Imaginea din oglindă (În curs de editare)

Prolog (Editat)

În urmă cu nici o secundă zborul 213 cu direcția New York fusese anunțat. După o lungă așteptare, Jane Harris se îndreaptă spre poartă împreună cu alți pasageri ai aceluiași zbor. Jane Harris este o tânără avocat, în vârstă de doar douăzeci și șase de ani, care lucrează într-o companie unde se ocupă de legalitatea contractelor încheiate de Evans Holding Inc cu oricare altă companie sau persoană.

Așezându-se la locul ei, Jane așteaptă ca avionul să decoleze. După câteva minute, vocea însoțitorului de bord se aude, anunțând că atât în Seattle cât și în New York vremea este însorită.

Avionul decolează, însă la nici treizeci de secunde, acesta ia foc.

***

Simțea durere și un lichid care i se prelingea pe chip. În față vedea o luminiță, de care se apropia cu pași repezi. Îmbrăcați în alb, o femeie și un bărbat stăteau cu spatele.

Aceștia se întorc imediat cum îi simt prezența și îi zâmbesc călduros.

-Mamă? Tată? întreabă ea parcă vrând să se asigure că persoanele din fața ei erau chiar Samantha și George Harris.

-Încă nu este vremea ca tu să vii alături de noi, draga mea, șoptește femeia privind-o cu tandrețe în timp ce își întinde mâna pentru a-i mângâia chipul.

-Mai ai multe lucruri prin care să treci, micuța mea, de această dată bărbatul este cel care îi vorbește.

-Dar vreau să fiu cu voi. Îmi este tare dor de voi, lacrimile din ochii femeii arătau cât de mult le simțea lipsa.

-Întotdeauna vom fi alături de tine și te vom proteja. Mereu vom fi aici, mama atinge locul unde se află inima fiicei ei, zâmbindu-i drăgăstos.

-Te iubim, micuțo! Acum e timpul să te întorci în lumea celor vii, spune George Harris îmbrățișându-și fiica, la fel făcând și Samantha.

-Și eu vă iubesc, șoptește Jane, apoi se îndepărtează de părinții ei, făcându-le cu mâna.

Din nou simțea durere. O durere înspăimântătoare. O durere fizică îngrozitoare.

***

Alexander Maxwood se afla în biroul lui din incinta Maxwood Enterprising.

Ușa biroului se deschide brusc, tatăl său, David Maxwood, președintele companiei, intrând val-vârtej în încăpere. Alexander își ridică privirea din schița noii clădiri pe care o proiecta, privindu-și tatăl cu o sprânceană ridicată.

- Ai văzut știrile? îl întreabă David, iar când fiul său dă negativ din cap acesta continuă. Un avion s-a prăbușit la nici un minut de la decolare.

-Ce vrei să spui? întreabă Alexander făcând ochii mari. Avionul..., însă tatăl său îl întrerupe.

-Avionul în care se aflau Jennifer și Milo, îl informează David, iar imediat cum aude acestea, Alexander se ridică de pe scaun și, luându-și haina, telefonul și cheile, iese în fugă din birou, aproape trântindu-și secretara.

***

-Cât de norocoasă a fost, spune o voce din apropiere.

-Înseamnă că Dumnezeu chiar iubește această femeie dacă a supraviețuit unei astfel de prăbușiri, o altă voce i se alătură primea.

-Cum se simte soția mea? se aude o altă voce mai din depărtare și pași, semn că se apropia.

-Domnule Maxwood, soția dumneavoastră este în viață, însă are câteva arsuri superficiale care i-au afectat chipul. Dacă doriți, vă putem recomanda un doctor chirurg plastician, unul dintre cei mai buni din Statele Unite, îi răspunde aceeași voce care vorbise și prima oară.

-Copilul a supraviețuit? întreabă ultima voce.

-Îmi pare rău, domnule Maxwood, însă soția dumneavoastră nu era însărcinată, se aude aceeași voce care răspunsese și primei  întrebări.

Liniștea se așterne în jur, iar femeia încearcă să își deschidă ochii. Nu putea, însă cu greu deschide un ochi.

-S-a trezit, aude o voce și încearcă să își întoarcă privirea spre cel care vorbise, dar totul era încețoșat.

Era o voce puternică, dură, rece și necunoscută.

-Jennifer, spune aceeași voce și aude cum un scaun este adus aproape. Cum te simți? întreabă acea persoana care se așezase lângă ea în timp ce femeia își întoarce capul spre sursă. Știu că nu poți vorbi, așa că răspunde-mi la întrebări clipind.

Femeia clipește, imaginea bărbatului din fața ei fiind încă în ceață.

-Îți aduci aminte de accident? De momentul când avionul s-a prăbușit?

"Accident? Prăbușire? Zborul 213 către New York. Avionul s-a prăbușit. Flăcările sunt peste tot", își spune femeia în gând încercând să își aducă aminte cât mai multe detalii. Astfel aceasta clipește, răspunzându-i afirmativ bărbatului.

-Milo a supraviețuit prăbușirii datorită ție. L-ai apărat de flăcări cu propria-ți viată, o informează bărbatul care încă nu avea o imagine clară în fața femeii.

"Milo? Cine este Milo? L-am salvat?" Se întreabă femeia, privindu-l pe bărbat.

-Acum este cu mama, jos la secția de pediatrie. Cu siguranță l-ar speria să te vadă așa, auzind acestea, femeia privește confuză.

Bărbatul o privi pe femeia întinsă pe patul de spital cu chipul acoperit de bandaje.

-Cu siguranță vrei să știi ce au spus medicii despre chipul tău. Nu o să te mint, Jennifer. Arsurile, deși sunt superficiale, ți-au afectat chipul. Dar nu te speria, voi vorbi cu cu un chirurg plastician care îți va reface fața exact cum era înainte de accident. Vei arăta la fel ca înainte, o asigură bărbatul.

"Jennifer? Cine este Jennifer? Cu siguranță acest bărbat mă confundă.", își spune femeia șocată și începe să plângă.

-Știu, este groaznic, dar sunt sigur ca nu îți vor rămâne cicatrici. Nu te îngrijora, totul va fi bine.

"Nu sunt Jennifer. Nu cunosc nici o Jennifer. Sunt Jane Harris", vrea femeia să strige însă bandajele ce îi acopereau întreaga față, lăsându-i doar ochiul stâng la iveală, și masca de oxigen o împiedicau să spună cu voce tare greșeala pe care erau pe punctul de a o comite.