Just me and myself

Volumul 3~Capitolul 7

Doamne Dumnezeule!!
In acest moment imi vine sa ma urc pe pereti de fericire. Nu pot sa cred, oameni buni!
Va iubesc, pur si simplu, fara discutii, fara indoieli.
Sunteti grozavi si nu pot decat sa va multumsc din suflet.
Probabil va intrebati ce am patit, daca am innebunit.
Da! Am innebunit!
Sau asa am crezut.
Astazi nu am avut o zi tocmai grozava, nici saptamana nu a fost tocmai una buna..ce mai!? Luna ce a trecut a fost dezastruasa, insa cand am intrat astazi pe acest minunat site si am vazut ceea ce am vazut, am uitat de toate neplacerile de pana acum.
Just me and myself a atins pragul de 30,1 mii de views si 1,95 mii de voturi!!!
Iar mie inca nu imi vine sa cred!
Stiu ca nu pare cine stie ce, insa acest sentiment este grozav.
Ma bucur din suflet ca va place ceea ce scriu, ma bucur din suflet ca nu ma vedeti ca pe o ciudata, ma bucur ca fac parte din aceasta minunata familie.
Cu riscul de a ma repeta, va multumesc din suflet.
Nu va mai retin!
Lectura placuta!

Cred ca era timpul si pentru o situatie ca asta. O situatie in care sa imi depasesc limitele, sa ma chinui pentru victoria mea si apoi sa o savurez cu placere.
Sa ma simt amenintata de Diavolita? In niciun caz.
Se vede ca este noua in aceasta lume, lumea magica a curselor, lume ce mie imi sta la picioare.
Cum am mai zis: o voi strivi ca pe un gandac si ma voi bucura.
Mi-am incalecat bijuteria si am privit putin in jur. Inca nu il vedeam pe Dylan pe nicaieri, iar asta ma facea sa ma simt ciudat...
Stanley se apropie de mine panicat.
-Ce e? Intreb printre dinti, nervoasa. Acum s-a gasit sa ma intrerupa!
-Avem o problema. Spune in soapta. Putem vorbi in privat?
-Ti se pare ca am timp sa vorbim in privat? Il cert eu, abtinandu-ma cu greu sa nu tip, sau chiar sa nu il pocnesc in fata.
-Dar e important! Insista el.
-Oricat de important ar fi, poate astepta inca cinci minute, nu moare nimeni pana atunci. Asa ca..
-Tin sa te contrazic. Aud o voce cunoscuta in spatele meu. Imi dau ochii peste cap si ma dau jos de pe motor. Ii fac semn lui Spike sa traga putin de timp, apoi ma intorc catre persoana ce m-a intrerupt.
-El este problema? Il intreb pe Stanley nervoasa, iar eu confirma. Imi intorc atentia catre "problema" noastra. Ce vrei Thatcher!? Ti-am dat arma, mi-ai dat banii, am incheiat afacerea. Nu ai si tu o viata? Intreb dandu-mi ochii peste cap.
-Trebuie sa vorbim. Spune simplu, zambind ca si cum avea un mare secret pe care nu il va impartasi cu nimeni.
-Acum sunt cam ocupata. Spun aratand in jurul meu. Nu poate astepta?
-Eu pot astepta, dar cred ca el nu poate. Imi raspunde, zambetul largindu-i-se.
-Ok. Spun ridicand din umeri. Sa spunem ca intru in joc. Cine este acest el?
-El! Spune intinzandu-mi un telefon.
Imi arunc privirea catre ecran si inghet.
De aia nu a venit deloc aici?
De aia lipseste de atata timp si nu a dat niciun semn de viata?
Dylan nu a planuit niciun joc de orgolii, ci a fost rapit!
Analizez putin imaginea.
Are un ochi vanat, buza umflata, sange pe fata, este murdar.. Privirea ii este plina de venin.
Inima incepe sa imi bata cu putere, sangele clocotindu-mi in vene. Imi simt respiratia ingreunandu-se.
Trebuie sa ma calmez!
Inchid ochii pentru o secunda apoi ii deachid, dandu-i telefonul inapoi.
Ridic din umeri fara pic de expresie pe chip.
-Nu imi pasa. Spun intorcandu-ma si dand sa plec.
-Dar asta nu e tot! Adauga el, facandu-ma sa ma opresc. Asculta ce are de zis.
Tacerea se asternuse in jur, cu totii fiind atenti la mica noastra disputa.
Spike sta ingrozit intr-un colt cu ochii largiti la maxim, Diavolita doar ma priveste cu dezgust de chip, Hell pare a fi ingrijorat..
Imi rasucesc trupul catre el.
Tine telefonul in aer, ducandu-se langa sccena si luand un microfon. Ce vrea sa faca? Un spectacol bolnav?
