimeni in seama. In camera m-am incuiat invartind cheia de doua ori. Am intrat in baie si hainele au zburat imediat de pe mine. Am iesit din baie si mi-a picat fata. Este deja 17:37. Cand naibi a trecut timpul atat de repede. Imi iau un maieu si o pereche de boxeri. Adorm cu gandul la copii.
Sunt intr-un spital. Ce caut aici si ce naibii este cu burta asta imensa. Un doctor vine langa patul meu.
-Ce se intampla?-il intreb eu panicata
-Trebuie sa va pregatesc pentru nastere.
Ce? wtf nastere asta isi bate joc de mine. Dupa ce am nascut nu am auzit nici un planset. Doctorul vine la mine si.......
-Imi pare rau.
-Ce nu nu nu. Nu se poate.
-Nu nu nu se poate.-incep sa strig
-Chris hei gata a fost un cosmar.
Deschid ochii si il vad pe Mike cu toata familia in spate.
-Chris iubito ce ai visat?- ma intreaba mama
-O sa moara.-le zic uitandu-ma in gol
-Cine moare? Chris!-tipa mama
-Copii. Stiati nu? Mai ales tu-zic si arat spre Mike-stiai ca o sa moara si nu mi-ai spus. Trebuia sa aflu de la el. Si ce altceva mi-ai mai ascuns?
-Ne pute-ti lasa singuri?-ii intreaba Mike.
-Nu ei vor ramane.-zic printre dinti. Cred ca mai am oleac si ii sparg.
-Chris......
-Ce si ei fac parte din familie nu? Deci......care dintre voi imi spune?
Toti taceau din gura.
-Stiti ce? nu vreau sa aud nimic. Voi pastra copii si indiferent ca-mi voi da viata pentru ei nu ii voi abandona.
Dupa 8 luni de zile
Burtica a crescut si copilasi cresc. Cred ca tata avea dreptate in legatura cu nervi si cu toate cele. Sunt mai rau ca un copil. O data l-am trezit pe Mike la 3 dimineata zicandu-i ca vreau inghetata de kiwi si nu ma bagat in seama si am inceput sa plang atat de tare incat toti au tabarat in camera. Probabil va intrebati ce s-a mai intamplat cu Octav. Ei bine, in fiecare zi merg la el si ii injectez verbina. Ma mir pana acuma nu prea a vorbit. A venit ora 15 si trebuie sa merg sa-i fac o vizita. Cobor scarile si garzile sunt late pe jos si Octav langa ei hranindu-se. Isi ridica privirea spre mine.
-Ai venit la fix ca nu m-am saturat.
Clocoteam de nervi. Cred ca nici o armata nu m-ar putea oprii. Intr-o secunda este in fata mea. Se uita in ochii mei si am simtit ceva si cred ca si el a simtit. Parca simteam nevoia sa ma transform, dar daca o faceam dupa nada copii.
-Nu se poate. Nu-i asa?
-Ce sa fie?
-N-are cum.
-Ce sa fie?-tip eu de data asta la el
-Nu are cum sa fim frati.
In clipa asta intra Mike impreuna cu tata si Andrew. Ma intorc si fug in sufragerie. Mama statea si vorbea cu Matilda.
-Mama eu sunt copilul tau?-o intreb asa pur si simplu
-Ce intrebare este asta?
-Te rog zi-mi adevarul.
Toti barbatii isi fac simtita prezenta si il vad pe tata c-am palid la fata.
-Da Chris este adevarat.-imi zice tata
-Cum?-intreb eu cu mama odata.
-Scumpo este adevarat.-ii zice tata lu mama
-Ba nu. Nu este adevarat.
-Stai putin deci nici tu nu stiai ca sunt copilul tau?-o intreb si arat cu degetul spre ea.
-Nu Chris tu esti copilul meu. Stiu sigur. Nu o sa uit niciodata acei ochi ciudatei.
-Dar el.....-spun si arat spre Octav.
Deabea acum mi-am dat seama ca parca semanam umpic.
-Mama n-ai cum sa-mi spui ca sunt copilul tau. Ceea ce simt cand ma uit in ochii lui nimeni nu poate intelege. Decat......un frate.
-Rodrigo te rog spune-mi ca el minte.-spune mama si il arata cu degetul pe Octav
-Nu minte. Spune adevarul. Cand ai nascut ai avut complicatii. Ai stat in coma 3 zile si in timpul ala o femeie mi-a pus in brate o fetita blonda cu o pereche de ochi frumosi care o facea speciala. Acea fetita era Chris. N-am putut sa-ti spun pana acum ca, Chris nu este copilul nostru deoarece o iubeai asa mult si nici macar o secunda nu o lasai jos. Timpul a trecut iar eu am uitat faptul ca, Chris nu este copilul meu.