-Joana? Jo! Se aude vocea lui Dylan. Parea ca se afla jn chinuri groaznice, in agonie. Ochii mi-au fost invadati de lacrimi, insa le-am oprit la timp. Jo! Daca ma auzi, pur si simplu stai departe de el! Jo! Asculta-ma bine! Orice ar zice sa nu fi de acord! Te iubesc prea mult sa te pun sa risti! Stai departe de pericol! Vorbesc serios. Orice ar fi..
Un tipat de durere il opri din a-si continua propozitia. Gura mi s-a deschis involuntar, scapand cateva lacrimi.
Thatcher opreste telefonul, bagandu-l in buzunar. Duce microfonul la gura si cu un zambet de psihopat pe chip ma priveste in ochi.
-Deci, frumoasa Joana, acum esti dispusa sa discuti? Intreaba ridicand sprancenele in aer.
Eram gata sa ii arunc niste injuraturi de zile mari, insa o alta voce cunoscuta ma intrerupe.
-Desigur ca va descuta. Vom discuta cu totii si totul se va rezolva.
Cu totii isi intorc privirea spre el, spre scumpul meu frate. Acum s-a trezit sa apara! Salvatorul meu!
-Bellamy! Omule, cred ca nu m-ai inteles. Spune Thatcher zambind larg. Vreau o discutie in privat cu frumoasa Joana, nu cu fratele ei.
-Da, insa cred ca..
-Doar las-o balta! Il intrerup eu nervoasa si pornesc spre camera magica, facandu-i semn lui Thatcher sa ma urmeze.
Cum intru in incapere ma "arunc" pe sticla de Gin, dand doua pahare peste cap.
Ma asez pe canapea, punandu-mi alt pahar.
Thatcher se aseaza in fata mea, privindu-ma cu un zambet superior pe chip.
-Ma bucur ca ai fost de acord sa discutam, cu toate ca se putea sa evitam toate aceste intarzieri fara rost. Sunt de parere ca..
-Thatcher! Il intrerup eu. Hai sa lasam dracu discutia de complezenta la o parte si sa vorbim direct si fara ocolisuri.
Cand m-a auzit, zambetul i s-a marit considerabil.
-Nici nu iti imaginezi cat ma bucur ca zici asta , frumoasa Joana. Caci ceea ce urmeaza sa iti propun, nu poate fi spus decat direct, fara ocolisuri.
Mi-am dat bautura peste cap.
-Te ascult. Spun simplu
-Daca vrei ca scumpul tau iubit sa mai ramana in viata, atunci imi vei face o mica favoare. Stiu ca..
-Am zis fara ocolisuri. Il intrerup eu nervoasa.
-Am un frate..
-Imi pare rau pentru el. Ma grabesc eu sa comentez.
-Si are nevoie de ajutor din partea ta. Spune ignorandu-mi afirmatia.
-Nu sunt dadaca.
-Nici nu ti-am cerut sa fi!
-Ce fel de ajutor?
-In lumea asta nebuna..a curselor. Nu prea se descurca.
-Il lasi pe Dylan sa plece?
-Acum negociem? Intreaba ridicand o spranceana
-Doar stii ca ma pricep. Spun reumplandu-mi paharul.
-Ii voi da drumul daca indeplinesti cateva conditii.
-Cum ar fi? Intreb deja iritata
-Pe parcursul acestei perioade vei sta in casa mea de vacanta, alaturi de mine si de el, il vei antrena. Atat cu motoarele, cat si cu arma. Am vazut ca te pricepi. Adauga facandu-mi cu ochiul. Si abea dupa ce va fi acceptabil vei putea pleca.
-Dylan va fi liber in tot acest timp?
-Da. Il voi elibera de indata ce accepti.
-Si daca refuz? Intreb ridicand o spranceana
-Dylan moare. E simplu. Deci, frumoasa Joana, ce va fi?
-Cat de nepriceput e? Intreb curioasa
-Vei avea de lucru, dar nu degeaba se spune ca esti cea mai buna. Te-am urmarit Joana, chiar esti.. Speciala.
-Sa inteleg ca e destul de rau.. Spun eu mai mult pentru mine
-Ba nu sunt atat de rau! Aud vocea sacaietoare, vocea pe care speram sa nu o mai aud in veci, vocea ce imi face fata sa fie invadata de dezgust si stomacul sa mi se intoarca pe dos.
-Joana, ti-l prezint pe fratele meu.
-Ne cunoastem deja! Spun dandu-mi ochii peste cap si ridicandu-ma pornind spre iesire. Si tocmai pentru ca ne cunoastem deja, iti poti lua propunerea si indesa-o in fund. Visezi daca speri ca il voi ajuta pe jegul asta!
-Gandeste-te la scumpul tau Dylan! Incearca Thatcher sa ma convinga.
-Asta fac. Mi-a spus sa stau departe de tine si de nebunia ta. Pentru prima data in viata mea..voi asculta.
Spun iesind si trantind usa in spatele meu.